La cât micționează Dragnea pe noi, vă mai întrebați care-i sursa poluării cu amoniu?

10:30 am, 31 ianuarie 2019 • de Comentariile sunt închise pentru La cât micționează Dragnea pe noi, vă mai întrebați care-i sursa poluării cu amoniu?

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Mă uit mirat cum de două zile, mulți bucureșteni, care n-au avut nicio greață s-o voteze pe Gabi Firea, îmbătându-se cu apa chioară a promisiunilor ei electorale, se vaită că le pute apa a clor și că nici să se spele nu mai pot. Păi nu asta ați votat, fraților, apă de ploaie, cu mult clor, să nu se mai simtă gustul de minciună? Dacă vă plăcea transparența, votați și pe voi pe altcineva, care să recunoască din secunda doi că are o problemă, să vă avertizeze și să aibă grijă ca data viitoare asemenea incidente să nu se mai repete. Pe când așa, sub regimul pesedist, toate autoritățile tac chitic, cum tăceau și ăia în 86, la Cernobîl, până se-mpute rău treaba și sunt nevoite să recunoască.

În cazul de față, deși scandalul apei contaminate are deja trei zile, n-am aflat încă nici cine-i vinovatul, nici dacă riscăm sau nu să crăpăm spălându-ne pe dinți cu apă de la robinet. Apa Nova a sesizat problema, dar în primul comunicat nu a suflat o vorbuliță despre poluarea cu amoniu, spunându-le bucureștenilor doar că, fiindcă a fost apa cam tulbure, s-a gândit să mai bage niște clor în ea – ce, la piscină când vă bălăciți nu vă intră clor în ochi? Pe urmă, când a văzut că e groasă, a sesizat regia „Apele Române”, în loc să ne sesizeze întâi pe noi: „Bă, bucureștenilor, nu vă mai spălați cu apă, că are amoniu, vă scapă nu doar de mătreață, ci și de păr!” Unde mai pui că ăia de la Apa Nova n-au zis că ar fi periculos să bei apă, în vreme ce Ministerul Sănătății a avertizat că nici măcar nu trebuie să vă atingeți de apă. Ce bucurie pe bețivii Capitalei, să-i îndemne tocmai ministerul Sănătății să nu bea apă!

Toată bulibășeala asta este specifică regimului pesedist. Slugoii și incompetenții proțăpiți de Partid pe unde nici cu gândul nu gândeau, pe principiul tradițional teleormănean „omul tâmpit, la locul nepotrivit”, se tem să spună adevărul și preferă să-l țină ascuns, până când acesta răbufnește. Așa se face mereu în România, de doi ani încoace. Amintiți-vă doar de pesta porcină – cât au ținut-o alde Daea, cormoranii și babițele de prin Ministerul Agriculturii la secret, câți porci a vândut pe sub mână feciorul lui Dragnea, singurul care știa că e îmbelinată treabă, până să aflăm și noi, fraierii contribuabili, că într-adevăr problema e gravă? Așa că nu vă mai mirați de ce reprezentanții autorităților dau din umeri și se acuză unii pe alții: asta știu, asta fac! Dacă ar fi fost acolo oameni competenți, criza era rezolvată, în primul rând, apoi problema era identificată și se luau măsuri clare. Dar, la cum merg lucrurile, bag mâna-n foc că totul se va mușamaliza, că gunoiul va fi băgat sub preș și că, peste două trei-luni, nici n-o să mai auzim ceva despre poluarea cu amoniu – despre „Balena albastră” cu care ne îngrozeau Firea și Carmengaz ați mai auzit ceva? De altfel, cred că nu-i niciun secret ce s-a întâmplat: voi vă mai mirați că la București e apa poluată cu amoniu, când de doi ani Dragnea micționează cu jet pe toată România? Dacă v-ați săturat să stați sub jet, soluția e simplă: mergeți, nene, de-i votați pe alții, că altfel peste un an-doi, n-o să mai aveți nici măcar amoniu în apă, o să vă bage Partidul poloniu direct în ceai!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (17 voturi, media: 4,94 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top