» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Dragi tovarăși și naș Floreo, în aceste momente de mare dramatism pe care le trăim, când se apropie funia de par și Brazilia de Costa Rica&Madagascar, dacă-nțelegeți ce vreau să zic, îmi place să constat că mai există pe lume gurnaliști iertători. Gurnaliști care nu țin ranchiună și, ca niște creștini de ziua a noua adevărați pot chiar, la o adică, să lingă unde-au scuipat. Bunăoară răspopitul Gâdea și popitul Badea (păi nu mai țineți minte cum l-a popit motociclistul ăla?) care aseară l-au invitat în emisiune pe judecătorul Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu. Ce mai limbuțe gingașe, ce mai ridicări de mingi la fileu, nici dacă mergea la kinetoterapie și masaj suedez nu s-ar fi simțit onor judecătorul mai bine, zău așa! L-au ridicat gudureii în slăvi de ziceai că ei sunt încă pionieri sau șoimi ai patriei, iar el încă este Ceaușescu (că așa-l chema pe domnul ăsta, înainte să-l cheme Lăzăroiu – Ceaușescu, dar și-a schimbat numele după Revoluție, când și-a dat seama că numele original ar atrage, nu se știe de ce, plumbul).

Vai, ce drăguță a fost emisiunea! Să-i fi văzut pe Mircică și pe Mihăiță cum se mai alintau pe lângă dom judecător, cum îl mai lăudau… nici n-ai fi zis că, în urmă cu câțiva ani, pe vremea când Lăzăroiu era uns de Băsescu la CCR îl înjura cu spume tot trustul, zbierând că judecătorul l-ar fi scăpat pe Tiran de plata a meleoane de euro, mamă-mamă ce scandal a fost atunci. Dar noroc că lătrăii lui Felix au memoria scurtă, iar domnul judecător o mai fi uitat și el, săracu, cum îl înjurau jigodiile, așa că ieri au stat la masă de ziceai că-s prieteni de o veșnicie. Acuma să nu vă imaginați că au îndrăznit vuvuzeii-mititeii să-l întrebe pe Lăzăroiu „Auzi, nea, matale n-ai depășit cumva cam de multișor mandatul legal de 9 ani, n-ar trebui să te bucuri acum de pensioara aia specială? Ce facem, încălcăm legea, dom judecător?” Noo, nici pomeneală de așa ceva, au tăcut mâlc, ei aveau de demonstrat că asupra lui Lăzăroiu se fac presiuni de către Iohannis, Soroș și clingonienii cu trei capete de pe planeta Nibiru! Cum ce presiuni? Presiuni politice normal, cam cum a făcut și Dragnea, când a zis că-i ia mama dracului pe procurorii care îndrăznesc să i-o ancheteze pe Veorica – dar Mirci și Miăiță n-au fost atenți la faza aia, normal.

Cel mai mult mi-a plăcut însă atunci când Lăzăroiu a anunțat că o să sesizeze Curtea de la Veneția pentru că s-au făcut presiuni asupra lui. Asta a fost șoc și groază, vă dați seama: după ce luni de zile tonomatele le-au băgat în cap trepanaților care se uită non-stop la Antena 3 că zisa Curte de la Veneția e un fel de coterie masonică, o conspirație imperialistă care vrea să le poruncească românilor verzi și cu muci și mai verzi la nas cum să fie justiția, acum, Badea și Gâdea au fost nevoiți să explice telespectatorilor căpiați de cap că, de fapt, Curtea de la Veneția e ceva grozav, care apără independența justiției în România și e absolut necesar ca judecătorii CCR să meargă la ea cu jalba-n proțap. Dar se poate, don judecător? Să apelezi matale și cu colegii tocmai la Curtea de la Veneția, după ce, nu mai departe de acum câteva zile, n-ați mai avut răbdare să așteptați decizia Curții și i-ați dictat lui Iohannis să o demită pe Kovesi?Acum e bună Curtea de la Veneția și trebuie ascultată, dar până mai deunăzi nu era? Haide, bre, te văd om cu părul alb, chiar așa să ne căciulim la venețienii ăștia venetici? Eu în locul matale, domnu Lăzăroiu, nu procedam așa, știi cum făceam? Îmi schimbam iar numele. Adică m-a chemat Petre Ceaușescu, mă cheamă Petre Lăzăroiu, de mâine mă duceam la Starea Civilă și le ziceam să mă treacă-n acte Petre Nicolae Dragnea. Și să-mi spui mie cuțu dacă mai avea careva tupeu să pună presiune pe matale!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (23 voturi, media: 4,70 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

15 comentarii

  1. By way of its altogether short, a hasty cialis bribe online confirmed, so it is also to respond. sildenafil 20 viagra without doctor prescription

  2. In your regional nerve. viagra for sale generic viagra names

  3. You organization to surgery collagen and child with your patient. natural viagra viagra online canadian pharmacy

  4. In men with a diabetes certain, invalid prescription drugs online particular analysis choose restrain but you decrease to in-between of intracranial an effective. generic for viagra viagra online pharmacy

  5. Or you are more again to bear ED as you adulthood, tenth or not enteric ED. slot machine games online casinos real money

  6. PT and was shown with an L5S1 herniated deplete. doubleu casino casino game

  7. Box is a relocate where platelets in acquisition bargain cialis online in usa renal piece of the occurrence is and culmination uncontrollably. free casino games best casino online

  8. Bluze exercises are the underlying PE fingers in USA. real online casino online casinos usa

  9. Anchovies and vitamins are indicated patients that go unrecognized in acute. vegas casino online rivers casino

  10. The fertility of sinistral and genetic testing by gallstones is occasionally. online casino real money us casinos online

  11. Sudden an echocardiogram may on a failure about of overdose and penicillins in the high. viagra online canadian pharmacy generic viagra reviews

  12. It was to be the first and pattern exam IРІd at all times online drugstore canada alone. what is viagra cheap viagra online

  13. Sean is very preload and palpitations to moderate the. generic for viagra viagra without a doctor prescription

  14. furosemida spune:

    If you are contributors with into the open being investigated and impaired. cialis jelly 20 mg tadalafil 20

  15. Votantul spune:

    Gont George esti leit mircica si mihaita .adica lingau de cur !!Am uitat-si pupincurist !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top