Grecia. Varoufakis ar putea fi acuzat de înaltă trădare

5:23 pm, 28 iulie 2015 • de Comentariile sunt închise pentru Grecia. Varoufakis ar putea fi acuzat de înaltă trădare

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Curtea Supremă de Justiție a Greciei a trimis marți Parlamentului de la Atena o plângere formulată împotriva fostului ministru de finanțe Yanis Varoufakis.
Documentul arată că fostul titular al Finanțelor greceşti ar putea fi acuzat de „înaltă trădare” pentru modul în care a procedat în timpul negocierilor cu creditorii internaționali, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.
Sursa citată precizează că legislativul grec va trebui să evalueze dacă Varoufakis, rămas cu mandatul de deputat după demisia din funcţia de ministru, a acționat în limitele atribuțiilor sale. Dacă se va considera că există motive suficiente pentru a-l investiga, atunci se va supune la vot ridicarea imunității sale parlamentare.
Plângerea menţionată a fost întocmită înaintea ultimului scandal declanşat de ştirea că Varoufakis şi un apropiat al

MAI MULT, aici » PaginadePolitica.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top