» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Cele două zile de weekend au adus cu ele și două manifestări ale poporului pesedist – sau cel puțin ce a mai rămas din el – manifestări transmise în direct de România TV și Antena 3. Evident, mitingurile, la care au participat cel mult cincizeci de persoane și cam tot atâția dinți, au fost prezentate drept ”demonstrații uriașe”, cameramanii celor două posturi fiind instruiți, probabil, în prealabil, să nu filmeze cadre generale, ci doar cadre luate de aproape, pentru ca șoșonarii care nu-și mișcaseră fundul în față la Cotroceni sau la DNA să aibă impresia că sunt bine reprezentați. Cert este că la ambele televiziuni, dar cu precădere la România TV, s-a socotit exact pe invers decât la un miting ”soroșist”: atunci, în Piața Victoriei erau cincizeci de mii de oameni, iar RTV zicea că-s cel mult trei mii, acum, la DNA nu erau mai mult de câteva zeci de amețiți, dar la televizor se vedea deja că ar fi ”milionul de oameni de bine al lui Codrin”. Dar ce vreți, fraților, e inflație și la inflație cresc toate, peste noapte: nu doar prețurile, ci și din numărul de șoșonari care vor să fie furați legal. Invitata de onoare la televiziunea lui Ghiță, Ingrid Mocanu, condamnată la  patru ani de Târgșor în primă instanță, a declarat, cu privire la greucenii ăia din stradă că ”sunt oameni cu o inteligență peste medie, bine informați”. Corect, la ce mutre am văzut pe acolo, niciunul nu părea să aibă o inteligență sub media IQ-ului de amibă, parameci, găinușă de Mankiki și macac gulerat. Dar cel mai mult mi-a plăcut apariția ”stegarului dac”, plecat, probabil, într-un city break de la Obregia, care a protestat cu steagul deja tradițional, dar ținând în gură și o portocală și încercând să și scandeze, astfel, câte ceva. Circul a fost total și nici nu știți ce-ați pierdut dacă nu v-ați uitat! Singurul lucru care m-a nedumerit a fost de  ce nu l-au chemat și pe stegar în platou, că măcar ăla o fi el zărghit, dar e om cinstit, nu ca duduia Ingrid. Însă pe urmă mi-am dat seama că ultima oară când a venit nu părea să aibă chiloți pe el și, dacă-l aduceau, iarăși i se vedeau portocalele și CNA chiar nu mai avea încotro și trebuia să amendeze RTV pentru obscenități.

*În paralel cu mitingul anti-DNA, Antena 3 a continuat sitcomul de mare succes ”Ce vrăjeli a mai făcut Cosma al meu”, cu pămpălăul de Vlad Cosma în rolul principal. Deși intenția realizatorilor a fost de a-l transforma pe băbălanul pesedist din Prahova într-un martir plin de vitejie, efectul a fost tocmai invers: s-a dovedit că băiatul ăsta, după ce că e turnător și a venit singur-singurel să dea cu ciocul în jde mii de dosare, mai e și papagal. Cică l-ar fi obligat DNA-ul să-și dea în gât confrații de ciordeli – deși el venea singur la procurori, ca un turnător respectabil. Mai mult, Cozma a spus că, spre a se asigura că nu-și va schimba declarațiile în instanță, DNA trimitea o polițistă să-l intimideze, polițistă care se ascundea după un televizor, să n-o vadă judecătorii. Ce? Ați mai văzut faza asta într-o comedie cu Benny Hill, doar că acolo polițista se deghiza într-un ghiveci? Normal, de la Cosma a plagiat-o și comicul britanic! Mă, dar stau și mă întreb: cât de cretin poți să fii, cât de spălat pe creier, încât să crezi că martirul neamului prost, beizadeaua asta vitează, putea să fie intimidat de o polițistă? Și nu vă imaginați că era o polițistă din aia doi pe doi, cât șifonierul, ci o duduie care cred că nici pe-un copil de grădi nu l-ar fi speriat prea tare. Alo, tovarăși, mințiți, bre, și voi mai cu talent, că vă adorm telespectatorii de atâta suspans! Dacă chiar voia să ne convingă, Cosma Jr trebuia să spună că a fost amenințat de niște interlopi periculoși – din ăia care-l însoțesc pe Dragnea la Înalta Curte, gen – nu de o polițistă care nici măcar pulan sau lanțuri din alea sado-maso n-avea la ea. Abia aștept să văd însă și următorul episod din această comedie cu și pentru proști: în ritmul în care evoluează lucrurile, pun pariu că juniorul-ciorditor o să ne dezvăluie, în exclusivitate la Antena 3 și sub privirile șocate ale lui Gâdea, că Bau-baul ascuns sub pat care îl speria în copilărie nu era bau-bau din ăla clasic, era procuror DNA sub acoperire!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (27 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top