Luni, 15 ianuarie: A patra putoare în stat

9:00 am, 15 ianuarie 2018 • de Comentariile sunt închise pentru Luni, 15 ianuarie: A patra putoare în stat

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Aseară, la Antena 3, a avut loc primul priveghi de partid televizat în direct. E drept că partidul încă nu murise de tot, ci încă mai sufla, neștiind dacă ar fi mai bine să-și dea duhul cu Dragnea sau cu Tudose, însă cioclii erau deja pe recepție, fie chiar în platou, fie prin telefon: Mihai Gâdea, Mircea Badea, Mugurel Ciuvică, Radu Tudor, Bogdan Dumitrescu, Bogdan Chirieac, Adrian Ursu și Oana Stancu, adică numai țucălari unul și-unul. Pe Dana Chera, fostă Grecu, nu am văzut-o, dar aia e cu paranormalii de acum, cu chakre, energii subtile, kundalini, kama-sutra, alea-alea, deci o să fie invitată, probabil, să-și dea cu presupusa abia după ce crapă oficial PSD, când Dana va lua probabil și un interviu Partidului de pe lumea cealaltă. Cert este că de la ultimele alegeri n-am mai văzut studioul de la Anatema 3 vuind de atâția gurnaliști, toți nerăbdători să afle dacă pesediștii vor da și ei niște carne la parastas sau tot verzituri, varză&fasole, ca atunci când a picat Grindeanu din post. Dacă până acum, guriștii anteniști au fost când de partea lui Dragnea, când de partea lui Tudose, după cum li se părea  lor că bate  vântul, de astă dată au dat-o cotită: concluzia generală a fost expusă de Adrian Ursu: ”În PSD nu mai există bărbați. Liviu Dragnea a dovedit că nu mai e bărbat, premierul Tudose a dovedit și el că nu mai e bărbat.” Carevasăzică, nu mai sunt bărbați în PSD! Și ce facem noi când nu mai există bărbați? Punem o femeie la conducere, normal! Care femeie nu poate fi alta decât măiastra, zânuța, neasemuita, inefabila, inegalabila Gabriela Firea, eterna feblețe a lui Dom Profesor – prietenarii știu de ce! Bine că le-ați trasat indicația, domnu Voiculescu, că mureau ăștia cu limbile înnodate, neștiind pe cine trebuie să pupe în fund și pe cine să scuipe: acum, că te-ai decis matale, s-a văzut – îi scuipă motanienii pe amândoi fătălăii, și pe Tudose, și pe Dragnea, de nu se văd! O singură nelămurire mai am: dacă-ți câștigă franțuzoaica din Bacău Partidul, dai și matale, nea Pandele, la parastasul de 40 de zile al PSD, o colivă cu mai mult rahat la băeți?

*Frământați de aceleași dileme privind viitorul PSD, colegii de unitate de la B1 par să știe mai multe informații, dar nu le zic chiar așa, din titlu, nu care cumva să nu mai dea click cititorul și să-i lase fără pâine. Așa că titrează, evaziv: ”DECIZIA a fost luată. Tabăra Dragnea a hotărât să… Cine va fi de luni PREMIER (SURSE)”. Ei, da! Când ziceam și eu că nu mai ai ce inventat în jurnalism, că s-au inventat chapeau-ul, subtitlurile, actualizările, iaca vin ăștia de labe 1 și-mi dau cu deontologia în cap, introducând titlul fără verb: ”Tabăra Dragnea a hotărât să…” ”Să ce?” – Să-și radă mustața? Să-și vândă Belina? Să-și bată bambina? Să ce, băi, că m-ați omorât cu titlurile voastre, își va spune, inevitabil, cititorul și, frământat de curiozitate va apăsa pe mouse. Oricum, stați liniștiți și nu mai dați voi click, că am dat eu și am aflat că, de fapt, nici Dragnea și nici tabăra lui n-au hotărât nimic. Totul, în articol e sub semnul lui ”se pare că”, ”s-ar fi decis”, ”se spune chiar”, adică nimic concret, nicio decizie. În mod normal, ar trebui să-i înjur pe gurnaliști lui pește, dar să știți că îi înțeleg, că leafa-i mică, presiunea-i mare, ce să facă și ei, săracii? Dar aveți grijă, scribălăilor, că deschideți cutia Pandorei: mai știi că nu face mâine-poimâine vreun IT-ist din ăsta deștept un soft de scris titluri, care să dea enunțuri random – gen: ”ȘOC în PSD: Tudose a declarat că…”, ”Așa ceva nu se poate! Iohannis a promis să…” sau ”Bomba mileniului! Soarta Codruței s-a decis: șefa  DNA va…” – de rămâneți toți pe drumuri sau vă angajați să vindeți copănele la celebrul concern de televiziune KFC?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (25 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top