» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

O colegă de breaslă a revenit asupra subiectului pe pagina personală de pe Facebook, desigur după un eveniment: „Trebuie să-mi modific CV-ul. Meseria mi-o trec la hobby. Jurnalismul a ajuns o nebunie a unora pe care nu o mai plăteşte nimeni. Se practică gratis”. Like-urile de solidaritate au curs, iar comentariile la fel. Să sperăm că nu va fi concediată pentru tupeul de a dezvălui involuntar o informaţie, pentru că după povestea ei am verificat la sursele mele ce se întâmplă: iar au întârziat salariile la ziar. Nimic nefiresc în zilele noastre. Anul ăsta, jurnaliştii de la Adevărul şi Realitatea tv au cunoscut cel mai bine cum e să nu ai bani nici pentru mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la…birou, adica la muncă. Pentru ei lefurile (şi ele mici) au întârziat cu lunile. Dar să vedem partea bună a lucrurilor: banii au întârziat, dar totuşi au intrat. Mai grav e când angajatorul îţi spune adio şi n-am cuvinte, aşa cum puncta Adrian Halpert despre o familie de jurnalişti ajunsă pe culmile disperării. Una dintre multele, de altfel.

Care sunt soluţiile? „Şi eu am ajuns să fac fac acelaşi lucru….Jurnalismul a devenit un hobby şi-l fac pentru că nu pot să respir fără el. După 22 de ani de presă, a trebuit să renunt! Asta e!”, a comentat Loreta Popa, care pe lângă meseria de gazetar, este şi autor de carte. Renunţarea pare cea mai la îndemână soluţie. Mai ales acum când cei angajaţi nu doar îşi aşteaptă salariile, ci sunt forţaţi să semneze tot felul de acte abuzive, gen nu mai poţi publica în altă parte pentru rotunjirea veniturilor şi renunţarea la drepturile de autor asupra operei pe o perioadă între 25 şi 50 de ani, cazurile Trustului Pro şi Jurnalul Naţional. Mai mult, carnetul de muncă e istorie, iar angajatorul îl poate concedia fără niciun salariu compensatoriu pe gazetar dacă i se pare că privirea nu-i mai este umilă. Pentru că aici s-a ajuns de la a treia putere în stat: la un statut de sclav care trebuie să nu-şi ridice ochii din pământ în faţa stăpânilor că nu cumva să-i irite şi să le dea un sut în fund, şut care nu te trimite nici măcar în şomaj, ci pe drumuri. Drumuri care duc la diverse meserii noi: de bonă, de vânzător la chioşcul de ziare, de comerciant care te îmbie să cumperi produse minune ect şamd. Desigur, pentru cine poate şi are noroc. Facturile însă nu sunt plătite cu faima şi nici cu legitimaţia de jurnalist. Şi evident nu mă refer la purtătorii de legitimaţie, ci la cei chemaţi, pentru că, din punctul meu de vedere, habarniştii îşi merită soarta. Şi nici n-au dreptul să se plângă după ce s-au strecurat în breaslă prin uşa din spate, deschisă într-un mod dubios de x sau y.

În ultimul său comentariu la acest post, colega care m-a inspirat scria că aşteaptă revolta jurnaliştilor. Am zâmbit. Nu cred că mai au forţa să se revolte, ci doar să accepte. Cei mai mulţi. A intervenit şi blazarea. Cei buni vor continua să se lupte cu morile de vânt. De dragul profesiei. Deocamdată sunt într-un aparent cerc fără ieşire în care se învârt ca leii în cuşcă şi se întreabă: unde dracu’ să mă duc. Momentan par prinşi în cuşcă. Peste tot este aproape la fel, angajatorii le apasă călcâiul pe jugulară, iar ei trebuie să se lupte pentru a respira, a supravieţui, până la urmă. Problema jurnaliştilor care au ajuns în această situaţie dramatică e simplă: nu există solidaritate. Când au fost făcute restructurări la gramadă, cei care au scăpat n-au făcut decât să se bucure pe interior că nu-s pe lista neagră şi să-şi spună şoptit: bine că am scăpat eu. Egoismul şi lipsa de solidaritate au făcut acum din ei nişte sclavi care aşteaptă emoţionaţi banii pe card şi să afle pe surse că nu-s pe vreo posibilă listă de concedieri. Uniţi, jurnaliştii ar putea să se revolte, să pună toţi pixurile jos când patronul din x trust comite un abuz. Dar toţi, indiferent că este vorba de un ziar de provincie, o televiziune micuţă sau una cu audienţă colosală. Atunci ei ar dicta regulile jocului, pentru că oricât de dur ar fi patronul nu se poate biciui singur şi să pună osul la treabă. Desigur, e doar o idee la care nu vor achiesa 90% dintre gazetari, fie buni, fie de umplutură. Şi vor pierde permanent. Iar singura lor revoltă va fi doar în vreo frază pe un blog necunoscut sau pe site-urile de socializare. E trist să mai fii jurnalist. E scump şi umilitor deseori. Măcar asta vor pricepe unii după ani şi ani. Şi poate unii se vor elibera şi vor face un ziar online. Pentru că ăsta este viitorul presei şi al gazetarilor cu talent. Iar aici nu vor mai avea patroni, ci doar cititori care îi vor plăti dacă merită.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

10 comentarii

  1. cinic spune:

    Asteptam si falimentul politicii dupa presa.

  2. Tortura spune:

    Dar de vremurile bune in care erati prosti pe bani usori va amintiti? Lipsa profesionalismului, faptul ca in presa a ajuns orice incult, coruptia generalizata, copy-paste, cancanul din orice si cu oricine; ala v-a adus aici. Trebuia un reset. Orice afacerist cu interese oculte putea angaja si avea acces la jurnalisti. Atata timp cat ati acceptat situatia asta si v-ati compromis cu oricine in spate ne spune noua ca societatea a fost prostita, controlata, conturata de o multime de caini cu gura mare si cu creierul mic controlata de javre , insa ce e mai grav 99.9% platiti din bani publici luati cu japca. Voi ati contribuit si participat la marele furt. Acum nu mai au ce fura prin urmare ati ajuns caini maidanezi. E greu sa fi prost fara bani acum. Nu va da nimeni nici un os gratis. Traiti multi din pensiile parintilor probabil. Cu alte cuvinte: va meritati soarta.

    • Tiberiu Lovin spune:

      Tortura, eu nu-mi amintesc de acele vremuri pentru ca n-am castigat niciodata usor bani, desigur pana sa am propriul site, cand n-a fost asa usor, dar nici foarte greu. In mare insa ai dreptate, fara a generaliza. Multi au castigat bani nemunciti, iar unii chiar foarte multi fara merite. De aceea niste trusturi s-au dus pe apa sambetei, asa cum s-a intamplat in cazul companiei lui SOV.

  3. Tiberiu Lovin spune:

    Cristoiu, adevarat.

    Andrei, corect. Din pacate, multi nu au incredere in ei si uneori motivele lor sunt corecte (chiar sunt piu-afara din povestea presei). Si apoi nu e usor sa faci o afacere dintr-o pasiune daca nu pui mult suflet si nu tragi pana simti ca te vei prabusi. Succesul se obtine greu, dar merita. Si merita sa incerci daca stii ca poti, adica daca esti bun.

  4. andrei lupan spune:

    Nimic nu ii opresti pe vajnicii jurnalisti sa porneasca cu 100 lei (una suta lei) – domeniu .com/info plus hosting 6 luni – un produs electronic jurnalistic in genul Huffington (sau de ce nu, Reporter Virtual). In mod sigur continutul (informatia de presa) de calitate va atrage trafic si reclama platita.

    Pe planeta asta inca se cumpara calitatea si inteligenta, aviz pentru marea majoritate a disponibilizatilor. Sa nu imi spuneti ca acei oameni altceva nu stiu sa faca, fiindca ei chiar nu fac nimic.

    S-au putem sta la Gandul, de exemplu, si sa ne plangem, dar sa asteptam luna de luna un salar, ca este mai comod.

    Cine are legatura cu subiectul, se va descurca. Cei care freaca Facebook-ul si mai dau un copy/paste si un Google Translate la vreun articol de pe net, isi merita soarta. Din partea mea, ziarele .ro nu sunt bune nici macar ca si hartie igienica.

    In plus, este cunoscut oricarui aspirant pe piata muncii din tarile civilizate ca presa scrisa isi traieste ultimii ani iar viitorul este online, ca platforma colaborativa sau micro-continut individual.

    Dar in Romania, daca esti disperat si nu ai permis auto pentru a face taximetrie sau nu te ajuta fizicul pentru a fi curva TV, te faci ziarist(a). Vei face fata cu brio, fiindca nu prea exista cerinte, in afara de clasicul botul in pamant si spatele aplecat.

  5. cristoiu spune:

    Am spus-o si scris-o de multe ori,inclusiv pe RV . Jurnalistii romani au crezut ca sunt fruncea si si-au ales in fruntea breslei pe CTP &Co . Chiar au condus o vreme Romania .Au refuzat categoric o lege a presei ,facand jocul formatorilor de opinie,care si-au negociat privilegiile si averile. Restul ziaristilor s-au ales cu ce au acum : o pozitie intre milogi si obedienti. singuri v-ati facut-o,singuri trebuie sa iesiti din impas,dar este greu ,fiind individualisti prin vocatie ,iar schimbarea statutului nu se poate face deat prin unire.

  6. vasile_00 spune:

    Cam acelasi lucru si aici: http://badeadan.blogspot.ro/2012/11/cenzura-presa-cu-catuse-la-glezne.html

    E trist totusi pt ca are dreptate Razvan in comentariul de mai sus: de la ziaristi se asteapta foarte mult in aceste vremuri tulburi. Dar si ei trebuie sa recunoasca ca otvizarea si batistizarea s-au produs cu largul lor concurs si doar ei pt schimba felul in care sunt priviti si tratati!

  7. Ceea ce ai scris mai sus, despre ceea ce simt jurnalistii azi, cred ca ai simtit, la randul tau, si tu. deci, o spui din experienta. Spun asta pentru ca, la un moment dat, am avut senzatia ca vrei cumva sa te detasezi de chestia asta, ca si cum tu ai fi acum in tribuna si ii analizezi pe aia din teren, care inca mai joaca.

    • Tiberiu Lovin spune:

      George, din fericire pentru mine, singurele intarzieri la plata salariului n-au fost mai mari de trei zile. Si asta pentru ca angajatorul dadea banii luni sau marti daca ar fi trebuit sa-i vireze vineri sau sambata. Asadar n-am avut ocazia sa simt. Eu doar am fost restructurat si m-am judecat cu angajatorul pana am castigat procesul si apoi m-a platit sa stau acasa :). Numai ca daca as fi fost zero profesional as fi murit de foame in perioada asta. Procesul a durat doi ani. Din motive pe care nu ti le pot explica acum, pentru ca sunt stiri fierbinti si nu am timp, eu permanent m-am simtit in tribuna chiar daca jucam si pe teren. Paradoxal :). Cine se lasa calcat in picioare o data o va pati mereu. Si aici revenim la solidaritate. Sa vedem daca jurnalistii se revolta sau accepta sa fie umiliti in continuare.

  8. Razvan spune:

    De cateva zile citesc aceste postari si ma ingrozesc: ”Egoismul şi lipsa de solidaritate au făcut acum din ei nişte sclavi care aşteaptă emoţionaţi banii pe card şi să afle pe surse că nu-s pe vreo posibilă listă de concedieri.” – Adevarat! Si totusi, de la acesti oameni asteapta o tara intrega sa schimbe ceva, nu de la politicieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top