» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Guvernul condus de Sorin Grindeanu se reunește vineri în ședință pentru a majora salariul minim pe economie de la 1.250 de lei la 1.450 de lei începând cu 1 februarie 2017, dar și pentru a adopta o serie de alte măsuri precum majorarea salariilor din adminisrația publică, a veniturilor actorilor, introducerea transportului feroviar gratuit pentru studenți, creșterea burselor și a pensiei minime garantate, dar șo reducerea impozitului pentru microîntreprinderi.
Iniţiatorii proiectului estimează, în nota de fundamentare, că majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creşterii economice, stimularea ocupării şi reducerii muncii la negru. „Proiectul de hotărâre are un impact social important, asigurând creşterea nivelului de trai şi reducerea decalajelor sociale, astfel salariul lunar net al unui salariat care nu are persoane

MAI MULT, aici » PaginadeBanci.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top