» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Dacă vrei să vezi pe cine i s-a mai pus pata lui Dragnea, nu trebuie să te uiți în gura lui – nu de alta, dar riști să ți se facă greață – ci în gura lătrăilor de la Antena 3, care, chiar dacă mănâncă mult rahat, reușesc totuși să-și păstreze dinții albi și necariați. Cum spuneam, latriniștii sunt un fel de papagali sau alte specii de păsări, care încep să se agite în colivie când simt se apropie un cutremur. E suficient deci să te uiți la Antena 3 și să știi cine mai urmează să fie atacat, mânjit cu noroi, anihilat. Așa s-a întâmplat și cu Kovesi, așa s-a întâmplat și cu Augustin Lazăr și acum se întâmplă cu președinta Înaltei Curți, Cristina Tarcea. Care ieri, la Antena 3, a fost ținta unei emisiuni de demascare cum nici măcar tovarășii Jdanov și Vîșinski n-ar fi fost în stare să facă. „Zece acțiuni disciplinare pe numele șefei de la ÎCCJ” au titrat vuvuzeii, după care au început să tune și să fulgere contra doamnei Tarcea: cum de și-a permis ea să tragă imediat la sorți noile complete, inclusiv ăla care o să-l judece pe neasemuitul Dragnea? Evident, clănțăii n-au suflat o vorbuliță despre faptul că înșiși pretenarii Flaușatului, pesediștii sub acoperire din PSD, au impus Înaltei Curți să tragă la sorți „de îndată” judecătorii, ci au trecut peste acest aspect definitoriu, cu speranța că publicul lor e alzheimerist sadea și sigur a uitat toată povestea. Și, după ce și-au anunțat telespectatorii că Tarcea e vizată de atâtea acțiuni disciplinare, le-au luat pe toate la puricat. Am aflat astfel că acțiunile au fost fie clasatem, fie respinse ca nefondate, cu excepția uneia, unde cercetările sunt în curs – și n-ar fi de mirare să fie și ea nefondată. Bă-băieți, voi ori aveți impresia că se uită numai cretinii la voi, ori sunteți proști de-mpungeți. Cum adică, mă, să zbierați toată emisiunea că Tarcea e ful de acțiuni disciplinare, după care tot voi să recunoașteți că acțiunile astea au fost doar cioace, bazate pe absolut nimic și au fost respinse? Nu vă dați seama că, de fapt, îi faceți un serviciu lui Tarcea, deși voi v-ați propus să dați cu copita în ea? Dacă erați niște propagandiști profi, vă rezumați să zbierați că există zece acțiuni disciplinare contra șefei ÎCCH și o lăsați așa, ca șoșonarii să spună „Auzi, dragă, asta sigur e vinovată!” Pe când astfel, arătând negru pe alb că toate acțiunile au fost fonfleuri, dați de înțeles că are cineva ceva cu Tarcea, de-i tot face plângeri, supărat că n-a tras la sorți cum a vrut Dragnea. Se poate, mă, agaricilor, tot eu să vă-nvăț? Fiți profesioniști, ce dracu! Ați uitat că gura întinsă care nu spune o minciună nu primește ce trebuie de la Domnul Voiculescu?

*Fronda lui Rareș Bogdan la Realitatea TV s-a încheiat ca-n tren: jurnalistul a intrat în televiziune cu ideile lui și a ieșit cu ideile cameleonului Gușă. De unde până mai alaltăieri se bătea cu cărămida de parai în peptu-i de aramă că el nu cedează, că nici nu mai calcă prin studioul Realității dacă nu vin Oana Stănciulescu și Oreste înapoi, ieri, deontologul Rareș a revenit, spăsit, la locul de muncă,  motivând probabil că a avut o criză de demnitate acută, pentru care își cere sincer scuze. Păi ce făcuși, bre, Răreșele? Nu ziceai că fără amicul Oreste tu nu mai intri în emisie nici dacă plouă cu cârnați și fasole de 1 Decembrie? Noroc că Oana și Oreste au fost tipi cu obraz și  ți-au ușurat întoarcerea, fiindcă n-au vrut să te pună într-o postură penibilă. Au fost cam ca generalul ăla al lui Traian, care, prins de daci, a ales să se sinucidă, ca să nu-l șantajeze Decebal pe împărat din cauza lui. Acum, că Oreste și Oana s-au sinucis mediatic, renunțând să mai vină la Realitatea, Rareș Bogdan s-a putut întoarce, curat și proaspăt ca un bebeluș în pamperși noi. Și încă s-a întors și mai cuminte și mai puțin urlăcios decât un bebeluș – dacă ați văzut emisiunea ați remarcat un cu totul altul Rareș Bogdan, mai calm, mai liniștit, exact ca un prunculeț care și-a păpat deja lăpticul și nu mai scoală tot blocul să-l trimită la Revoluție în Piața Victorie. Bravos, Rareș Bogdan, ai reușit o performanță de Nobel: ți-ai păstrat fecioria jurnalistică, dar nu chiar de tot, așa că, până la proba contrarie, când îi vei avea invitați pe Chirieac, Pieleanu, Căutiș și alte cozi de topor pesediste, putem spune că ești aproape domnișoară!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (30 voturi, media: 4,80 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top