» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

lavinia sandru eduard pastiaLavinia Şandru a revenit aseară, la emisiunea sa, „Deschide Lumea”, de la Realitatea TV, pe care a moderat-o de această dată alături de jurnalistul Edward Pastia, la puține momente după ce soțul său era reținut de DNA.

Ea a explicat de ce a lipsit marți seară de pe micul ecran, exact în ziua în care soțul ei, ex-ministrul de Finanțe Darius Vâlcov, primea o a doua cerere de arestare preventivă din partea procurorilor DNA.

În locul emisiunii ei a fost difuzat un interviu realizat de Alexandru Cumpănașu (cu Mark Taplin, fost Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei SUA la București), dar ea a apărut ulterior în emisiunea Prime Time News, alături de Andra Miron, unde a comentat interviul respectiv.

rares-bogdan1La un moment dat, în semn de susținere față de Lavinia Șandru, în platou a intrat și Rareș Bogdan, care a spus: „Am venit aici pentru că ești colega mea și pentru că treci printr-un moment greu”.

Tot în emisiunea de aseară, Lavinia Șandru s-a plâns de colegii din presă care ar fi atacat-o pe tema soțului ei:

Așa se explică faptul că nu am fost ieri pe post în cadrul emisiunii. Doamne, câte am putut să văd și câte am putut să citesc de ce n-am fost eu ieri la emisiune! (…)

Doamne, ce colegi mi-a fost dat să văd în lumea asta, a audiovizualului! Și colegi buni, pe care îi respect pentru felul în care știu să vadă lucrurile, dar și colegii…vai Doamne! Parcă a fost prea multă mizerie!Sunt jurnalist, am ales să intru în presă și, credeți-mă, îmi fac meseria așa cum pot, așa cum știu, așa cum am învățat, cu respect pentru ceea ce înseamnă informația publică și o să am grijă de fiecare dată ca dumneavoastră să puteți afla toate acele informații pe care noi le cunoaștem, pe care eu le cunosc și care pot să vă facă viața mai bună. Sigur, nu am cum să nu punctez faptul că, dat fiind situația în care se găsește acum soțul meu

(…) La momentul la care vom avea o decizie definitivă a instanței, în cazul în care va fi în defavoarea soțului meu, atunci, sigur, vor jubila respectivii jurnaliști, dar în cazul în care soțul meu în instanță își va dovedi nevinovăția, sunt convinsă că acei colegi jurnaliști nu vor veni să-și ceară scuze”

Ieri, după votul favorabil din Senat, Darius Vâlcov, soțul Laviniei Șandru, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii anti-corupție, iar astăzi va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


VEZI ȘI:

Pledoarie pro-Lavinia Șandru (Realitatea TV) a Narcisei Iorga (ex-CNA)

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

7 comentarii

  1. Rufus spune:

    Vai neprihanit-o. Cum mai mancai tu kkt si acuzai in stanga si-n dreapa , cum strigai tu hotuuu, in timp ce borfasu de barbatel fura milioane de euro. Hai sictir gargaragioaico si mars la cratita.

  2. adana spune:

    Acum este evident de ce a fost de partea lui Ponta in campania electorala; scapa cine poate….
    Dar este clar ca tablourile au fost ideea nevestei, sensibila si actrita pe deasupra.
    In alta ordine de idei observ ca se erodeaza puternic credibilitatea celor doua televiziuni care nu-l lauda pe Ponta. Este un punct vulnerabil pentru opozitie care va ramane fara nici un post tv credibil. Si nu doresc sa ramana doar latraii PSD pe sticla.

  3. guta spune:

    RASES BOGDAN, care lua euroii la punga de la Marean Vanghelie si LAVINIA SANDRU,care beneficia de spagile sotului aduceau PRADUIALA la somerul proprietar de la REALITATEA TV, COZMIN GUSA.
    Vedeti cum se leaga povestea: unul se spala pe altul (cu limba) si ambii spala obrazul manjit al Realitatii tv.

  4. spartacus spune:

    Lavinia,corect ar fi sa ne spui urmatoarele:

    -cati bani din spagile incasate de Valcov au ajuns la tine

    -cati bani din spagile incasate de Valcov au ajuns in campania lui Basescu

    Multumesc anticipat!

  5. FRANK ZAPA[KING] spune:

    LAVINIA SANDRU-Cam asa arata tinarul care la revolutie era pioner,ori proaspat utecist,tinarul care a fost deformat si distrus de ,SCOALA ROMANEASCA DIN ERA COMUNISTA SI NEOCOMINISTA.
    Fara pic de caracter,tupeist si oportunist-parvenitul comunist-

    Rapace,lacomi si cu spirit de pradatori,acesti farisei,gen PONTA,SOVA,VILCOV LAVINIA SI MULTE,MULTE ALTE SUTE DE MII DE INDIVIZI CA EI-SUNT UN ADEVARAT CANCER PT O SOCIETATE NORMALA…………

    Cum sa vii la tv. cind sotul tau,iubitul tau intra in puscarie??????? Ce a vrut sa demonstreze????????? In ochii orcarui om cu un dram de bun simt LAVINIA SANDRU ESTE COMPLICEA UNUI PUNGAS,care sa folosit de politica pt a se inavuti.

    Cit cistiga astia doi,pt a-si permite sa-si tina fetita la studii in LUMEA FRANCULUI ELVETIAN???????

    Amarastenii aia de la realitatea tv ce sa faca??????????? Nasul GUSE………………..Dar,in acelasi timp,trebuie sa recunosc,nu au bagat subiectul sub pres ,iar moderatorii au fost onesti.

    • contribuabil spune:

      Pertinent comentariu! Subscriu in cea mai mare parte.
      Intr-adevar, toata sleahta asta gretos de urit mirositoare nu-i decit metastaza CIUMEI ROSII!! NEOCOMUNISMUL e mult mai periculos, insa, prin acesti puberi lipsiti de orice urma de caracter si hipertupeisti!!! Sint rezultatul unei societati care s-a trezit cu biletu’ cistigator in mina si n-a stiut ce sa faca cu el, acum 25 de ani!!!
      Pentru ei, TOTUL e posibil pentru ca „pulimea” sta cu capu-n traista si face dojenitor cu degetu’ cind jegurile astea le taie LA VEDERE tendonu’ lu’ Ahile!
      Nevasta puscariabilului fost ministru al banilor N-A AVUT SI N-ARE NICI O LEGATURA CU PRESA (tarabele de la metrou pling dupa vinzatoare), ca si adunatura aia de datatori-din-gura de la respectivul post pretins de „stiri”. Si nu-i singurul!!!
      N-au nici o rusine! De ce? Pentru ca se poate!!!!

  6. sartorius spune:

    Care este „meseria ” ei?? Cum ajung pe sticla, pe diverse cai, dar de obicei una este mai uzitata, toate sunt meseriase!!!!! Mi se pare ca meseria ei pentru care are si patalama este de actrita . Evident ca nu a practicat-o prea mult; a trecut la politica apoi la TV SI TOT ASA. Acum se da profesionista!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top