» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Seria de ”dezvăluiri și dovezi explozive” anunțate cu trompete și vuvuzele aseară, la Antena 3, s-a dovedit o fâsâială clasică pentru acest post de televiziune. În sensul că dezvăluirile au fost, de fapt, declarațiile lui Ghiță și a ale duamnei Miaela, procuroarea care ar fi trebuit, vorba lui Vanghelie, ejaculată mai precoce din DNA, dar a fost ejaculată cam târziu și a nemerit taman la Gâdea pe lavalieră. Iar dacă doamna Miaela a mai avut o fluență în vorbire, deși gudureii au avut grijă să nu fie jurnaliști, așa că unul n-a întrebat-o ”de ce, doamnă, dacă sunteți așa de cinstită, ați ținut marile dosare de corupție sub popou”?, în schimb Ghiță fie o dăduse pe ulei la ora aia, fie fumase ceva legale, fie era, pur și simplu, prostănac și a vrut să le strice tonomatelor emisiunea.

Îi ridicau alde Gâdea, Badea și Savaliuc mingi la fileu, el dădea numai peste bară. Chiar nu-nțeleg: cum, frate, tu, sistem, stat paralel, să-l scoți la înaintare ca mare om de afaceri și informatician de geniu pe pămpălăul ăsta? Păi mai sus pomenitul Vanghelie e cu zece clase ca istețime peste Ghiță, nu mai zic de faptul că putea s-ajungă și ministru, dar nu era chiar așa de agramat ca actualii miniștri, așa că de-aia l-au respins, probabil.

Revenind la Ghiță, cred că individul n-a fost credibil nici măcar pentru telespectatorii Antenei 3 care mai cred că Pământul e plat și Binomul îi spionează prin becul de la frigider. N-a spus un lucru coerent, n-a adus o dovadă în sprijinul afirmațiilor lui, s-a contrazis de-i era penibil chiar și bietului Mirci Badea să-l mai întrebe ceva. Ba nu-i mai era frică de nimeni, ba se temea pentru viața lui, ba fusese sigur cu Kovesi în vie, ba nu mai știa nici măcar anul când se întâmplase asta. Păi normal că nu mai știi, Ghițucă, dacă oi fi fost rangă, de nu mai știai nici cum te cheamă? Nu v-au zis ăia la școala de securiști că dacă sunteți în misiune beți numai Fanta? Dacă oi fi dat-o pe spirtoase din alea tari, normal că nu mai știi anul și normal că ți-oi fi imaginat că ai stat la șprițuri cu Kovesi, când tu stăteai, de fapt, cu câinele paznicului și-i șopteai vorbe tandre la ureche!? Anteniștii au încercat să-l ajute zicând că trebuie să existe și alți martori, dar Ghiță nu știa, săracul, nici numele lăutarilor și guriștilor care, susținea el, le cântaseră la ureche lui și Kovesi numai d-alea de inimă albastră și ochi și mai albaștri. Cum, mă, nici ce lăutari ai chemat nu mai ții minte, dar ții minte în schimb cu exactitate tot ce ai vorbit cu Kovesi?

Eu zic să facem o anchetă printre maneliști, să-i întrebăm pe alde Salam, Vijelie, Adi-Minune, Sorinel Puștiu, Dorel Talent și Gigel Copilul  de Aur: barosanilor, ați cântat pentru Ghiță & Kovesi și dacă da, când și ce anume? Sau mai știi, Ghiță o fi spus ”lăutari” așa, în general, și el de fapt i-o fi invitat la vie pe ăia de la Metallica, Iron Maiden, AC/DC, că pe-atunci parcă avea pleata mai lungă și n-o dăduse total pe manele? Oricum, o emisiune dezamăgitoare chiar și pentru cel mai spălat pe creier credul convins de existența ”statului paralel al lui Kovesi, Soros și Iohannis”; o emisiune din care nimeni n-a înțeles decât că Ghiță e curajos, dar tremură la Belgrad, e nevinovat, dar n-are probe că ar fi și nu se teme de nimeni, dar nici de-al dreaq nu se mai întoarce în România. Și-am stat până la sfârșit, fraților, sperând să aud și eu întrebarea aia de jurnalist, de la vreunul dintre clănțăi: ”Domnule Ghiță, când domnul Dan Voiculescu a fost la Belgrad, ați discutat cu el despre cum s-o dați jos cu gura noastră pe Kovesi sau doar i-ați făcut turul turistic al orașului?” Dar întrebarea n-a venit: la bufet tocmai se băgase rahat proaspăt și niciun vuvuzel nu voia să-și rateze porția.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (24 voturi, media: 4,88 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Un comentariu

  1. lmihai spune:

    Spartakus cu ai putut sa stai sa auzi aceste ineptii din gura unui golan?!
    ar trebui sa schimbi aceasta rubrica ! comunica informatii constructive, interesante…stiu si eu…gasesti tu ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top