» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

veneyuelaZeci de mii de studenţi au ieşit pe străzi la Caracas, nemulţumuţi de instabilitatea economică şi de nivelul scăzut de trai. Ei au cerut demisia actualulului şef de stat, Nicolas Maduro, pe care îl consideră responsabil de starea deplorabilă a ţării. Susţinătorii preşedintelui şi-au organizat însă propriul marş, astfel că, oraşul Caracas a fost invadat de manifestanţi din ambele tabere. Forţele de ordine au reuşit să ţină cele două mulţimi departe una de alta iar protestele s-au desfăşurat, în mare măsură, paşnic.

La final însă, un grup de indivizi înarmaţi s-a apropiat de locul demonstraţiilor şi a început să tragă asupra mulţimii. Doi studenţi şi un manifestant pro-putere au murit pe loc. De asemenea, împuşcăturile au răspăndit panică printre oameni care s-au călcat în picioare în încercarea de a fugi din faţa gloanţelor. Zeci de persoane au fost rănite în busculadă.

Nicolas Maduro şi-a exprimat regeretul pentru acest incident şi a dat vina pe grupările fasciste şi extremiste care înceracă să destabilizeze ţara. El a promis că va spori măsurile de securitate în principalel oraşe, pentru a evita astfel de tragedii pe viitor. 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top