Ghiță & Voiculescu, la capitolul „așa NU” în raportul SUA despre presă

9:32 am, 26 iunie 2015 • de Comentariile sunt închise pentru Ghiță & Voiculescu, la capitolul „așa NU” în raportul SUA despre presă

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

voiculescu sebiMogulii media Dan Voiculescu (Antena 3) și Sebastian Ghiță (România TV) sunt menționați explicit în critica Departamentului de Stat al SUA față de modul în care funcționează presa din România.

Raportul, intitulat „Practici în materie de drepturile omului în 2014”, îi menționează pe cei doi la capitolul despre țara noastră. Potrivit raportului, „companii media deţinute de politicieni precum Dan Voiculescu (Partidul Conservator) şi Sebastian Ghiță (Partidul Social-Democrat) au avut atacuri verbale repetate la adresa jurnaliştilor care au relatat despre afaceri controlate de ei sau despre activităţile Guvernului”.

Ameninţările personale şi profesionale la adresa jurnaliştilor au subminat libertatea presei. Chiar dacă presa independentă este activă şi exprimă o diversitate de puncte de vedere în mod nerestricţionat, politicieni şi persoane care au legături strânse cu politicieni şi cu grupuri politice fie deţin, fie controlează indirect numeroase companii media, la nivel naţional şi local. Ştirile şi editorialele acestor companii media reflectă frecvent punctele de vedere ale proprietarilor. Au existat acuzaţii că proprietarii unor grupuri media au blocat ştiri care intrau în contradicţie cu interesele proprii şi i-au ameninţat pe autori”, se precizează în raport.

La subcapitolul „Violenţe şi acte de hărţuire”, raportul Departamentului de Stat amintește de celebra „plimbare” a Antenei 3 de la Palatul Cotroceni, după condamnarea lui Dan Voiculescu, atunci când câțiva jurnaliști au fost agresați de oamenii scoși în stradă de Antena 3:

În august 2014, trei jurnalişti au fost agresaţi în cursul unui miting organizat de postul tv Antena 3 ca protest faţă de condamnarea patronului, Dan Voiculescu, la zece ani de închisoare pentru fraude estimate la valoarea de 60 de milioane de euro (75 de milioane dolari). Mai multe ONG-uri şi instituţii media au acuzat poliţia că nu a intervenit pentru oprirea violenţelor”.

De asemenea, raportul face referire la intimidările lui Sebastian Ghiță la adresa HotNews, dar și la afirmațiile premierului Ponta despre jurnaliștii Mediafax, pe care i-a făcut „mujahedini”:

» În ianuarie, peste 340 de jurnalişti din întreaga ţară au protestat, denunţând «practici media degradante» folosite de un post tv deţinut de Voiculescu, Antena 3. Dan Tapalagă, analist al site-ului de ştiri Hotnews, a semnalat că Ghiţă a făcut declaraţii pe care el şi familia lui le-au considerat acte de intimidare. Ghiţă a replicat că nu l-a ameninţat pe Tapalagă, spunând că doar a fost enervat de jurnalist. Tapalagă şi site-ul pentru care lucrează au scris în mod repetat despre contracte ale companiilor deţinute de Ghiţă cu instituţii guvernamentale”

» În iulie 2014, Ponta i-a numit pe reporterii agenţiei de presă Mediafax «mujahedini» şi «talibani», iar în august Palada, pe pagina sa de Facebook, a calificat unii jurnalişti drept «dobitoci», adăugând că ar simţi «plăcere să îi execute electric». Atât presa, cât şi ONG-uri au considerat că Ponta şi Palada au încercat să intimideze jurnalişti independenţi. După aceste afirmaţii, Palada a fost înlocuit din funcţia de purtător de cuvânt”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top