*Dacă v-ați întrebat vreodată cum se pot justifica modificările aduse Codului Penal de coaliția PSD-ALDE-UDMR-minorități-alte curve și așa ceva vi s-a părut imposibil, ei bine aflați că e posibil. Au băieții ăștia un talent la prostit proștii și la justificat orice, ceva de speriat. A dovedit-o ieri Șerban Nicolae, invitat la Antena 3 să le explice telespectatorilor de ce e corect și legal ca ei să fie agresați, violați și cu banii luați de bandiții de la putere și de mătușicile acestora. De altfel, la cât de ticăloși sunt ăștia, sunt convins că marele deontolog în viu, șoferul infractorulului Cătălin Voicu (care a luat șapte ani de pușcărie, dar îi face la vilă la el, mititelul, că așa a decis „justiția soroșisto-koveșistă”, cum ar zice Pleșoianu) ar fi fost în stare să ne spună că și violul e justificat. Ba chiar e și benefic pentru națiune, căci pe praful ăsta demografic, doar violurile ne mai por spori populația, permițând venirea pe lume de noi cetățeni mândri că sunt români și rupți în cur. Sub privirile languroase ale lui Gâdea, Ciuvică și Ursu, care cu greu s-au abținut, la vederea unui popou atât de mare și apetisant, să nu-l potopească, lacomi, cu sărutări, senatorul PSD a spus că legile n-au fost modificate așa, în dorul lelii sau de dragul lui Dragnea, nooo, au fost modificate că ne cerea însăși Europa, CEDO, Parlamentul European. E drept că, dac-ar fi fost prin platou și un jurnalist, nu doar lingăi plătiți să tacă, i-ar fi desființat aberațiile lui Șerban Nicolae în secunda doi, întrebându-l, de pildă, cine din UE a încurajat vreodată asemenea aberații legislative și de ce România e singura țară din lume în care o să poți fura cât vrei din banii de la buget, cu condiția să faci rost de-o mătușă sau o verișoară? Însă nici vorbă de așa ceva: lătrăii lui Felix l-au ascultat cuminți pe senator și au înclinat din cap când el a început să facă tot soiul de scheme pe tablă, dovadă că, spre deosebire de alți membri ai coaliției, a învățat literele! De altfel, partea cu scrisul m-a mirat și pe mine, care-l socoteam pe Șerban Nicolae priceput doar la ținut volanul și la deschis portiera stăpânilor și n-aș fi crezut în viața mea c-o să ajung să văd trei lucruri: legi care să-i apere pe infractori, împotriva oamenilor cinstiți, porc care să zboare și șerbannicolae care să știe să scrie.
*Prezenți în Piața Victoriei, sclaveții lui Ioșka Bubble de la stiripesurse.ro au ținut să-și informeze cititorii despre ce se întâmplă pe acolo, doar că au cam făcut-o în stilul „Dimineața”, „Azi”, „Adevărul” din anii 90, când alde Sergiu Andon, duduia Corina Drăgotescu și foști scânteiști de omenie lăudau excesele minerilor. Bunăoară, când citești un titlu precum „ALERTĂ BĂTĂI în Piața Victoriei: Jandarmii sunt atacați cu pietre și diferite obiecte, se încearcă pătrunderea în Guvern – VIDEO” – ce înțelegi? Că în fața guvernului se dau lupte grele, că șobolanii naziști din #rezist încearcă să intre în forță în guvern, cam ca „legionarii” lui Iliescu din 13-15 iunie, că jandarmii rezistă, săracii, asediați cu pietre și „diferite obiecte” (probabil scaune de la Ikea gata montate, aspiratoare la superofertă sau cine mai știe ce?) Bă-băieți, eu înțeleg că vă birjărește vechilul Ioșka, să-i faceți trafic, să-i aduceți cititori, să păcăliți lumea să dea click, dar lăsați-o, tată, mai subțire, că nici nu știți cât rău puteți face prin dezinformări din astea pompieristice. Practic, voi justificați în ochii unei lumi întregi intervențiile brutale ale Danjamermeriei. Fiindcă șoșonarii care se uită la Antena 3 și România TV, dar nu numai ei, vor zice: „Bine le face jandarmii că s-a pusără cu pulanele pe ei, că și ei a dat cu pietre, de fașciști veninoșii ce este ei!” Am fost ieri în Piața Victoriei și vă pot spune că nu s-a întâmplat nimic violent – în afara câtorva reprize de huiduieli și de niște peturi cu apă care au zburat din mulțime – unele fără dop, ca să mai răcorească, probabil, creierașele turate la maxim ale pașnicilor jandarmi. În rest, nu s-a aruncat cu obiecte și nici vorbă să se dea cu pietre. Și în definitiv de unde naiba, băi, Ioșko, să mai facă lumea rost de pietre, într-un oraș din care Firea n-a mai lăsat piatră pe piatră?
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.