Anunţată cu mare tam-tam, întâlnirea bloggerilor cu Victor Ponta, preşedintele PSD, a fost ca una la partid. Şefu’ a venit îmbrăcat la costum, dar a renunţat la cravată şi sacou, apoi s-a aşezat la masa acoperită simbolic cu roşu, iar alături de el Daciana, soţie, politician şi bloggeriţă de Bruxelles, Piticu, Chinezu, Cristalizări and co. Discuţia la care ar fi trebuit să participe şi cei din sală a fost una între ei în care s-a pus „marea dilemă”: să-şi facă sau nu blog şi ce să scrie pe el. Bloggerii de la masă au intrat în acest joc plictistor, ceea ce m-a dezamăgit pentru că aveam pretenţii, moderatorul Horea Bădau a rămas prins în timpul limitat şi subiectul imbecil, iar întrebările serioase au rămas în mintea celor din public. Ştiu că Victor este un bărbat superb, în comparaţie cu mine, un amărât de blogger cu trafic mai mare ca toate partidele şi toţi cei invitaţi în prezidiu, dar vreau să vedeţi ce părere aveam/am despre cum decurgeau/au decurs lucrurile. Puteţi citi în privirea mea?
În fine, Horea a fost cel care m-a convins să nu comit crime în direct, aşa că pe 16 octombrie va avea loc o altă întâlnire cu Victor Ponta la care voi fi în prezidiu şi vă promit show garantat. Mai exact, politicianul va primi întrebări la care multă lume vrea un răspuns, nu să fie învăţat cum să-şi facă blog, în timp ce el se codea ca o fată mare.
Update: Astăzi, 23 septembrie, a scris şi Dan Popa pe blog cum a văzut întâlnirea: plictisitoare. Mai rău ca noi a fost bloggerul Ionuţ Iancu.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.