Joi, 21 iunie: A patra putoare în stat

9:00 am, 21 iunie 2018 • de Comentariile sunt închise pentru Joi, 21 iunie: A patra putoare în stat

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Dacă vă plac filmele catastrofice, în care un dezastru iminent amenință planeta, se aliniază nu știu cum astrele și pică asteroidul, erup brusc toți vulcanii sau izbucnește o plagă teribilă, după ce niște savanți s-au jucat de-a Dumnezeu cu maimuțele, emisiunea „Sinteza zilei” de aseară este exact ce vă trebuie. Ce „Armaggedon?” Ce „2012”? Mofturi, tată! Gâdea a fost aseară cu zece clase peste Bruce Willis, unde mai pui că a și scăpat teafăr la sfârșit! Zău de nu m-am întrebat, după o asemenea emisiune, cum de au mai dormit șoșonarii care au urmărit-o, fiindcă aia n-a fost emisiune de televiziune, a fost film de groază de-a dreptul! Imagini apocaliptice, mâini mânjite cu sânge, furci și topoare, montaje înfricoșătoare, pe muzică gen „Exorcistul”&„Poltergeist”, cu imagini cu Macovei, Ghinea, Polițeanu, și apoi imagini cu Soroș, întâi scurte, ca alea din reclamele subliminale, ca să li se întipărească bizonilor pe retină, pe urmă din ce în ce mai lungi, apoi un filmuleț, tot cu Soroș, și iarăși imagini cu Soroș, mult Soroș, enorm de mult Soroș, să ajungă la tot poporul antenist. Mare minune de n-or fi visat azi-noapte bieții șoșonari cum vine Soroș și le fură pensia chiar din mâna poștașului, iar ei rămân cu dinaintea goală toată luna… Brrr! Și, după aceste imagini dramatice, derulate pe fondul sonor al predicii „Pocăiți-vă, că vin diavolii soroșiști peste voi!” ținute de răspopitul Gâdea, au început discuțiile, invitați fiind, între alții, Pleșoianu, Ursu, Ciuvică. Evident, nici măcar o dată nu s-a pomenit la Antena 3 despre cât de agresivă a fost aseară Danjarmeria proastei lui Dragnea nambăr tu, cu atât mai puțin să se sufle o vorbuliță măcar despre arestarea jurnalistului german care a făcut un filmuleț fain în Teleorman. Ei, ia să fi fost la putere Băsescu și Boc și să-l aresteze jandarmii pe vreun jurnalist, vă dați seama că urlau vuvuzeii trei zile despre „statul polițienesc al lui Băsescu”? La finalul discuției a intervenit și Mirci Badea, care s-a declarat extrem de indignat de ce au făcut „cei nouă useriști” în Parlament: „Am văzut nouă oameni de la USR azi. Nu vă supărați, mai știu și eu opt. Am vrea să venim și noi în Parlament. Îmi place ideea să merg în Parlament. Și mai sunt opt ca mine. Fac o preselecție. Și după aceea vreau să ne și plimbăm pe unde s-a plimbat domnul Bacalbașa. Să vedem dacă ne împinge cineva. Facem un experiment. Dar vreau să merg în Parlament că am văzut că se poartă. Să mă duc cu telefonul la cei de la USR să îi întreb ce mai fac naziștii. Am înțeles că e foarte mișto și vreau să merg”, a spus Badea. Vuvuzele, ai prins iar curaj? S-a umflat grișu-n tine? Stai, tati, acasă, că e plin de motocicliști prin parcul Izvor, iar vrei să te duci la mamițica ud leoarcă de transpirație, de atâta fugă? Sau te-ai lăsat de sporturile de contact, că era prea mare concurența la popoul lui Dom Profesor Voiculescu și vrei să te antrenezi gratis la atletism? Atunci, da, mergi de plimbă prin parc, pe la Casa Poporului, căci sunt convins că, dacă dai nas în nas cu un grup de motocicliști cu #rezist pe căști, o să-i spui și lui Usain Bolt „Puturosule” și-ți dă și ție coana Firea cheia orașului!

*La fel de indignată de soarta domnului Bacalbașa, dar ignorând total faptul că un jurnalist, deci teoretic un coleg de breaslă, a fost săltat la dubă de jandarmi absolut fără niciun motiv, o duduiță de la site-ul Morsei Competente, dcnews.ro, a scris o compunere de clasa a V-a, intitulată  „Propaganda #rezist. Dănăilă-Bacalbașa, contradicție flagrantă”, din care aș vrea să vă citez: „Nicolae Bacalbașa, un medic cu umor din Galați, a fost bruscat, înjurat, amenințat, scuipat, împins de protestatarii #rezist, #nextlevel doar pentru că este parlamentar PSD. Este ”ciuma roșie” și trebuie atacat. Nu remarcăm decât o atitudine. În 2016, în aprilie, neurochirugul Leon Dănăilă a fost fotografiat în metrou, obosit. Imaginea cu acesta a strâns zeci de mii de reacții, de articole de presă laudative, lacrimi poate pentru că un medic de talia sa merge cu metroul. Ulterior, a intrat în PNL. Astăzi, un alt medic, Nicolae Bacalbașa se îndrepta, printr-o căldură insuportabilă, de 40 de grade Celsius la soare, prin Parcul Izvor, de la Parlament spre gura de metrou Izvor. Nu i-a fost teamă de protestatari. Poate se aștepta să fie apreciat că merge cu metroul. Poate se aștepta să fie apreciat că merge pe 40 de grade, un drum de 10-15 minute pe jos, până la metrou. În schimb, a fost jignit, îmbrâncit, scuipat. Nu apreciat! Doar pentru că este social-democrat.” Deci, ce ar pricepe de aici cineva care nu e la curent cu ce se întâmplă în România? Că naziștii soroșiști de la #rezist și fasciștii legionari și nițel franchiști de la USR s-au luat de Bacalbașa că merge cu metroul, în timp ce pe Dănăilă l-au aplaudat când a făcut același lucru. Rușine, USR! Off, greu cu presa asta când se apucă toate fătucile să scrie la ziar. Măi, dragă ziaristo la dcnews.ro, hai să lămurim niște lucruri: în primul rând, de unde știi că erau 40 de grade la soare? Poate erau mai multe, ai ieșit tu cu termometrul de baie să le măsori? Ori poate erau mai puține, caz în care mai taie din ele, dă-le dreaq, păi ce facem, dezinformăm lumea? În altă ordine de idei, hai să-ți spun cum a fost cu Dănăilă, că eu am scris textul ăla în Cațavencu, după ce am luat poza de la Marilena Stancu, cu permisiunea ei, evident: omul mi s-a părut chiar un erou. Un erou tăcut, care niciodată nu s-a dat în stambă pe la Știrile la ora 5, ca Bacalbașa, și care, ajuns în Parlament, nu a avut discursurile de obsedat sexual ale lui Bacalbașa, nu și-a jignit adversarele din politică făcând afirmații de genul „stați, liniștită, că nu vă lăsam neterminată” și nici nu le-a spus „nu mai da cu laba, că faci fractură”, făcând gesturi obscene de la tribuna Parlamentului – cum poți să vezi cu propriii tăi ochișori aici. Așa că lasă comparațiile astea între mere și lămâi, că n-au nicio noimă și, dacă vrei să faci presă și comparații viabile, pune mâna și documentează-te înainte: manifestanții au sărit pe Bacalbașa nu fiindcă e social-democrat, ci pentru că e un mitocan de cea mai joasă speță. Sau mai știi, poate chiar îți place genul ăsta de bărbat, caz în care te-aș sfătui să dai repede fuguța la Galați, că sigur mai găsești un mârlete după chipul și asemănarea lui Bacalbașa!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (26 voturi, media: 4,88 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top