» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Vă întrebați dacă un nene precum Mirel Curea, care scrie la un ziar quality articole demne de cele mai aiuristice site-uri conspiraționiste poate coborî ștacheta mai jos decât o coboară? Asta mă întreb și eu, cu fiecare articol pe care i-l citesc. Și mă mai întreb, cum mă întrebam și despre Ray Bradbury, celebrul scriitor SF: de unde-i vin ideile? Căci, ca să elucubrezi în halul ăsta îți trebuie imaginație, nu glumă. În cel mai recent editorial al său din Evenimentul zilei, intitulat „Mâna criminală care a provocat moartea a 64 de tineri trebuie să plătească. Adevărul despre Colectiv!”, Curea nu face altceva decât să reia o teză extrem de dragă celor ce cred că dacii au inventat apa caldă, iar românii ar putea deveni cu toții miliardari, dar nu-i lasă oculta mondială (nu PSD!), care îi ține în sărăcie și fără autostrăzi: că incendiul de la Colectiv a fost provocat de o mână criminală. Dar secretomania e atât de mare încât nimeni nu îndrăznește să vorbească despre asta, în afară, bineînțeles, de temerarul și neînfricatul Mireluș-curaj-de-pluș, care însă e plin de îndoieli: „Din reacțiile celor care au citit ultimul meu editorial, acela în care am scris despre tragedia de acum trei ani din Clubul Colectiv, despre marile semne de întrebare cu privire la cauzele care au provocat masacrul, înțeleg așa: nu numai mie mi se pare foarte ciudat faptul că părinții, copiii, rudele, în fine, aparținătorii, cei apropiați victimelor, nu s-au arătat deloc interesați de aflarea întregului adevăr. Niciunii dintre ei nu par deloc mirați de faptul că, așa cum am mai spus, cei mai pricepuți specialiști ai țării infirmă teza oficială cu privire la tragedia petrecută. Îmi bazez această afirmație pe faptul că, acum mai bine de doi ani și jumătate, după ce am publicat Raportul de expertiză, ca și acum câteva zile, după ce am reluat subiectul, am primit numeroase reacții de la polițiști, pompieri, militari, chimiști, magistrați, avocați, ofițeri de informații și alți profesioniști cu experiență în materie de cercetare a unor cazurilor de acest gen, dar absolut nicio reacție din partea vreunui părinte de victimă”, scrie Curea. Bun, și ce sugerezi prin asta, domnul editorialist, că și părinții sunt vârâți în complot, fiindcă nu te-au contactat pe tine? Și apoi unde sunt, bre, „cei mai pricepuți specialiști ai țării”, care infirmă teza oficială, că eu nu-i văd? Faptul că te-or fi contactat o mulțime de părerologi și de pricepuți la toate, de pregătire „fără” ori de indivizi care se cred urmăriți prin ochiul de la aragaz, nu înseamnă că ăia au neapărat dreptate în ceea ce susțin. Dacă faci un sondaj, ai să vezi că sunt încă mulți pe planetă convinși că Pământul nu e rotund, ci plat ca o tipsie – și asta nu înseamnă că e așa. Te întrebi de ce nu te-au contactat părinții victimelor? Păi de ce te-ar contacta pe tine, băi, Dan Brown de România, în calitate de ce? De părerist care de doi ani de zile ține isonul unui grup infracțional f.f. bine organizat, în distrugerea a tot ce înseamnă justiție, instituții democratice și viață normală în România? Și unde sunt dovezile alea clare că incendiul din Colectiv ar fi fost provocat? Unde e adevărul despre Colectiv, nene Curea, pe care-l promiți în titlul ăla mincinos? Dacă zice unul că „e posibil să fi existat substanțe necunoscute care să fi declanșat incendiul”, nu înseamnă că au și existat acele substanțe, în lipsa unor dovezi care să ateste asta. Fiindcă așa, cum să-ți zic… și eu pot spune: „E posibil ca Curea să fie plătit cu bani grei de Dragnea și de alți penali pesediști doar ca să dea cu flegme în Iohannis, Cioloș, Augustin Lazăr și în tot ce înseamnă normalitate în țara asta”. Dar vezi matale, nene Mireluș, eu nu-mi permit să zic, tocmai pentru că n-am încă destule surse sigure (trei, în PLM!, cum ne-a învățat pe noi la Jurnalism) care să certifice asta.

*Același gen de jurnalism făcut după ureche, să aducă clickuri, dar să nu spună, concret, nimic de interes public, practică și dcnews.ro, care titrează: „Seism România. Maria Ghiorghiu: Cutremure provocate de minți diabolice și de mâini criminale”. Ei, acum ați priceput ce vor să zică negrișorii lui Chirieac, ca și Curea, cu negrișorii de la EvZ și Gâdea și sclaveții lui Felix de la Antena 3? Că tot ce se întâmplă rău în România nu se întâmplă fiindcă apar accidente cauzate de ticăloșie, corupție și dezinteres, nici fiindcă forțele naturii se dezlănțuie, cum au făcut-o de milioane de ani pe planeta asta, ci fiindcă există „minți diabolice și mâini criminale”. Ne-o spune o duduie cam dusă cu pluta, dar foarte des băgată în seamă de gurnaliștii de curvăsărie, duduie care a prezis cam tot ce s-a putut prezice, evident, post-factum, nu înainte! Dar, ca să vedeți la cine mă refer, mai bine las articolul să vorbească, să nu credeți că exagerez eu: „Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu a avut o postare după cutremurul care s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 27 – 28 octombrie 2018. Dragii mei, în această după amiază, în timp ce scriam aici pe Blog, aud glas care spune așa: „A spus că și-a asumat ! A fost 4,1” Dragii mei, oare ce să înțelegem din acest MESAJ? Cine își asumă un CUTREMUR de 4,1 și de ce? Înseamnă că cineva se joacă de-a Dumnezeu? Înseamnă că nu toate CUTREMURELE sunt naturale, ci sunt și provocate? Dacă este așa, atunci înseamnă că oricând putem avea parte, noi, că oameni în general, nu neapărat ROMÂNIA, de CUTREMURE mari, de CUTREMURE devastatoare provocate de minți diabolice și de mâini criminale. Dragii mei, dacă acest CUTREMUR de 4,1 care va urmă, va avea loc în ROMÂNIA sau în altă țara, vom vedea împreună. Oricum, la această intensitate, nu avem motive de panică. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu și Măicuței Domnului ca să nu îngăduie acestor indivizi care se joacă cu viața semenilor lor să facă astfel de nelegiuri care ar aduce mult chin și mult suferință pentru toată viața, a scris Maria Ghiorghiu pe blogul personal.” Ei, de asta ce zici, nene Mirel Curea? Nu te simți puțin umilit că o clarvăzătoare, o biată clarvăzătoare, bueeey, nu ziaristă, ca matale, primește mesaje mult mai clare (cu cifre, chiar!) despre „mâinile criminale” care acționează în România? Ia hai, gata cu jurnalismul, că nu rezolvi nimic cu el, și apucă-te de clarviziune, bă-băiatule: ia-ți o găleată de iaurt degresat (0,5%), mănâncă juma de găleată și apoi întoarce-o cu fundul în sus și interpretează dârele:  la pariu că o să ți se arate în iaurt cine a pus foc la Colectiv?

*Și, că tot veni vorba de cutremur, aflați că marele deontolog în carne, oase și muci Victor Ciutacu s-a arătat foarte nemulțumit de faptul că motanii din dotare nu l-au anunțat și pe el sâmbătă noaptea că vine cutremurul. „Să ni-i prezentați pe pisicii ăia care presimt/prevăd cutremurele. Noi nu-i cunoaștem…”, a scris Ciutacu, proprietarul a doi cotoi foarte drăguți, pe Facebook. Bine, coa(ne), dar crezi că predicția asta a seismelor li se arată la toate mâțele? Ți-ai dus și tu motanii la vreun curs de dezvoltare personală, la vreun training motivațional, ceva, că bani ai, slavă domnului (Ghiță)! Ai fi putut să-i educi și tu, să investești în ei, că pisicile sunt ca niște copii: nu investești în viitorul lor, să-i dai la cursuri de pian, de germană, de balet și ikebana, cum vrei să facă performanță? Nu-ți mai zic altă chestie, să nu te sperii: dacă seara, când motanii tăi te păcălesc că merg la gagici, ei pleacă, de fapt, în Piața Victoriei, să le dea Soroș bani, și moșul în roagă, în schimb, să nu te scoale nici de-ai naibii la cutremur?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (23 voturi, media: 4,83 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top