» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

*Aseară, după publicarea scrisorii celor trei rebeli din PSD, la televiziunile de stat a fost tot un talmeș-balmeș. Pentru că nu primiseră în căști indicățiile necesare, guriștii erau mai debusolați decât era Liviu pe șpeis sau decât niște găini pe vișine din vișinată, neștiind al cui fund să pupe: al lui Dragnea sau al lui Firea? Unii au cam dat-o cotită – ați remarcat ce limbi subtile îi strecura prin telefon Gâdea lui Găbița, vechea feblețe a lui Dom Profesor? Alții au făcut ca la școala de șoferi: dacă nu-ți zice milițianul nimic, tu o ții înainte, nu faci nici stânga, nici dreapta. Printre cei care par să se fi agățat cu mânuțele și dințișorii de mustața lui Dragnea, știind că, dacă pică ăsta, s-au dus naibii și ei, se numără Ciutacu și Chirieac. În emisiunea de la România TV, cei doi  și-au dat cu presupusa în scandalul momentului, Morsa Competentă subliniind că: „problema capitală în această epistolă este aceea peste care s-a trecut extrem de uşor. S-a propus acolo ca preşedinte al partidului să fie doamna Viorica Dăncilă şi să rămână în funcţia de prim-ministru. Aici e o chestiune fundamentală: dacă doamna Dăncilă vine şi ne spune ‘eu am fost cu această echipă condusă de Liviu Dragnea, bună, rea, a obţinut aproape 50% în alegeri’ şi spune, cu subiect şi predicat: ‘îl schimbaţi pe Dragnea, aveţi şi demisia mea, mergeţi la Iohannis’, în acest moment istoric lovitura de palat vă daţi seama că se închide. Vă întreb, doamna Dăncilă o fi în concediu? Tăcerea, în acest moment, este o acceptare. Cu alte cuvinte întreb: Doamna Dăncilă face parte din puci?” Alo, nenea Chirieac, care puci, bre, că doamna Dăncilă nu pricepe diferența dintre puci și muci, vorbește-i pe limba ei dacă vrei să te-nțeleagă. În altă ordine de idei, Veorica, așa proastă cum o vedeți, e mai deșteaptă decât voi, analiștii lui pește marinat! Fiindcă și-a dat seama că și dacă ar ieși ea să-și dea demisia, cum susții matale, Dragnea tot pierde partida, ba mai pierde și PSD guvernarea și pe urmă adio „He-he!”, adio „Make a photo?”, adio așteptări prin aeroporturi, viața ar fi pustiu. Așa că mai bine de ea că la faza asta s-a împiedicat și așteaptă să vadă cine vine din spate, ca să știe cât de mult ridică fustița, decât de voi, care ați stat pe loc, pentru Dragnea, precum curvele alea din banc și o să vedeți ce babardeală vă dă virila aia de Gabi Firea!

*Și tot la ciclul de emisiuni „Am întâlnit lingăi credincioși” pare să se încadreze și Mirci Badea. Întocmai ca fanaticii naziști din buncărul lui Hitler, Badea, stând la măsuța lui de la Antena 3, nu încetează să creadă în victoria finală a lui Daddy, așa că dă în „puciști” cu scuipați mai ceva ca la grădi, când îi lua colegul de grupa mică lopățica: „Am ascultat-o astăzi pe doamna Firea. Oriunde dădeam era doamna Firea, pe toate posturile. Mi s-a părut că era chiar în același timp, se poate? Spunea că ea, împreună cu ceilalți, câți sunt? Trei semnatari. Dar în spatele lor sunt mult mai mulți? Parcă SRI TV anunța 23. Și doamna Firea zicea că dânșii și mulțimile ascunde nu sunt înțelese nici cu SRI, nici cu Iohannis, nici cu USR și bun, o cred, dar sunt înspăimântat. Nu sunt sănătoși la cap. Și dacă erau înțeleși, tot nu erau sănătoși la cap. Un control la căpuț din când în când e bun la om. Să scrii o scrisoare, la care cel puțin trei paragrafe parcă sunt scrise de Ioana Ene Dogioiu, nu ești sănătos la cap. Pe bune.” Deci așa, Mircică, nu sunt sănătoși la cap, zici? Mă, n-or fi, nici mie nu mi s-au părut că ar fi, de vreme ce continuă să insiste pe grațiere, pe amnistie, pe măgării din astea care enervează românii cinstiți, dar să auzim asta din gura ta? Tu, care până acum ai lins PSD-ul din toate pozițiile acum te-ai trezit că unii din Partid nu sunt sănătoși la cap? Dacă spunea asta un jurnalist profi, mai înțelegeam, o fi fost omul dezamăgit, dar venind din partea unui limax ca tine sună mai degrabă a laudă. Și știu că n-ai să mă asculți, că așa ești tu, căpos, dar în locul tău n-aș zice nasoale de Firea. Nu neapărat pentru că stăpânul de sclavi Voiculescu are o simpatie deosebită pentru ea, ci pentru că femeia asta nu uită și nu iartă, bă-băiete. Mai rău, Găbița este, cum ți-ai dat singurel seama, peste tot. Așa că să nu te întrebi, când oi ajunge la pxla ei, de ce  te doare, simultan, și gura, și curul: ai uitat că Firea e ubicuă?

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (25 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top