Ioana Petrescu va avea SALARIU de 20.000 de euro pe lună

1:31 pm, 29 octombrie 2015 • de Comentariile sunt închise pentru Ioana Petrescu va avea SALARIU de 20.000 de euro pe lună

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

E oficial! Fostul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, îl va înlocui pe Mihai Tănăsescu la Banca Europeană de Investiții, informează stiripesurse.
România a trimis propunerea ca Ioana Petrescu să fie reprezentantul ţării noastre în cadrul instituţiei, după ce premierul a discutat mutarea, inclusiv la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis.
Aceasta va ocupa funcția de vicepreședinte și va câștiga 20.000 de euro pe lună.
România este presată să îl retragă pe Mihai Tănăsescu din funcţia de vicepreşedinte după ce numele lui a apărut în dosarul Microsoft.
Acesta este acuzat că ar fi primit mită 90.000 de dolari. Mihai Tănăsescu a ajuns la Banca Europeană de Investiţii în 2012, când a venit rândul României să deţină această poziţie şi avea un mandat de patru ani.

MAI MULT, aici » PaginaEuropeana.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 2,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top