» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*O fi Dragoș Pătraru băiat isteț, citit, haios, dar defectul lui e că n-a priceput, până la vârsta asta, că la „Starea nației” și implicit la TVR nu poate spune ce vrea el, ci ce vrea Poporul. Mai precis Poporul ăla pesedist, care lasă gunoaie în Piața Victorie și se cacă-n fundul curții, dar nu oricum, ci butonând Samsungul Galaxy S9. Și câte n-a făcut delicata de Doina Gradu, pardon, Gradea, să-l aducă pe calea cea bună: i-a diminuat contractul, i-a anulat reluarea pe TVR 2 a emisiunii, i-a decalat reluarea de pe TVR 1, ca să-i reducă audiența, care era cea mai mare din câte putea screme televiziunea națională. Degeaba. Așa că până la urmă s-a văzut nevoită, biata femeie, să-l dea afară pe căpos, păi ce, ne jucăm, e televiziunea lui tata? Nu, e televiziunea lui Daddy, iar Daddy se supără când un jurnalist ca Pătraru zice nasoale de Veorica și de celelalte menajere ale lui din Videle. Că or fi ele proaste și agramate, dar sunt proastele lui și ale țării, da? Și așa se face că marele Comitet Director al SRTv (adică o gașcă de băieți deștepți care papă bani frumoși – banii noștri, se-nțelege – și veghează să nu strice careva Feng Shui-ul Partidului) a decis denunțarea unilaterală a contractului cu Pătraru. Motivul invocat? „Aprecieri defăimătoare la adresa televiziunii publice.” Motivul real? Spunea prostii pe post, domle! Și se uita lumea la el și învăța acele prostii! Îmi place că Pătraru, care făcea „aprecieri defăimătoare la adresa televiziunii” a fost dat afară, dar șefa la bani din TVR, care-și numea angajații „cap de porc” nu defăima pe nimeni! Curat murdar deontologic, coană Doinițo! Și ce dacă TVR o să facă de acum audiențe la nivelul genunchiului de parameci sau al gleznei de drosofila melanogaster? Contează că nimeni nu va mai îndrăzi, după precedentul Pătraru, să-i critice pe cel mai iubit fiu și pe cele mai tăntăloaice fiice ale poporului, în direct și la oră de vârf! Bravos, doamna Gradu, ptiu, dar ce-am, măi, nene?… doamna Gradea voiam să zic, așa vă vreau! Scrofuloasă la datorie, atentă să nu scuipe nimeni în ciorba Primei Mustăți a țării. Dar, vedeți că nu-i de-ajuns, doamnă, ca să vă păstrați foncția, că e plin de lingăi prin preajma lui Dragnea, mâine-poimâine cine știe cum îi bagă unul flaușatului limba-n ureche mai adânc și vă zboară, zicând că nu sunteți suficient de devotată cauzei pesedismului. Dacă vreți să dormiți liniștită, eu v-aș propune ca în locul emisiunii lui Pătraru să băgați tot una numită „Starea nației”, dar în care să prezentați minunatele realizări ale epocii pe care cu mândrie patriotică o veți numi ”Epoca Nicolae Ceaușescu 2.0”. Și acolo să prezentați toate creșterile petrecute sub Dragnea&Veorica. Aveți însă mare grijă: să nu treceți cursul euro, inflația și ROBOR-ul tot la creșteri, că se șucăre Daddy!

*Invidios să vadă că numai Pieleanu ia moțul, ca să zicem așa, păpând vârtos cele mai aburinde preparate servite la bufet la Antena 3, Mirel Paladă și-a zis să facă, vorba reclamei, și institutul lui un experiment. Așa că le-a sunat, frumos, pe 917 persoane și le-a întrebat în cine au cea mai mare încredere, dintre politicieni. A reieșit că eternul domn Raed Calafat e cel mai îndrăgit (50% dintre români au încredere în el), urmat, la mare distanță, de Gabriela Firea (25%) și Klaus Iohannis, care a scăzut la 24%, că așa zice Paladă. Cum, „dăcât” 25% duamna Firea, Palavră, ai înnebunit? Vrei să se supere coțohârla, să te stuchească și să-ți facă franjuri cu gheruțele ei french style de Voluntari fața aia a ta rotofeie, de băutor fruntaș? Mai pune și tu acolo măcar 10%, că doar nu pui de la tine! Și nu înțeleg de ce în sondajul tău nu-i văd pe domnii Dragnea și Tăriceanu, că-n alea ale lui Pieleanu erau prezenți mereu și aveau peste scorul partidelor, adică pe la 50%, ceva de speriat! Băi, Mirele, ție chiar ți-e foame sau doar te alinți? A, sau stai, că mai e o variantă: probabil că până și în sondajul tău gonflat ca mușchii linguali ai lui Mirci Badea, în Dragnea aveau încredere doar vreo 0,1 % din români și cifra asta nu intra nici în marja de eroare, nu?

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (25 voturi, media: 4,88 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top