O biografie necenzurată a faimoasei actriţe americane Jane Fonda, care va apărea în luna octombrie, dezvăluie lucruri şocante despre tinereţile revoluţionare ale acestui vlăstar neastâmpărat al clanului Fonda. Pe lângă paginile dedicate căsniciei cu Vadim, regizorul francez care o punea să facă dragoste cu prietenii lui, o bună parte a cărţii tratează implicarea actriţei în mişcările protestatare din America anilor ’60-’70. Căsătoria cu Tom Hayden, un virulent activist de stânga, a însemnat o etapă neagră în viaţa ei: detestând orice posesiune materială, Hayden o obliga să nu se spele, să nu folosească maşina de spălat şi să doarmă alături de el direct pe duşumea, pe o saltea soioasă, ba a determinat-o să renunţe chiar şi la ceasul ei Cartier, în favoarea unuia de duzină.
Dornică să se implice în ajutorarea oamenilor cinstiţi şi discriminaţi, Jane Fonda a militat pentru drepturile nativilor indieni şi a sprijinit cauza Panterelor Negre, temutul grup format din oameni de culoare, până când a auzit că membrii organizaţiei o considerau o curviştina albă, cu care liderul lor se culca. Implicarea ei activă în cauzele sociale a dus-o în pragul falimentului, iar protestele publice faţă de invazia americană din Vietnam au determinat FBI-ul să-i pună sub ascultare telefonul şi să-i violeze corespondenţa, rezultatul fiind un dosar de 22.000 de pagini. După despărţirea de Hayden, Jane Fonda a dus o viaţă de un libertinaj extrem, având legături intime cu numeroşi activişti şi actori. Dar, potrivit mărturisirii făcute la un miting al feministelor – a căror cauză a îmbrăţişat-o după ce luase apărarea negrilor, indienilor şi vietnamezilor – marele ei regret a fost că n-a făcut sex cu idolul mărturisit, Che Guevara.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.