» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Espresso-logo-NOU1-150x150Un bun prieten jurnalist trece zilele acestea printr-o grea suferinta. Sa-ti moara cineva drag, suflet care ti-a fost alaturi de cand ai intrat in lumea asta cruda, ei bine, nu exista durere mai mare! Ce dur examen al vietii! Dar cui ii pasa?

Deseori ma intreb, privind la orgoliile si vanitatile din presa, daca actorii acestei lumi se gandesc vreodata la viata dincolo de slove, de vorbe si de jocuri politice. La viata care duce in final spre moarte. Oare i-ar face o astfel de perspectiva sa traiasca altfel in raport cu vietatile care le intersecteaza destinul?

Altfel spus, stiind ca va veni un moment cand vor spune „adio” lumii asa cum o cunosc ei in plina splendoare aroganta, vor deveni cumva mai intelegatori cu „dusmanul” de langa ei?

Pentru cei care stiu unde bat, e simpla dilema. Pentru cei care inca n-au aflat, poate suna bizar. Si pentru unii, si pentru altii, OMUL conteaza, indiferent de optiunea lui omeneasca pentru ziar, pentru televiziune, pentru politica. Dar OMUL nu mai conteaza de mult in Romania celor care judeca in alb si negru…

Colegul si, indraznesc sa-l numesc asa, prietenul meu si al nostru este inainte de toate un OM. Un jurnalist cu definitie clara si de multe ori stridenta. Un antipatic, de multe ori, pentru cei care nu si-au inteles inca lectiile vietii. Dar OMUL ramane ziarist, indiferent de guvernare, indiferent de partid si de presa cazuta in genunchi.

Stiindu-i mina de scortos exigent la serviciu, nu mi l-am imaginat niciodata altfel decat un zbir. Dar acum, printr-o nefericita lovitura a destinului, mi-l imaginez intr-o ipostaza opusa imaginii sale de scena. Il vad in lacrimi, in dragoste si in recunostinta. In umilinta naturala a celui care isi ia adio de la cel mai drag.

De fapt, nici nu conteaza cum apare in ochii mintii mele la momente de cumpana. Altceva ramane in jur. Este confruntarea cu adevarul din fiecare, adevarul din el, din cele tributare vietii sale.

Or, la aceasta intalnire dureroasa de destine, colegul si prietenul nostru este exact cel care exista si inainte, doar ca nu-l puteam vedea niciodata noi, cei insetati de ura si avizi de reglari de conturi pe teme absolut inutile la scala relatiei cu Divinitatea.

Avem zilnic inevitabile confruntari de o spectaculoasa inutilitate incat uitam sa-i mai privim corect pe cei care impart viata alaturi de noi. Pe cei care nu ne plac pentru ca sunt altfel. Dar sunt ei. Sinceri si fara masca. Oare nu-i destul?

Colegul si prietenul nostru nu merita recunostinta pentru suferinta. Nu. El merita sa-i fim alaturi pentru ca nu l-am tratat nicicand ca OM, date fiind orgoliile noastre nemasurate. Acum, cand viata ni-l ofera pe tava ca suflet lovit si suferind, vrem sa fim toleranti cu propria noastra ura, dar nu-i asta…

Este recunostinta fata de cei care n-ar vrea sa traim cum traim. De cei care simt ca „pleaca”, dar nu ne dezvaluie nimic din taina lor, vazandu-ne atat de „traiti” de razboiul vietii noastre. Ei stiu, dar tac. Ne lasa sa intelegem pe cont propriu. Si intelegem. Dar prea tarziu…

Prietenul si colegul meu sufera. Multi se bucura in tacere ca „l-a lovit destinul”. Dar ei inca n-au intalnit destinul. Caci atunci vor intelege cat au gresit cand si-au omorat iubirea fata de cel care merita o sansa.

Sufera si merita sa suferim alaturi de el. Pentru ca nu cere nimic la schimb, pentru ca sufletul i-a ramas mereu fidel recunostintei fata de cei dragi, pentru ca nu si-a vandut niciodata suferintele din trecut pentru induiosarea nimanui.

Colegul si prietenul nostru plange si deplange. Tace si iubeste. Isi aminteste si traieste. E OM. Nici ziarist, nici vedeta, nici satrap. Isi duce taina apasata in tacere si se intoarce la lumea „reala”. A pierdut un tovaras de viata lunga, dar il are alaturi mereu in suflet…Iarta-ne, prietene, ca ne-am adus aminte de tine chiar acum, in suferinta! Meritai altceva…

S-aveti zi buna! Si-o cafea pe cinste.

Laurentiu Ciocazanu

Ciocazanu

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

5 comentarii

  1. vasi spune:

    Mulţumesc mult,domnule Ciocăzan, chiar mulţumesc! Duminică, 31.03.2013 ar fi făcut 23 de ani! Nici nu ştiu cum voi trece peste ziua aceea!

  2. Mimi spune:

    Poate daca ne-am gandi mai mult la faptul ca vine o zi cand nu mai suntem aici – am putea aprecia viata si relatiile cu oamenii altfel. Am fi mai putin lacomi, am mintii mai putin, am iubii mai mult semenii, am alege cai curate si linistite spre progres….
    Toate acestea le avem la indemana dar nu le respectam desi le invocam.

    Colegul dvs a trecut printr-un moment greu la fel ca multi oaamni in acel moment, chiar daca noi nu-i cunostem.
    M-am gandit la el pentru ca-l cunosc si-l apreciez asa cum e.

  3. vasi spune:

    Articolul dumneavoastră, domnule Ciocăzan, îmi oferă prilejul să mai mulţumesc, încă odată, colegilor mei care mi-au fost alături la moartea fiului meu. Acum, vă mulţumesc şi dumneavoastră, că prin atitudine vă simt de partea umanismului de care dau dovadă chiar şi jurnaliştii la vreme de însingurare generalizată şi vă rog să-i transmiteţi prietenului dumneavoastră înţelegerea şi compasiunea mea deşi nimic nu va mai fi la fel ca înainte de necaz. Poate doar că se va descoperi, pe zi ce trece, mai bun şi mai puternic în relaţia cu ceilalţi, chiar şi cu sine!

    • @ vasi – Receptionat. Regretele mele pentru ce a trait, viata are explicatiile ei, doar timpul ne poate lumina…Dumnezeu sa aiba in pace sufletul baiatului dvs. pana in ziua in care il veti intalni. Atunci, durerea de azi nu va mai conta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top