Nu toate interviurile pentru job sunt asa cum par sau chiar sunt deseori. Nu pot sa spun cuvantul, dar vi-l imaginati. Cand dai de profesionisti, la final iti dai seama ca absurdul unei situatii este in favoare ta. De data asta voi publica povestea unui interviu inceput in aparenta prost si care s-a terminat cu angajarea autoarei. O poveste despre cum poti intra in presa daca-ti merge mintea si ai un dram de noroc. Nu semnez postul pentru ca e scris de o jurnalista.

„Stirea din “335”

“Tarasenia” s-a petrecut in urma cu ceva ani, pe cand imi doream cu ardoare sa lucrez in presa. Deh, pe vremurile acelea, presa nu ajunsese ce este astazi. Atunci, jurnalismul inca avea farmec, legitimatia de presa inca deschidea usi si impunea respect. Iar daca mergeai cu reportofonul pe strada nu ti se spunea: “Pleaca de aici, ca nu am bani sa-ti dau si ne-am saturat de cersetori!”, cum a patit, deunazi, un fost coleg.

Asadar, “dotata” cu un kilogram de entuziasm si un altul de emotii, am pornit intr-o dimineata frumoasa de vara spre Casa Presei si m-am oprit in redactia unui celebru cotidian care-si avea sediul la etajul 8. Aveam cu mine o mapa c-un CV si niste “texte” care-mi purtau semnatura si-mi aparusera in revista scolii. (Ha ha!) Le decupasem si-mi facusem un “dosar de presa”, ca asa imi spusese mie cineva ca “da bine”. (Va dati seama cum arata!). Dupa clasica foiala pe la usi si cateva ceasuri de asteptare (tot pe la usi), unul dintre “capii retelei” – a se citi unul dintre redactorii-sefi adjuncti, cum se numeau atunci, – a iesit din birou si s-a decis sa-mi dea ascultare.

“Da, domnisoara, ce s-a intamplat?!”, mi-a spus omu’ cu barba si ochii “ca cafeaua”, vorba cantecului. “Nu s-a intamplat nimic, am venit si eu… ca poate ma angajez aici, stiti imi place mult sa scriu si sunt un cititor <infocat> al ziarului dumneavoastra”, bla, bla…, am zis eu cu vocea tremuranda, caci aveam un gol in stomac cat Groapa Marianelor. “Sa te angajezi, zici…”, a continuat “nenea”. “Cati ani ai?, unde ai mai lucrat?, ai mai muncit in presa?” a urmat un alt sir de intrebari la care am raspuns, deh, cu sinceritate. Dupa cateva minute, dupa ce m-a privit cu un suras bublucas in coltul gurii, “nenea” (asa m-am hotarat eu sa-i spun aici) m-a intrebat raspicat: “Cu ce ajungi acasa?”. “Cu autobuzul”, am raspuns eu. “Care autobuz?”. “335”, am continuat, facand ochii mari fiindca nu intelegeam de ce ma intreaba chestii din astea. “Cu 335… hmm… pai, fii atenta: Te duci, il iei pe 335, si pe drum cauti o stire. Faci o stire cu ce ai vazut tu in 335, in drum spre casa si apoi vii si-mi aduci sa vad ce ai scris”, mi-a “ordonat” sefu. Mirata si indignata, am plecat (nu mai aveam nici macar un gram de entuziasm si nici emotii), doar niste injuraturi, ca, ce, adica ce eram eu sa faca ala misto de mine, auzi! Si m-am urcat in 335. Dupa cateva inghesuieli, zdruncinaturi si vorbe de duh din ciclul “D’ale calatorilor”, s-a petrecut “minunea”. Pe scaunele din spate, “zacea” un pachet pe care nimeni nu-l “revendica”. Ceilalti calatori se agitau, comentau si-l strigau pe sofer sa faca ceva cu sacosa, ca e “treaba suspecta”. Dupa cateva statii, un domn care statea la doua locuri de “bomba” s-a decis sa desfaca cutia. Acolo, niste bucatoaie de sapun..de casa (Ha ha!). Gata, aveam stirea, ba chiar si-un titlu: “Bomba cu clabuc”. Am scris-o si m-am prezentat in ziua urmatoare la Casa Presei, din nou. “Nenea” m-a ascultat iar, mi-a citit “stirea” si m-a pus in fata unui computer. Dupa aproape o luna, m-a chemat la el in birou si mi-a zis sa ma duc la “sefu’ mare” sa-mi semneze<<foile alea de angajare>>”.

———————————————-

Nota: Astept in continuare povestile voastre de la interviuri pentru un job. Pe e-mail. Il aveti la contact.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

ETICHETE:

aventuriInterviujobpresa

(Niciun vot deocamdată)

Încarc...

About the Author: Tiberiu Lovin

Jurnalist din 1992. Specializat în investigaţii, a lucrat pentru ziarele locale Deşteptarea, Ziua şi Monitorul de Bacău, România liberă (1995-2003 şi 2007-2009), Cotidianul şi Jurnalul naţional (2004-2005), Evenimentul zilei (2005-2007). În 2007 a fondat Reporter Virtual, iar din 2009 până în prezent ocupa funcţia de director pe online pentru Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind.

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.