» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Afaceristul fugar Sebastian Ghiță a apărut luni seara la România TV, postul fondat de el, pentru a spune că puterea Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, este ”efemeră”.

Ghiță s-a întrebat și „Cum de nu aţi arestat-o pe Kovesi?” arătând că „Nu au scăpare cei de la Parchetul General!”.

„Mă întreb dacă Augustin Lazăr mai este procuror general al României? Procurorul Onea şi-a recunoscut falsurile la conferinţa de presă! Este evident că au măsluit probele şi, vă spun eu, nu sunt singurele falsuri”, a spus Ghiță.

Iniția, Ghiță a apărut la Antena 3 pentru a comenta înregistrările date de fostul deputat PSD Vlad Cosma. Cosma, condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare, a susținut că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Ghiţă.

DNA a precizat că înaintea difuzării acestor înregistrări, persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la şeful Serviciului Teritorial Ploieşti şi la alţi procurori/ofiţeri de poliţie judiciară, ultima dată fiind chiar vineri, 9 februarie 2018, cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în acelaşi dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat şi fiul său.

Ghiță se află de aproape un an în Serbia, pe numele său existând mandate de arestare preventivă în România. Fostul parlamentar este vizat de mai mult dosare de corupție.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top