» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail
  • În buna tradiţie inaugurată de Teo, Măruţă invită şi el în emisiune tot felul de hartişti, spre a vorbi despre cât e de grea viaţa de neplătitor de impozite la stat. Cel mai recent oaspete a fost Jean de la Craiova,  rugat să povestească despre nişte concerte extravagante, de care nici Lady Gaga n-a auzit, că sigur ar fi preluat ideea: cântările la mort. Se ştie de altfel că ţiganul e darnic în trei împrejurări: când îi naşte piranda, când i se-nsoară puradelul şi când îi moare mama. Firesc, în ultima împrejurare este cel mai darnic, întrucât s-a dovedit ştiinţific: la supărare dai  mai mult decât dai la bucurie. Astfel, nu-i de mirare că maneliştii s-au umplut de lovele exploatând cu talent lacrimile sincere ale păsăretului autohton. Să nu credeţi însă că e uşor să cânţi la asemenea evenimente triste. Mai întâi, a dezvăluit tizul lui Gabin din oraşul prazului, trebuie să te interesezi cum a trăit omul, cum a murit, ce s-a întâmplat, ce-i plăcea şi abia apoi să brodezi o poveste sfâşietoare despre el, să curgă râuri de lacrimi şi fluvii de parai. Iar probabil că, atunci când rudele îndurerate aruncă în el cu bani manelistul nu rosteşte deja clasicul “fără număr”, ci mult mai tradiţionalul “să fie primiţi”.
  • După ce a criticat-o ani de zile pe surioara ei, Simona, zisă şi Sensual, că a sărit, ca orice iadă, casa şi s-a dezbrăcat în faţa cui a vrut şi cui n-a vrut, Alice Iotta, sora mai mare, a vrut şi să sară măcar masa şi a pus de un pictorial sexy pentru un site specializat în bucătăria intimă a tutelor dezbrăcate de secrete. Deşi a bătut binişor 30 de ani şi are un copil de cinci ani, madama arată bine, dar se vede de la o poştă că e tunată şi la bujii. Să nu vă imaginaţi însă că a recurs la un gest pe care altădată îl critica furibund de foame sau din cine ştie ce alt motiv material. De fapt, duduia Alice a decis să accepte cadoul oferit de soţul ei, care a vrut să-i dăruiască un book profesional, beneficiind de priceperea unui fotograf Playboy. Drăguţ ar fi fost să i se publice şi numele şi telefonul soţului, pentru ca milioane de solitari care vor băli văzând pozele cu milfa, pe Internet, să aibă cui mulţumi de aşa cadou. Din câte am mai aflat, blondina a lucrat zece ani la bancă, după care şi-a deschis un salon de înfrumuseţare, care a dat faliment, deoarece la Moldova toate femeile sunt frumoase din fabricaţie. Acum, Alice stă acasă şi îşi dedică timpul educaţiei fiului ei, pe care recunoaşte că l-a cam neglijat în ultima vreme. Ei, după pozele astea o să poată spune că nu l-a mai neglija, ci i-a oferit prima lecţie de anatomie feminină din viaţa lui. Mai rar aşa mămică grijulie!
  • M-am înşelat: Iri n-a trebuit să aştepte o lună, ci doar o zi pentru ca pretendentele la inima şi centrimetri săi, aia puţini, câţi sunt, să apară. Prima pe listă e o mai veche cunoştinţă a tabloidelor, renumita Sexy Brăileanca, abia întoarsă dintr-un turneu de promovare a frumuseţilor interioare ale patriei într-un bordel din Germania. Flămândă rău, fătuca îi promite mărunţelului părăsit de nevastă o relaţie intensă, plină de momente fierbinţi, din care ar avea numai de câştigat. Nu ştiu însă dacă Iri se va mai risca să-şi împartă iar viaţa cu o femeie născută dincolo de apa Milcovului, pentru că şi Moni l-a asigurat de momente fierbinţi şi au fost atât de fierbinţi încât  îl ard şi acum la buzunar.
  • Ultimul caft în trafic, dintre un taximetrist şi un tânăr furios, a fost surprins de camerele de înregistrare postate în zonă, fapt care ar putea schimba radical mersul anchetei. Pentru că din imagini reiese clar că taximetristul loveşte primul, iar junele, care cu siguranţă a chiulit de acasă în ăia şapte ani când trebuia să-şi facă educaţia, nu îi respectă pumnul, ca venind din partea unui om în vârstă, cu părul alb, ci începe să-i altoiască şi el la smetii, până-l lasă lat. Cu un avocat bun, care să meargă pe varianta legitimei apărări, tembelul va scăpa cu o pedeapsă minimă. Un stoic ar spune că e regretabil ce s-a întâmplat, un cinic s-ar bucura că sunt doi invidizi agresivi mai puţini pe străzile Capitalei şi parcări mai libere.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

2 comentarii

  1. cost of viagra per pill

    Jean de la Craiova cântă la morţi după CV | Reporter Virtual | Portal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top