» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Faptele sunt ştiute: într-o primă fază, deputatul PSD Mugurel Surupăceanu acuză guvernul şi preşedinţia României că ar favoriza şi susţine consumul de droguri uşoare în România şi că, prin urmare, ar fi principalii vinovaţi pentru victimele narcoticelor. Mai mult, el afirmă că, probabil, sunt adevărate şi informaţiile care spun că, din afacerea drogurilor uşoare, s-au finanţat anumite cheltuieli de campanie electorală ale lui Traian Băsescu şi ale Partidului Democrat Liberal. Dovezi, canci. Mugurel n-avea aşa ceva, dar şi-a dat şi el cu presupusa. În a două fază, Băsescu îl dă în judecată pe Surupăceanu, pentru calomnie şi, după ce procesul e tărăgănat, din diverse motive, preţ de vreo zece termene, instanţa dă, în sfârşit, pe 30 mai, verdictul: acţiunea preşedintelui Băsescu e total nefondată. Credincioşi principiilor dreptului, judecătorii au oferit ieri, spre publicare, şi motivarea sentinţei, care este o culme a înţelepciunii juridice, de-ar crăpa isteţii ăia care le-au scris codurile lui Justinian şi Napoleon de invidie în faţa a atâta elocvenţă şi concizie. Concret, judecătorii au apreciat, fără să aibă vreun dubiu, că afirmaţiile deputatului PSD “au un caracter dubitativ, nu au depăşit limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare şi se înscriu în cadrul unei dezbateri de interes general”. Fiind vorba de opinii personale ale pârâtului, instanţa „apreciază că declaraţiile pârâtului se înscriu în categoria judecăţilor de valoare”.

În concluzie, avem aşa: un parlamentar aduce acuzaţii foarte grave instituţiilor statului, fără să aducă şi dovezi, iar judecătorii îl scot basma curată pe motiv că a emis “judecăţi de valoare”. Ce rost mai are calomnia în paginile cărţilor de legi, habar nu am. Ar trebui scoasă, zic, că, dacă nici vorbele lui Surupăceanu nu reprezintă calomnii, atunci ce mai reprezintă? Domnii făcători de legi (praf) ar trebui să se întrunească şi, luând act de speţa Surupăceanu-Băsescu, ar trebui să decidă abrogarea tuturor pedepselor şi referirilor la calomnie. Căci, practic, în urma acestei decizii, calomnia încetează să mai existe. Orice găleată de lături aruncată în capul cuiva nu mai este calomnie sau defăimare, este “judecată de valoare”. Evident, în faţa unei asemenea măsuri, majoritatea românilor vor fi şi mai scârbiţi de justiţia mioritică. Dar, de fapt, eu zic că e un motiv de bucurie. Având deja un precedent în speţa pomenită, fiecare e liber, de acum, să spună orice despre oricine, fără teamacă ar putea fi pedepsit. Păi, adică, dacă domnii din PSD pot să emită judecăţi de valoare despre alţii, alţii de ce n-ar putea emite judecăţi de valoare despre ei? Credeţi că aţi păţi ceva dacă aţi zice, de pildă, că Mugur Surupaceanu e un puţoi tupeist, care, în orice ţară civilizată, ar fi fost acum la puşcărie pentru numeroasele matrapazlâcuri comise în Gorj, matrapazlâcuri pentru care au plătit alţii? Sau că, după ce a fost coleg de mâna stângă cu Tudy al lui Zăvo până pe la 40 de ani, individul a luat de nevastă o domnişoară căreia îi putea fi şi tată şi pe care a agăţat-o la un concurs de miss?

În aceeaşi ordine de idei, nimeni nu vă poate împiedica să emiteţi şi judecata de valoare potrivit căreia, înainte de a ajunge “doamna Surupăceanu”, miresica a fost mai întâi verificată la bucşe şi pompa de injecţie de către colegii lui de partid Negoiţă şi Bănicioiu, care, după ce au întors-o pe toate părţile şi au controlat-o în toate orificiile, nu care cumva să ascundă prin ele propagandă băsistă, au decis că e aptă să devină soţie de parlamentar PSD. Tot dubitativ, desigur, ne putem chiar întreba dacă între Surupăceanu şi Bănicioiu nu există, cumva, şi legături mai intime decât ar permite morala de partid şi doctrina de stânga. Păi, dacă s-a luat Ponta cu Crin, de ce să nu se ia Surupăceanu şi Bănicioiu, doar suntem o ţară liberă şi, când doi oameni se iubesc sincer, ce mai contează sexul? Asemenea afirmaţii se înscriu clar în limitele libertăţii de exprimare: are cineva ceva cu homosexualii? Să-i fie ruşine, atunci, de homofob ordinar! Huooo! Şi apoi, orice discuţie cu privire la o posibilă relaţie între Surupăceanu şi Bănicioiu se înscrie, nu-i aşa, în cadrul unei dezbateri de interes general, pentru că miticii sunt frământaţi neîncetat de o întrebare crucială: care dintre ăştia doi fătălăi pune curu’ la bătaie? Prin urmare, despre puţoiul Surupăceanu puteţi spune orice, oricum, oricând şi oricât. Puteţi afirma chiar că este pedofil, având în vedere vârsta fragedă a domnişoarei pe care şi-a luat-o de soţie. Evident, în caz că vă întreabă cineva dacă aveţi dovezi în acest sens, veţi răspunde, politicos, că este doar o afirmaţie dubitativă. Şi dacă va umflă nişte inşi, la tribunal, le daţi şi citatul exact, din Descartes ăla sau cum îl chema: “Am dubii, deci exist”. Justiţia noastră n-are dubii când dă verdicte, deci nu există.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

8 comentarii

  1. Gabi spune:

    Astia sunt judecatori!!Adica,de acum incolo voi putea si eu emite afirmatii cu caracter dubitativ despre oricine.Si chiar o voi face!

  2. Spartakus spune:

    @Hashu: absolut corect! They blow me, too! 😀

    @Mircea: te mira? E justitia lor, sub dictatura lui Basescu! 🙂

    @Auggie: ei, hai, ca au facut si judecati de valoare. De pilda, Iliescu, atunci cand l-a numit pe Nastase arogant, pe Geoana prostanac si pe Ponta carlan fara minte.

    @O: n-am nimic, draga,ce sa am? Si daca a spus cineva despre ea ca ar fi curva probabil a facut o afirmatie dubitativa! 😀 😀 😀

    @XtrO: nu ne ajuta cu nimic, nici nu trebuie sa le stii numele, e ca-n bancul cu blondele: poti sa-i iei si la intamplare, ca toti sunt la fel! 😀

    @scartz: s-ar putea sa ma insel, e doar o afirmatie cu caracter dubitativ. Dar ce zici, Titus Corlatean i-o fi numarat ouale lui Nastase? Tot dubitativ te intreb, evident! 😀 😀

  3. scartz spune:

    io cred ca te inseli in legatura cu banicoiu…surupaceanu e combinat cu mihai voicu…

  4. XtrO spune:

    S-ar putea face publice numele judecatorilor care compun ‘instanta’ (cu ‘i’ mic, ca nu merita altceva)? Nu de alta dar poate cineva vrea sa faca anumite ‘judecati de valoare cu caracter dubitativ’ la adresa acestor macaci, rosii in anumite zone, mai mult sau mai putin expuse.

  5. O spune:

    Spartakus, ce-ai cu nevasta lui Surupaceanu?
    Ea n-a emis „judecati de valoare”, a emis feromoni pentru anumiti psd-isti 🙂

  6. Auggie spune:

    scurt : un non sens = PSD – > judecăţi de valoare

  7. Mircea spune:

    Numai niste militieni cu dreptul la ff , curs redus , puteau da o asemenea sentinta. NULITATI !!!

  8. Hashu spune:

    Dintr-un anumit punct de vedere, ca om de presa, mie imi pare bine. Cu certitudine stiti ce cariera a facut afirmatia „Acest material este un pamflet”, pusa la finalul a nenumarate materiale de presa. Asta, dupa ce Vadim Tudor a scapat din procesul cu fostul procuror general al Romaniei, Robu, dupa o serie de afirmatii mult mai grave.
    Acum propozitia poate sa devina fraza si sa sune cam asa: „Acest material este un pamflet si, in intregul sau, este o colectie de judecati de valoare si toate afirmatiile din el au caracter dubitativ. Blow me!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top