In acest episod observam marlania care-i caracterizeaza pe unii dintre angajatori, cu toate ca e de preferat sa-l simti din prima decat sa te duca usurel cu vorba si sa te trezesti dupa n luni ca nu s-a achitat de obligatiile fata de tine. Asa cum se intampla de cele mai multe ori.

„Ca oricare alt proaspat absolvent, am pornit-o si eu in cautarea unui loc de munca. Mi-am zis: “N-o fi foc daca nu imi gasesc din prima in domeniul pentru care am studiat. Important e sa am un job decent”. Si am dat iama in anunturi de tot felul, prin ziare si pe Internet. La un moment dat, unul mi-a retinut atentia: “Agentia X angajeaza redactor pentru revista de prezentare a companiei. Salariu atractiv, program flexibil… bla, bla”. “Nu e rau”, mi-am zis, “sa fac munca de redactare!”. Era oarecum aproape de ceea ce imi placea mie, auzisem si de agentie, asa ca am sunat si m-am programat la interviu.

Cu o ora inainte de a se deschide firma, eram deja de paza pe la usa, ca, deh, intr-un puseu de entuziasm am plecat prea devreme de acasa. Dupa ce mi s-a lungit gatul de cat m-am holbat pe strada la unii si la altii, a aparut un domn care a deschis “orezaria”. “Pe cine cautati?”, m-a intrebat fara sa imi raspunda la “buna-dimineata”. “Sincera sa fiu, nu stiu pe cine caut, am venit la un interviu pentru un job, dar nu stiu cu cine il voi da”, i-am raspuns. “Aha, pai il veti da cu “Maresalul”, imi spuse respectivul domn care nu m-a poftit inauntru, asa ca discutia a continuat prin geam: “Maresalul?”, am intrebat eu, cam nedumerita. “Da, adica sefu’… asa i se spune”. “Bun asa!”, m-am gandit si deja imi imaginam un ins pedant, cu caracter, ca doar era vorba de “grade” pe umar.

La cateva minute, apare si o doamna imbracata in blugi, cu o bluza alba si incaltata in papuci (cu toc, ce-i drept). “Da, spuneti, ce doriti?”. “Pai, am venit la un interviu pentru job, am sunat ieri si am fost programata azi”. “Aaaa, dar ati venit foarte devreme, sefu’ ajunge peste vreo ora, o ora jumate”, m-a anuntat doamna, care intre timp isi scosese din geanta trusa de unghii si incepuse cu operatiunea “pila”. Asa ca a trebuit sa astept. Pret de cateva zeci de minute am fost “plecata” cu ale mele ganduri, pana cand vocea “madamei cu pila” (asa o poreclisem in sinea mea) mi-a spart timpanul. “Sa stiti ca e posibil ca Maresalu’ nici sa nu treaca astazi pe la birou. Io va zic, ca sa stiti. Dar imi puteti zice mie ce si cum, ca sunt secretara lui”. “Lasati, ca mai pot astepta”, i-am raspuns printre dinti “madamei”.

Dupa un calup de povesti despre “scarba de administrator care a pus penalitati multe la intretinere si tanti Vera de la parter care face un bors acru si bun”, mi-am zis: “Gata, ma duc acasa” si dau sa ma ridic sa plec. (Am uitat sa va spun ca, intre timp, am fost invitata sa intru si sa iau loc). “Ce faceti, panaramelor? V-a fost dor de mine”, a tipat un “tip” care a intrat trantind usa. “El e”, mi-a soptit atunci “madama cu pila”. El, adica “Maresalul”. Am tras o gura de aer in piept si am asteptat sa ma strige. “Isprava” s-a petrecut rapid, caci vocabularul “Maresalului” nu avea asa de multe cuvinte. “Fatuca, aici se sta zi lumina si se munceste, ca sa stii. Eu angajez da’ cu juma’ de norma, ca, fii atenta, am o gramada de tineri, d’astia, care vor de munca. Trebuie sa scrii frumos pentru revista asta de prezentare a firmei, ca e cunoscuta, nu ne facem de ras. Si, daca te trimit sa-mi iei tigari, cola si sa-mi aduci chestii din masina, nu faci figuri, ca voi, astia din ziua de azi sunteti figuranti”, si-a incheiat “Maresalul” speech-ul de prezentare. Nu am apucat decat sa “adaug” un “bine, va multumesc” si am iesit val-vartej. In drum spre casa ma gandeam… “pedant”, “cu caracter”… si fara “grade”… de comparatie, fiindca trebuie sa recunosc ca individu a fost “unic”.

PS: Dupa cateva zile, o prietena ma suna si imi zice ca sotul ei, in disperare de cauza, s-a dus sa se angajeze bodyguard si nu l-au primit ca “avea studii superioare”.

In dimineata cu pricina, eram cu vreo ora si jumatate inainte de deschidere, de paza la usa agentiei pe principiul “daca nu imi gasesc din prima in domeniul pentru care am studiat, nu disper, important e sa am un job”. Nimic mai gresit”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

aventuriInterviujovmizerii

(Niciun vot deocamdată)

Încarc...

About the Author: Tiberiu Lovin

Jurnalist din 1992. Specializat în investigaţii, a lucrat pentru ziarele locale Deşteptarea, Ziua şi Monitorul de Bacău, România liberă (1995-2003 şi 2007-2009), Cotidianul şi Jurnalul naţional (2004-2005), Evenimentul zilei (2005-2007). În 2007 a fondat Reporter Virtual, iar din 2009 până în prezent ocupa funcţia de director pe online pentru Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind.

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.