Liderii UE au stabilit obiectivele în negocierile pe Brexit: Să fie în interesul cetățenilor blocului comunitar

6:08 pm, 29 aprilie 2017 • de Comentariile sunt închise pentru Liderii UE au stabilit obiectivele în negocierile pe Brexit: Să fie în interesul cetățenilor blocului comunitar

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Liderii celor 27 de state ale UE (fără Marea Britanie), reuniți sâmbătă la Bruxelles, la un summit dedicat negocierii Brexitului, au aprobat liniile directoare ale acestui proces, fiind aleasă varianta discuțiilor etapizate.
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat pe Twitter că liniile directoare ale negocierilor au fost adoptate „în unanimitate”. Șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a completat tot pe Twitter că aceste linii directoare au fost adoptate „în mai puțin de 15 minute” și a subliniat la rândul său „unitatea” celor 27 de state.
Conform textului adoptat și prezentat de agenția EFE, cei 27 de lideri au dat undă verde „ansamblului de poziții și principii pe care Uniunea le va urmări pe parcursul negocierii” ieșirii Marii Britanii din UE, iar dacă

MAI MULT, aici » PaginadePolitica.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top