*De când îi invita în emisiune pe MRU sau pe Crin Antonescu nu l-am mai văzut pe Gâdea așa de tuflit pe cât a fost aseară la Antena 3, cu Tudose. Îi intraseră Răspopitului atât de tare capul între urechi și morcovul în alte organe încât nici pâs nu mai zicea, săracul. Și, de unde până mai alaltăieri, gudureii lui Felix tot dădeau cu bățul prin gard, sugerând, ca și stăpânul lor, Dragnea, că Două Doze ar fi acoperitul Serviciilor în guvern, aseară o acuză în acest sens n-am mai auzit de la Gâdea. Pentru că așa face răspândacul ăsta presă: când primește ordin să-l umple pe vreun ”dușman al poporului” de flegme, îl face cu ou și cu oțet; când îi vine ”dușmanul poporului” în platou, își înghite limba, cu tot cu buze. Așa și ieri: a tunat și a fulgerat Tudose împotriva lui Dragnea, dar Gâdea o virguliță n-a scos, în apărarea Flaușatului. Mai mult, nici măcar n-a mai încercat să-și apere aiurelile cu statul paralel, cu care le-a împuiat de-o lună capul telespectatorilor, fiindcă Tudose i-a retezat-o, scurt: ”Sunt tot felul de acuzații, dar toate au o limită”. Iar Gâdea a înțeles mesajul subliminal transmis de premier (”Băi, ochelarist buzat, dacă mai ziceți despre mine că-s securist, vă iau beregata-n șuriu la toți!”) și n-a mai deschis gura pe subiect. Ceva îmi spune că, după show-ul oferit în direct de Tudose, până și vuvuzeii de la Antena 3 vor schimba tabăra, de frică, și m-aștept să văd diseară, pe burtieră la motanieni scris mare, cu roșu: ”Doamna secretară, demisionăm și noi mai cu talent?”
*Deja primul care se grăbește să lingă repede unde a scuipat este Bogdan Chirieac. Marele analist în viu era foarte vocal ieri pe la prânz, când îl numea pe Tudose ”prietenul pedofililor”. Chemat de urgență la guvern, Chirieac a intrat la Tudose cu ideile lui și-a ieșit cu cele ale premierului. Mă rog, o mai fi ieșit el și cu altceva ”de-ale premierului”, că eram cam roșior la față, dar astea sunt bârfe, iar noi nu credem decât de la trei surse în sus. Cert este că după discuție Chirieac nu numai că nu l-a mai criticat pe prim-ministru, ci a mers acăsică și a scris repede pe dcnews.ro un articol plin de limbi, în care, de fiecare dată când pomenea de el îi scria titulatura cu majuscule: Premierul. Ei, asta da adaptare la mediu! Căci, în vreme ce rubedeniile sale din Arctica fac foamea de la atâta încălzire globală, fără gheață, fără banchize și fără pește, Morsa Competentă a localizat deja un zăcământ de rahat cât Arabia Saudită, la Palatul Victoria!
*Dar, în vreme ce anteniștii o dau cotită și sunt pe cale să întoarcă armele mai ceva ca la 23 august în privința lui Dragnea, Ion Cristoiu rămâne fidel Mustăciosului Suprem, ca soldatul japonez în tranșeele din junglă. Într-un editorial din Evenimentul zilei, intitulat ”Rar am văzut pe cineva atât de devotat unei misiuni precum premierul Tudose! Misiunea de a asigura dezastrul guvernării PSD”, ilustrul căcător, pardon, făcător de gazete, se plânge că timp de patru ani nu s-a dat în folosință nicio bucată mai răsărită de autostradă, dar pe premierul Tudose nu-l deranjează asta: ”El a avut drept principală preocupare războiul cu Liviu Dragnea. Care război face parte din Operațiunea mai amplă, coordonată de Cotroceni, vizând spargerea PSD”, îl acuză – pentru a câta oară? – Cristoiu pe Tudose. Tovarășu Jack, ai mare grijă cu brăileanul, că ăștia nu știu multe și parcă văd că vine și îți dă un cap în gură. Iar premierul fiind foarte înalt și matale fiind foarte scurt, nu garantez că te lovește cu capul cuvenit, ci cu cel corespunzător! Oricum, Dragnea poate sta liniștit: câtă vreme scrie Cristoiu la ziar, mai are un apărător. Care, în ritmul în care-l tot părăsesc fidelii, s-ar putea să fie și ultimul, și de aceea îl sfătuiesc de pe acum: Liviulică, dacă mergi la pușcărie, ia-l, tati, și pe Cristoiu și bagă-l în chiloți, că e mic, nu se prinde nimeni, și așa n-o să mai fi obligat să dormi toată noaptea doar cu curul lipit de perete, ci și invers, că-ți ține Maistrul spatele!
*Revenind la Antena 3, i-auziți ce grozăvenie de titlu se lăfăie la ei pe site: ”Vadim Tudor transmite mesaje de dincolo de moarte. E înfiorător ce a putut să prevestească!” Ce Nostradamus? Ce Baba Vanga? Mofturi, frate! Să-l auziți pe Vadim Gură de Aur ce le mai prevestește, dacă e să îi dăm crezare fiicei lui, care declară asta. Juna a declarat pentru Antena Stars că ilustrul ei tătic transmite mesaje premonitorii după moarte. Domle, să știi că n-ar fi exclus! Vadim era o persoană de mare spiritualitate și un vizionar încă din timpul vieții: păi nu el a avertizat că Iliescu, ”cârpa kaghebistă”, o să ne-ngroape pe toți? Ceea ce mă miră e cum de postul lui Voiculescu nu organizează și o ședință de spiritism, ceva, cu Tribunul, căci chiar mi-e dor să-l aud pe Vadim cum dă cu bandiții ăștia de pământ. Și cred că Vadim ar fi și singurul în stare să o convingă pe Carmencita să demisioneze, adresându-i-se languros, cum numai el știa: ”Ieși afară, secretară ordinară! Ia-ți catrafusele și marș înapoi la Teleorman, matracuca naibii!”
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.