» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Dacă doriți să revedeți momente de neuitat din programul televiziunii române de pe vremea lui Ceaușescu sau să aveți un fel de „demo” al unui viitor distopic, care ar putea deveni realitate dacă mai stă mult Flaușatul la butoane, musai uitați-vă la Antena 3! Ieri am tot urmărit știrile și emisiunile vuvuzeilor de aici, sperând că o să văd măcar o referire în treacăt la valiza din Teleorman. Nici vorbă de așa ceva! Nu s-a rostit nici măcar un cuvințel referitor la subiectul ăsta, care ar putea aduce căderea imperiului de cocalar și panarame scuipătoare de semințe clădit de Livache între râul Vedea și coasta Atlanticului. Nici măcar reclame turistice n-am mai văzut, știți ce-i aia? S-a scos orice imagine care ar fi putut aduce în prim plan valize, nu care cumva să afle și șoșonarii ce se întâmplă cu adevărat prin țara asta. În schimb, s-a bătut monedă la greu pe statul paralel, Binom, Trinom, Polinom, pe securiștii și cioloșiștii care vor să ne vândă țărișoara. La „Sinteza zilei”, de pildă, cei doi comici vestiți ai micului ecran, Miăiță și Mircică, au tocat mărunt numirea lui Augustin Lazăr, cu logica lor de fier vechi. Și au explicat așa: pe timpul lui Ponta, îi expira mandatul lui Nițu, procurorul-șef de atunci. Dar sistemul, statul paralel și Soroș nu voiau să vină tot un procuror independent (adică agreat de PSD), ci unul vândut sistemului securistic iohanisto-koveșist. Cum să facă însă să se aleagă un așa procuror? Simplu: să schimbe guvernul, că numai un guvern vândut securiștilor putea numi un procuror pe măsură. Și guvernul Ponta a fost schimbat, iar procurorul-șef Nițu a fost alungat și el, fiindu-i înscenat un dosar clasat apoi, ca să vină „securistul” Augustin Lazăr, protejatul Trinomului Iohannis-Soroș-fiul lui Soroș (Cioloș) în locul lui! Vedeți, stimați telespectatori, ce-au fost în stare să facă ticăloșii? „Au schimbat guvernul ca să poată schimba și procurorii!” s-a indignat Gâdea, iar Badea și-a luat mutra aia de bad guy, de când provoacă motocicliști la bătaie. Bă-băieți, noroc că pitecantropii pentru care lătrați voi toată seara la Latrina 3 n-au decât doi neuroni, și-ăia puturoși, că altfel și-ar fi dat seama cât sunteți de absurzi. În primul rând, nu Ponta numea procurorii, îi numea (pe atunci) președintele, ceea ce înseamnă că mâncați un mare căcat. În al doilea rând, lui Tiberiu Nițu nu i-a înscenat nimeni un dosar. În caz că v-a lăsat memoria (sau nu v-a lăsat Felix să spuneți!) vă reamintesc eu ce s-a întâmplat, lătrăilor: Nițu a fost acuzat de abuz în serviciu, după ce s-a dovedit că se deplasa ilegal cu coloana cu nino-nino, exact ca generalul Izmană Oprea, deși nu aveau dreptul la așa ceva. Prins cu mâța-n sac și cu sirena pe mașina de serviciu, procurorul-șef și-a dat seama că e de porc să mai rămână în funcție și a demisionat. Iar el a fost declarat ulterior nevinovat nu pentru că era neprihănit ca apa sfințită, ci pentru că între timp pesediștii sub acoperire de la Curtea Constituțională au dezincriminat parțial abuzul în serviciu, așa că dosarul lui Nițu și Oprea a fost clasat, pe motiv că fapta nu există, s-a șters cu buretele. Și voi știți prea bine asta, lingăilor, știți prea bine că n-a fost nicio conspirație, dar ce contează, dacă se poate să mai spălați nițel creierele îmbâcsite de propagandă ale imbecililor care vă urmăresc, de ce nu? Din păcate, telespectatorii Antenei 3 nu vor afla niciodată adevărul despre toate aceste lucruri, ci doar minciunile sfruntate cu care îi bombardează nonstop Gâdea, Badea și restul ciuvicilor. Nădăjduiesc însă ca măcar pe lumea cealaltă să aibă și ei parte de lumină (la creier) și să le spună Sf. Petru sau vreun înger mai cumsecade: „Șoșonare, știi, mă, cum au stat, de fapt, lucrurile cu procurorul Nițu?” sau ”Fraiere, vrei să-ți povestesc o chestie tare, cu o valiză cu documente găsite în Teleorman?”

*În timp ce la Antena 3 și România TV subiectul „valiza” a fost tabu și mai curând ar fi fost lăsați gudureii să zbiere în direct pe post „Mxxe PSD!” decât să spună „valiză”, la Realitatea TV emisiuni întregi au fost dedicate acestui subiect. Și, cum, într-una din agendele telefonice găsite în valiza buclucașă apărea și numele „Pieleanu”, imediat s-a sesizat cunoscutul sociolog Marius Pieleanu și a intrat în direct, să se apere: „Numele Pieleanu e extrem de frecvent în Teleorman, nu înseamnă că dacă e asociat cu numele meu, numărul e al meu. Eu nu știu cine este domnul Pitiș (fostul director Tel Drum), nu am vorbit în viața mea cu domnia sa. Eu eram acolo de 32 de ani, domnia sa nu, deci nu știu cine este. Eu cred că e totuși o confuzie”, a precizat sondorul. Normal că e o confuzie, neică! Păi am văzut panaramele de le plimbau mahării TelDrum prin Brazilia. Vai de mine, așa femei urâte nici de Halloween nu vezi, frate! Or, știe toată lumea că dom Pieleanu preferă finețurile, curvele de lux, rafinate, basarabence, nu toate rapandulele sudiste, luate de la coada sapei, cu manichiură „vlașca-style”. Și apoi, de asemenea se știe că numele distinstului sociolog este, de fapt, Pieleapuțeanu, Pieleanu fiind doar o prescurtare, ca să-i încapă tot numele în buletin. Iar numele Pieleanu e extrem de frecvent în Teleorman, normal: de la tradiția de jucat păcănele li se trage localnicilor – atât de mulți au rămas fără niciun sfanț încât au ajuns „piele” și așa le-a rămas numele! Dar vezi, bre, nea Marusică, asta cu „eu eram de 32 de ani acolo, Pitiș a venit mai târziu” nu ține de explicație. Dacă chiar erai așa cinstit, le ziceai ălora de la Realitatea: „Ia sunați, mă, pe numărul ăla din agendă, să vedem cine vă răspunde!” Sau ți-a fost teamă că o să-ți țârâie celălalt telefon în buzunar?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (21 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top