» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

gadea_BasescuRealizatorul Antena 3, Mihai Gâdea, a sărit la gâtul jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei, care au pus la îndoială autenticitatea documentului despre care Gâdea spunea că ar dovedi că Traian Băsescu ar fi luat ani de la Securitate în anul 1984.

După ce Evenimentul Zilei a scris că acel document este un fals, Gâdea i-a făcut făcut praf pe jurnaliști de la ziar în direct.

Jurnalistul Mircea Marian, de la Evenimentul Zilei, a povestit pe Facebook cum a încercat să se uite aseară la Antena 3.

mircea-marian

Mircea Marian

Îmi mânânc liniştit iaurtul, caut vreo cinci minute telecomanda şi, după luni de abstinenţă, deschid televizorul. Am crezut că m-am întors în timp: Gâdea vorbea singur, dădea din cap precum şarpele Kaa şi îl insulta pe acelaşi dictator. Am închis urgent şi mă gândeam: dacă nu era Băsescu, să i se ordone să ronţăie la el, hiena asta căuta mâncare prin tomberoane„, a scris Mircea Marian.

Reamintim că Gâdea și-a apărat documentul prezentat cu o seară înainte, despre care a spus că demonstrează că Băsescu a luat 1.500 de dolari de la Securitate în anul 1984. Fostul președinte a spus că acel document este un fals.

“Documentul pe care l-am prezentat aseară este de la o sursă în care am foarte mare încredere. Nu e niciun fel de dubiu că nu ar fi autentic”, a spus Gâdea.

Ex-președintele a anunțat că intenționează să dea în judecată Antena 3. În schimb, Gâdea a amenințat că îl dă în judecată pe Băsescu pentru că a spus despre el că este plătit din banii fostei Securități.


 

VEZI ȘI:

„O abjecție rară” | Băsescu DESFIINȚEAZĂ documentul lui Gâdea: „De data asta Antena 3 va plăti bani mulți”

Jurnaliştii EVZ despre documentul din 1984 al Antenei 3: Funcţia de autocorectare nu se inventase

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 3,67 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

10 comentarii

  1. […] pe primul loc în săptămâna 21 – 27 septembrie: „’Hiena asta’ | Gâdea, DESFIINȚAT de un jurnalist: „Dacă nu era Băsescu…”, care a avut aproape 3.500 de accesări (click pe titluri pentru […]

  2. Nanicu spune:

    Sa vorbeasca justitia dar eu din ce simt Basecu o sa faca puscarie pt fals in declaratii.Toti spun ca a fost secu.Eu spun ca a fost doar un turnator nu ca a fost si ofiter a securitatii de stat PCR.Sa vedem acum…doar una din 2.

  3. stwf spune:

    Sa mă iertați, da un jurnalist care se lauda ca nu a mai deschis televizorul nu prea e jurnalist, poate domnul lucrează undeva la sat, dar nu în media

  4. Iulian spune:

    Si cine-i acest „jurnalist”? Sa-si manance acolo iaurtul linistit.

  5. FBB spune:

    Eu cred ca,, hiena” e un animal care nu trebuie comparat cu aceasta RAMA…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top