Gabriela Firea, panglicăreasa generală a Capitalei

11:25 am, 24 iulie 2017 • de Comentariile sunt închise pentru Gabriela Firea, panglicăreasa generală a Capitalei

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Pentru că anul ăsta n-a apucat încă să ajungă la mare și nici consortul Pandele n-a prestat suficient cât să-i tragă Marea Neagră până-n fundul curții din Voluntari, primărița Firea a decis să se mulțumească și cu o baie de mulțime. Baie, baie, dar cu ce ocazie s-o facă? Fiindcă realizări, de când e șefa la bani în Primărie, canci! Ea mai mult a realizat din gură, la televizor, decât din mână, pe teren. Dar, cum trăim în România pesedistă și asta ne ocupă tot timpul, ba încă și vreo o sută de ani din viitor, s-a găsit o soluție: primărița să inaugureze ceva neterminat. La o adică, dacă vă mai amintiți, și Ceaușescu s-a lăfăit, de ultimul 23 august, de la balconul Casei Radio, deși asta era goală-goluță, fără o cărămidă, pe o parte și așa a rămas și până-n zilele noastre. De la o duduie care pare reîncarnarea blondă a Leanei Ceaușescu, la ce te poți aștepta decât la o ispravă similară?

Ceea ce este însă de-a dreptul strigător la cer e atitudinea doamnei Firea care, mai ceva ca-n Orwell, vrea să ne convingă că negru e alb, iar albastrul situației e, de fapt, cel mai roz prezent pesedist. Mai întâi, ea se laudă că a terminat o lucrare care trebuia terminată de acum doi ani. Pe urmă, după ce spune că s-au pierdut zeci de milioane de lei, pentru că primar era Oprescu și parandărătul era mare, tot ea vine și se laudă că a economist câteva milioane. V-ați prins, nu? Deci cineva ascunde nește meleoane, vine Firea și-i pune la loc din banii proștilor și pe urmă se bate cu mistria-n piept că a făcut economie la bani! Unde mai pui că pasajul terminat nu e terminat, fiindcă mai sunt multe lucruri de construit la el. S-a dat doar așa, un glet să ascundă mizeria, nițel sclipici cum îi place la Duamna și mă mir cum de nu i-o fi venit Firuței și ideea să mai agațe și niște ouă mov sau iepurași lila de plafonul pasajului, că sigur i-au rămas de la Paște.

Iar culmea este că, în loc s-o ia lumea cu ”huo”, ca pe o panglicăreasă ce este, fiindcă una promite și nimic nu face, la inaugurare au venit o mulțime de șoșonari, care au aplaudat-o în delir. Excelenta fotografie realizată de Octav Ganea reflectă perfect tragicomedia trăită de bucureșteni: un pensionar scăpat pe el de emoție se repede și nu-i pupă, ci efectiv îi suge mâna primăriței, confundând-o, probabil, cu micul cu muștar pe care duduia Firea a uitat, de data asta, să-l mai dea votanților fideli. Aici, de fapt, e drama: că oricât ar minți politicienii și primarii, oricâte ticăloșii ar face, ei vor ști să prezinte realitatea în așa fel încât o măgăoaie neterminată să fie înfățișată drept o capodoperă arhitectonică, anume făcută pentru a îmbunătăți viețile alegătorilor, iar aceștia, imbecilizați de minciuni, vor crede tot ce li se spune. Bine ați revenit în 1984, tovarăși!

De la lobotomizați gata să sugă orice de la primari, dacă e moca, nu mă aștept la nimic. Mă aștept însă ca fudulii care au stat la grătare în iunie trecut, fiindcă nu voiau să se degradeze în așa hal încât să și voteze, să înțeleagă că au fost mai dobitoci decât Postelnicu și tot Comitetul Central la un loc. Să priceapă, în sfârșit, că și dacă nu au mers la vot, banii pe care Firea i-a băgat în pasaj, din bugetul Primăriei, fără să ne întrebe dacă suntem sau nu de acord, sunt și banii lor. Ei au muncit ca proștii, au plătit dările către stăpânire, iar stăpânirea le-a oferit un pasaj neterminat. Iar peste un an sau doi, când pasajul va fi cu adevărat finalizat, fiți siguri că o să vină doamna și-o să mai taie o dată panglica, râzându-vă în față: ”Vă place, băi, hipsterilor soroșiști, ce finalizare peste bot v-am dat?”

Și nu m-ar mira ca, atunci când și-o înălța la Voluntari și palat, că vilă are deja, doamna Firea o să-l inaugureze tot neterminat, cu fațadă de-o marmură și turle de aur pe-o parte, iar pe partea cealaltă, unde are baia, n-o să pună nici măcar pereți,  doar așa, ca s-o vadă toți sugătorii de mâini care au votat-o cum se nevoiește pentru ei.

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (9 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top