» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

pora3

ciutacu1UPDATE. Victor Ciutacu, realizatorul emisiunii incriminate de CNA, a reactionat pe blogul personal fata de sanctionarea postului RTV in cazul linsajului mediatic al jurnalistei Andreea Pora. Ciutacu o ia in vizor pe Narcisa Iorga, membru CNA, despre care spune ca-i poarta sambetele de mai multa vreme. Mai mult, jurnalistul Romania TV ii ameninta cu un „linsaj mediatic ca la carte” pe cei care i-au subestimat „capacitatea reala” de a „organiza” asa ceva. Iata un fragment din postarea lui Victor Ciutacu:

  • „Detectez un soi de autofericire orgasmică. Cică, prin accente misogine, am linșat-o mediatic pe Pora arătând cum iese lumea din emisiuni din cauza ei. Cred că tot eu i-am pus și cuvintele-n gură. Și tot eu i-am îndesat denigrator cârnatul între fălci. Sper ca postul să conteste mizeria-n instanță. Un singur lucru mă dezamăgește: faptul că-mi subestimează capacitatea reală de a organiza un linșaj mediatic ca la carte. Pricepere pe care credeam că am probat-o până acum. Și pe care sunt dispus, la o adică, s-o reamintesc doritorilor.”

 

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis ieri să amendeze televiziunea România TV cu 10.000 de lei, din cauza emisiunii „Tonomatul lui Ciutacu”, din 20 iunie, în care jurnalista Andreea Pora a fost „denigrată” şi cand i-a fost încălcat „dreptul la imagine”, relateaza Mediafax.

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, emisiunea „Tonomatul lui Ciutacu” din 20 iunie, la sesizarea Narcisei Iorga, membru CNA.

„Consider că această emisiune a avut rolul de a linşa un ziarist, pe Andreea Pora (…) Această emisiune a avut drept scop stigmatizarea Andreei Pora”, a spus Narcisa Iorga.

Iorga a precizat că a remarcat şi „nişte accente misogine discriminatorii evidente” în această emisiune. Ea a făcut referire la titluri postate pe ecran în timpul emisiuni, între care „Politicieni şi analişti executaţi de o femeie” şi „Cine e femeia care discriminează mai rău decât Băsescu”, mai scrie Mediafax.

„Reporter Virtual” a relatat in premiera despre derapajul din emisiunea „Tonomatul lui Ciutacu”, in care Andreea Pora a fost umilita prin imagini si comentarii din studiou care faceau bascalie de felul in care jurnalista manca la o receptie.

In emisiunea respectiva, moderata de Victor Ciutacu, au mai fost prezenti Bogdan Chirieac,  jurnalista Oana Dobre, scriitorul Florin Iaru si o avocata. Nimeni n-a avut curajul sa se delimiteze de atacurile la adresa Andreei Pora.

Mai mult, linsajul a fost dublat de un articol anti-Pora, publicat pe DC News, site-ul controlat de Bogdan Chirieac. Acesta avea toate motivele sa fie suparat pentru ca tot la RTV, cu o zi inainte, in emisiunea Sorinei Matei, Andreea Pora ii reprosase anumite „legaturi periculoase” cu stapanul „Antenelor”, Dan Voiculescu.

Urmare a articolului de pe Reporter Virtual, alti jurnalisti, printre care Sorina Matei si Grigore Cartianu, au avut reactii publice de solidarizare cu Andreea Pora si au contestat vehement maniera de a face presa practicata in emisiunea cu pricina.

Iata doua pasaje din textele publicate de Grigore Cartianu si Sorina Matei si reproduse in exclusivitate de „Reporter Virtual”:

  • Grigore-cartianuGrigore Cartianu: „Asta o spune unul (n.r.-Bogdan Chirieac)  a cărui firmă a încasat de la instituţiile statului român, fără licitaţie, contracte de peste 20 de milioane de euro! Bani înhăţaţi pe ascuns, nu convertiţi într-un cârnat mâncat la vedere. Am avut curiozitatea să fac un calcul: un kilogram de cârnaţi conţine circa şase cârnaţi şi costă cam 3 euro; asta înseamnă 0,5 euro per cârnat. Carevasăzică, din cele 24 de milioane de euro investite de statul român în maţul gros al Chirieac ar putea fi cumpăraţi 48 de milioane de cârnaţi. Nu unul, mâncat de Andreea Pora, ci 48 de milioane, haliţi de Bogdan Chirieac!”

 

  • sorina mateiSorina Matei: „Asta arata neputinta intelectuala, micime umana, grobianism, mitocanie si marlanie. In plus, sa vina asta din partea deontologilor absolut indoielnici ai neamului – este o mare rusine care, pana la urma, umple de ridicol pe toata lumea. Inseamna sa faci, pana la urma, exact ce a facut si Antena 3. Ca atare, imi cer eu scuze public fata de ceea ce a patit Andreea Pora – daca nimeni altcineva nu facut-o – sper ca nu se va mai repeta si, din nou, afirm ca niciodata nu voi fi de acord cu asemenea mod de a face presa – fie ca e vorba de un politician, jurnalist sau oricine altcineva”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

28 comentarii

  1. Shultz spune:

    Pora ar merita mai mult decat o jignire!!!!

  2. […] lui Ciutacu vine la scurt timp dupa ce postul Romania TV a fost sanctionat de CNA cu amenda de 10.000 de lei pentru denigrarea jurnalistei Andreea Pora, la una dintre emisiunile […]

  3. Maximus spune:

    @Kinga vezi ca te dai singur in fapt ca esti un propagandist jegos(si probabil neplatit, motiv pentru care te asigur si de profundul meu dispret. Am un minim de consideratie pentru aia care sunt propagandisti jegosi dar o fac pentru bani ca isi vad macar interesul).

    Daca in problema asta, Ciutacu (pe care eu il sustin, il slavesc, ma plateste, locuim impreuna … ori ce ti-o mai trece tie prin mintea bolnava) care cica linseaza mediatic, in timp ce ia galeti de rahat in cap VS Pora care cica e o victima(in mintea ei, ea fiind doar victima naturii dupa cum putem vedea), te legi de un lucru care a fost in urma cu vre-o 10 ani(ca a lucrat sub Musetescu la privatizari si ca si-a luat o locuinta sociala la care a platit rate), cum spuneam, te cam dai in fapt si probabil urmatoarea placa o sa fie aia cu E.T Vocea Rusiei si Iliescu. Si pana la urma daca ar fi s-o luam(nu te entuziasma, la idee ma refer s-o luam)eu sa fiu in locul tau nu mi-ar fio rusine nici cu idolul Turcescu care a ajuns colonel fara sa faca macar o zi de armata, sau care l-a excrocat de bani pe Becali, sau care a primit o caruta de bani de la Vantu cat timp a lucrat la Realitatea. Si mai putem continua…

  4. Ana Kitano spune:

    Am dat ieri share la articol pe pagina mea de facebook unde am scris si-un mic comentariu pe care-l repet si aici…mie personal imi place foarte mult de D-na Pora…o urmaresc de foarte multi ani ,asa ca orice ar spune `ciutacu`:`cu` ..carnat sau fara carnat ,valoarea D-nei Pora nu o ia nimeni ,ci din contra ….apropo ,urasc genul de oameni ,care prin orice metode ,incearca sa te faca pe tine mic pentru a se vedea ei mari !

  5. Teodot spune:

    Cine mai e frate si andreea pora? zici ca e vreun nume in tara asta. Ma bucur ca s-a enervat ciutacu, il astept sa faca putina curatenie printre ei, poate potoleste putin si cna-ul ca prea si-au luat-o in cap. acum amendeaza orice prostie care poate fi interpretata dupa bunurile moravuri. cna ar trebui sa ne „apere” pe noi poporul de, in schimb cna a ajuns de ras!

  6. Incredibil@-se pare ca nu prea te da afara din casa,inteligenta,bunul simt si cei 7 ani de acasa;

    BEY-tu nu intelegi ca acest CIUTACU este in cirdasie si complice cu sistemul ticalosit,cu infractorii si criminalii ,cei care au UCIS SPIRITUL ROMANESC SI AU JEFUIT ROMANIA.
    Bey INCREDIBIL,las la o parte faptul ca nenorocitul si-a tras o locuinta sociala,dar nu pot trece peste faptul ca a fost ,OMUL LUI MUSETESCU SI ALATURI SI SUB COMANDA LUI ADRIAN NASTASE PUSCARIASUL AU JEFUIT ROMANIA SI I-AU SARACIT PE ROMANI.
    PRICEPI INCREDIBIL,de ce esti la fel de idiot ca cel pe care il aperi-victor ciutacu-

  7. Iulia Badescu spune:

    Andreea Pora primeste mai multa atentie decat merita. Ma bucura faptul ca s-a fript tocmai cu o adunatura de fani basisti ca si ea. Karma asta..

  8. Incredibil spune:

    Nu toti oamenii sunt la fel(am fi roboti), de aia difera ba prin inteligenta, ba prin culoarea pielii, prin varsta, frumusete, gradul de sanatate mintala …etc.
    Daca nimeresti pe strada sa treci din intamplare pe langa unul caruia ai spui pardon si il atingi cu un deget sa treci iar el tipa din gura de sarpe ca mai amenintat l-ai amenintat si ulterior i-ai dat bataie ai doua variante: ori sa crezi ca are o boala psihica si sa ai mila de el sa nu il iei in seama, ori daca nu e prima data cand ti se intampla, sa nu mai rezisti si chiar sa-i dai 2 scatoalce, sa nu te acuze pe nedrept. Cam asa e si aici, daca tot i se arunca omului galeti de rahat in cap ca face si drege, a spus ca poate ar fi cazul s-o si faca, ca la carte macar sa fie acuzat cu un motiv.

    In privinta doamnei Pora n-ar fi decat o mare ticalosie sa consideram ca i-a facut cineva ceva. Poate doar natura dupa cum se vede dar e o vorba pe la mine pe la tara: cu natura nu poti sa te pui.

    Cat priveste corul de propagandisti ai doamnei Pora, de ei sunt lamurit. Domnul Cartianu autointitulat si Ecrivan a dus atat de rau in cap ziarul Adevarul incat noua conducere i-a facut pasi discret facandu-l mai intai Ombutsman. Sau poate ca era OnBootsMan(om in cizme, care doarme in cizme) dar n-a prins ideea de la inceput.
    Doamna Sorina Matei, zisa si moartea pasiunii de cand e jurnalista la Raitaru n-a facut decat emisiuni cu sau despre Voiculescu si trustul Intact dupa ce anterior a fost platita de acestia vreun car de ani. A si ca l-a primit pe numitul domn Ciutacu la Raitaru cu vre-o 2 galeti de laturi si un camion de rahat, asa, din eleganta ce o caracterizeaza.

  9. Catalin spune:

    Nu stiu despre ce balamuc marca OTV sau RTV este vorba, ma scuzati dar le confund si de aceea le scriu pe amandoua, dar tinand cont ca se intampla la postul ala este de inteles sa se dea o amenda DAR NU DE LA CNA CI DE LA PROTECTIA MEDIULUI IN ZONA IN CARE RTV SAU OTV FUNCTIONEAZA MIROASE URAT. LA TV MA POT FERI DE FECALELE CARE TASNESC DIN ECRAN, SCHIMB POSTUL, DAR ACOLO DE UNDE EMIT GRAJDURILE ESTE UN MIROS INFECT. FIIND DEMOCRATIE LE UREZ MULT SUCCES!

  10. ,IMAGINATIE BOGATA’

    Pt ca ,VAZ’ ca spurcaciunile varanului cu boturile pline de ginganii,bale otravite au iesit la inaintare,voi incerca sa va propun un filmulet virtual in animatie cu urmatorul scenariu:

    Intotdeauna mi-a placut sa stau pe plajele din republica DOMINICANA,asa ca nu-i de mirare ca imaginatia mea o ia razna intr-acolo,si uite ce a iesit:
    Se facu,ca pe una din insulitele izolate de restul lumii,de origine,VULCANICA’ sa esueze o barcutza,in care cu mari eforturi au reusit sa urce,dupa lupte mai ceva ca pe ,TITANIC’ urmatoarele personaje:
    -CORINA DRAGOTESCU
    DANA GRECU
    VICTOR CIUTACU
    -sorina matei
    -andreea pora cu tot cu celebrele ei sandale ,si evident la fel de celebru,CIRNAT
    -ALEXA…..
    Ei si uite asa acum intrati voi in scena si va invit sa va imaginati cam ce s-ar petrece pe insula asta uitata de Dumnezeu,dar mai ales ce ,si cine ar mai putea fi gasit dupa un an,de viata ,A LA ROBINSON CRUSOE””””’???????????

    Haaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiiii,hoooooooooooo

    Eu ,gata nou nout un scenariu HORROR’ PALPITANT’ CU TOATE INGREDIENTELE,SEX,LUPTE KUNG-FU SI………….FINAL FERICIT.
    Chiar si celebrelor sandale ale doamnei PORA,le-am gasit un ROL IMPORTANT………..

  11. sasca spune:

    Aceasta doamna jurnalista Pora nu ar trebui sa mai apară la televizor.

  12. cristina k spune:

    basista pora a fost linsata la postul basist raitaru. Ati inceput sa va mancati intre voi basistilor??? E foamea mare vad :)))

  13. ROBERT12 spune:

    basistilor………mai usor tata sa nu faceti accident vascular vi se umfla venele cand il laudati pe tatuca vostru cel sfant si cel mai curat din lume.usor ca o sa va vina si voua randul cat de curand ca dumnezeu nu doarme stie el cel mai bine cand sa va dea atunci cand credeti ca aveti lumea la picioare.

  14. diazepam spune:

    pora?….de-a lungul timpului il ridica pe base in slavi si pe voiculescu il denigra pe la toate emisiunile devenise o obsesie pentru ea.saraca nu ai ce sa-i faci daca atata poate asta este nu-i cere prea multe ca da pe laturi.

  15. P.S.-N’us stiu de ce,ASTEPT PROVINCIA,adica pe MIRCEA BADEA.
    Filigul meu imi ,SEMNALIZEAZA’ ca bietul CIUTACU E PE ,AVARII’ si amicul sau OMUL CU CEL MAI CACARIST PENAJ’ tre’ sa intervina……….
    Abia astept

  16. mariana spune:

    cineva intreaba, cine este acest ciutacu ei bine este o mizerie de om care toata viata a trait din mizeria closetului3 a varanului felix turnatorul iar acum maninca acelasi cacat la televiziunea otevista zisa rtv,sincer i-mi pare tare rau de citiva ziaristi deacolo cu prea mult un simt si educatie desavirsita, acestea sunt; sorina matei, paula rusu, un domn ioan si u ai stiu cum si radu herjau restul sunt loaze ordinare impreuna cu acel grohait imputit chireac un ordinar de om cu cas la gura de la closetul varanului.

  17. nadia nitov spune:

    nu-mi place nici cu slujbe dna. pora. dar imaginea cu carnatul in gura nu are nicio legatura cu profesionalismul! mai tine cineva minte cuvintele: cand nu mai are argumente, prostul jigneste? una e sa nu-ti placa ce spune, pe cine sustine, un om de media si cu totul altceva cum arata, cati ani are, cum mananca sau cum se scarpina! 🙁 practic, pe cei care se folosesc de tot ce tine de fizicul cuiva aflat intr-o situatie sau alta i-as zdrobi cu amenzile! nimeni nu-i frumos cand mananca! doar in filme si filmele sunt fictiune! e abject sa te folosesti de asemenea imagini, inseamna ca n-ai avut argumente si de ciuda ai recurs la mojicii! 🙁

  18. FRANK ZAPA[KING] spune:

    ,VICTOR CIUTACU-AUTODENUNT-PROSTU NU-I PROST ,DACA NU E SI FUDUL’

    Asadar un ,linsaj mediatic ca la carte’probat in timp,hmmmmmmmmmm,bon:

    1-este de consemnat,zic eu in analele presei romanesti,ca VICTOR CIUTACU’sa intre ca primul jurnalist care se da singur in git,recunoscind ca a participat la campanii de linsaj mediatic,si cum 99% din cariera lui de TONOMAT,sa ,PETRECUT’ in slujba TURNATORULUI DAN FELIX,MIRCEA VOICULESCU,iata avem PRIMA RECUNOASTERE A UNUI JURNALIST CA A SCRIS LA COMANDA,PRACTICIND LINSAJE MEDIATICE,PUNCT.
    2-Cred ca,DAN FELIX MIRCEA VOICULESCU-este indreptatit sa activeze clauza din contractul de colaborare,care spune ca,DAI DIN CASA,TE PREZINTII CU 100.000 DE EUROI….
    3-Acest domn Ciutacu,in incomensurabila lui vanitate,trufie si rgoliu,a reusit ,zic eu rara performanta sa-si puna singur,eticheta de ,TONOMAT IDIOT’ ceea ce nu-i putin lucru.
    4-Scapat,alungat,ori poate ,REFUGIAT’din bandele de ,UCIGASI MEDIATICI’platite si organizate de delatorul FELIX,CIUTACU,pare un animal speriat care nu-si gaseste locul in ,JUNGLA,NUMITA PRESA ROMANEASCA’.
    5-Recunosc ca in ce-l priveste,pe acest ecscroc,nu-mi pot exersa starile emotionale,de tip ,COMPASIUNE’ poate doar cele de tip-,un cap in gura’

  19. reporter spune:

    pora denigrata e tot aceeași pora plagiatoare dovedită în presă, de și-a schimbat serviciul acum niște ani?

  20. mihai spune:

    Putini au foat colegii d-nei Pora care au luat atitudine la mizeriile acestui om, bine ca CNA- a avut curajul sa dea o amnenda, as spune modica deci este de fatada.
    D-stra alaturi de alti ziaristi profesionisti aveti datoria de a forma viitorii ziaristi onesti, cu drag de meserie.

  21. Dorin spune:

    linsaj mediatic ca la carte… iti vine sa vomiti… e un autodenut, CNA ar trebui sa se autosesizeze

  22. ancaioanadragan spune:

    ma intreb si va intreb-cine este Ciutacu?

  23. ROYCE spune:

    PORA A FACUT DE-A LUNGUL TIMPULUI O OBSESIE IN CEEA CE PRIVESTE PERSOANA LUI VOICULESCU.

  24. O spune:

    CNA a interzis si spoturile publicitare la margarina Rama.
    Si in acest caz s-a comentat destul de mult pe site-ul Reporter Virtual

  25. penibililor spune:

    Bravo! Ce mandri trebuie sa fiti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top