Forma apei chioare

11:55 am, 5 martie 2018 • de 85 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Așa cum probabil ați aflat, anul ăsta pe la Hollywood n-au mai fost violuri, majoritatea producătorilor, prăduitorilor și prădătorilor fiind în relaș după scandalul de anul trecut. Ca atare, nici Academia de Coțcaruri n-a mai premiat angro doamne și donșoare hărțuite cu gândul și lezate la naturelul lor simțitor abia după ce-au făcut o carieră în urma hărțuielii, ci a revenit la ce-i place ei mai mult: corectitudinea politică. Nu-i de mirare că premiul cel mare l-a câștigat un film care are din belșug așa ceva: ”Forma apei”, regizat de mexicanul Guillermo Del Toro. Rotofeiul ăsta n-ar fi băiat rău, pentru că tot el a realizat și ”Labirintul lui Pan”, dar cred că l-a stricat anturajul și, tot umblând cu ciordacii și pontacii de peste pârleaz, din California, a ajuns să plagieze la greu.

Dar vedeți, omul nu e prost: n-a plagiat doar dintr-o parte tot filmul, ca fraierul de Ponta doctoratul, ci a luat din piesa lui Paul Zindel, ”Let Me Hear You Whisper“, o idee, a mai luat și din scurt-metrajul olandez ”The space between us” (2015) altă idee și iaca pelicula de Oscar! Că bufleiul a tras cu ochii în foile colegilor, fiindcă n-avea inspirație, n-ar fi o problemă, dar e de-a dreptul de porc ce-a spus, atunci când a fost acuzat de plagiat: ”Eu am inventat omul-amfibie” în cinematograf”. Hai să mori tu, tăurel? Dar de ”Celovek-Amfibia”, filmul din 1962 regizat de unul, Ghenadi Kazansky, ai auzit? Culmea, acolo există și o secvență în care omul amfibie dansează cu o jună pământeană, care parcă desprinsă din filmul matale! Ai dreacului rușii ăștia, cum ți-au furat ideea, acum juma de secol, ca s-o folosească ei în filmele lor sovietice! Nu mai zic de serialul ăla mișto pe care-l așteptam noi în fiecare joi seară ca pe apa caldă – ”Omul din Atlantis”, unde Bobby din Dallas tot așa dansa pe sub apă și se pupa cu o duduie care e adevărat că nu poseda branhii, dar mai țineți minte ce plămâni avea?

Cum-necum, secretul succesului acestui film nu stă în faptul că ideea bună a fost furată de la alții, ci în felul cum a fost transpusă pe ecran. Că dacă rămânea Del Toro tot la filmele clasice cu amfibieni, nu-l mai vota nimeni! Pe când așa, el ce-a făcut? A priceput cum stă treaba cu corectitudinea politică și a improvizat la greu: a băgat o femeie cu dizabilități, adică mută, a băgat o femeie de culoare, adică neagră, a băgat și un personaj ”freak”, adică omul-amfibie, în vreme ce singurul personaj nasol e ăla albul, de respira greu și-avea ochi albaștri și pielea cu zece straturi mai deschisă decât toți ceilalți din film. Mare păcat că nu s-a trezit și doamna regizoare de la noi, premiată cu Ursul de Aur pentru filmul ăla mișto cu ”Nu mă atinge mă” mai devreme, că la câți ciudați sunt pe acolo sigur umfla Oscarul pentru cel mai bun film străin!

Dar nu-i nimic, nu-i nimic, din greșeli învățăm, așa că la anul vom ști pe cine să trimitem în America, să o cucerim, că Europa deja am cucerit-o. Propun să trimitem un regizor care să se inspire tot din niște filme din astea cu monștri, gen ”Operațiunea Monstrul”, dar să nu fie Cristi Puiu, Porumboiu sau Mungiu, ci unul transsexual, epilat și coafat ”a la pavian”. Filmul să fie turnat pe balta Belina și personaj principal să fie un bâlbâit rom, care braconează de foame, fiind persecutat prin retragerea ajutorului social deoarece a fost surprins muncind, și capturează, cu totul întâmplător, un ditamai rechinul cu mustață, dintr-o specie rară, despre care savanții britanici credeau că a dispărut în decembrie 1989. Într-un final apoteotic, romul bâlbâit reușește să-l scoată pe rechinul cu mustață din ghearele oamenilor albi, ticăloși și cu legitimații de DNA, și-l eliberează tocmai în apele Amazonului, unde rechinul trăiește până la adânci bătrâneți și naște pui vii cu o peștoaică mult mai tânără. Happy end! Dacă chiar vrem să câștigăm Oscarul, în barca bâlbâitului putem introduce și un polițist, dar nu adjectiv, ci pedofil, care se masturbează mai abitir ca-n filmul cu ”Nu mă atinge-mă că mă ating singur”, mai sus pomenit. Și cu așa ceva vă garantez că dăm lovitura la Oscaruri: onania ne salvează cinematografia!

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (15 voturi, media: 4,93 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

85 comentarii

  1. fixcialEn spune:

    where to buy cialis in toronto order cialis online pharmacy cialis europe online

  2. llevitraaa spune:

    taking levitra without ed levitra wholesale no prescription levitra antibioticos

  3. what happens if you take 2 viagra pills
    generic viagra canada
    can u buy viagra when in bangkok sIb Roulk

  4. llevitraaa spune:

    generico do levitra em brasil levitra buy online canada levitra generico sin receta

  5. BryanoLet spune:

    Really lots of terrific advice.
    what to write my college essay on write my essay pre written essays for sale

  6. JorgeSkife spune:

    Nicely put. Many thanks!

    Provigil Best Place To Buy
    provigil side effects
    Cephalon Provigil Discount

  7. ccialisny spune:

    best way buy cialis order cialis 20 online buy cialis in usa

  8. cciialilsscom spune:

    Brand
    price of everyday cialis buy cialis 40 mg prijs cialis 5mg

  9. cciialilsscom spune:

    Generic
    how can i buy cialis without a prescription generic cialis call cialis

  10. cciialilsscom spune:

    Brand
    cialis houston cciialisscom best drugs cialis

  11. cciialilsscom spune:

    USA
    clinical name cialis 5mg cialis cialis initial dose

  12. cciialilsscom spune:

    USA
    cialis online cheapest cciialisscom cialis product label

  13. DirekSleds spune:

    Thank you, I value it. best college essay editing service dissertation online writing a thesis statement

  14. DurekSleds spune:

    You revealed it really well! best essay writing service reviews college essays phd thesis cover

  15. BryaneLet spune:

    Beneficial knowledge. Thank you!
    heading for a college essay mathematics homework help blog writing services packages

  16. coursework spune:

    Regards, I enjoy this. funny college essays https://ouressays.com professional essay writing services

  17. DurekSleds spune:

    Good facts, Appreciate it. cheap essay thesis paper writing academic writing help

  18. BryaneLet spune:

    With thanks, Excellent information!
    i need someone to write my essay research paper writer for hire

  19. DirekSleds spune:

    Kudos! Very good stuff. describe yourself college essay phd thesis help phd dissertation help

  20. BryaneLet spune:

    Awesome information. With thanks.
    website for essays in english thesis writing service dissertation writers online

  21. essay writer spune:

    You actually revealed it terrifically! buy essay online for cheap https://essayssolution.com help with assignment writing

  22. DurekSleds spune:

    Cheers. I value it! essay writing assignment help college essays wiki dissertation

  23. DirekSleds spune:

    You actually stated it well! custom english essays write my paper dissertation work

  24. BryaneLet spune:

    Wow loads of useful info.
    bad college application essays dissertation custom writing services

  25. viagra over counter now
    next day viagra delivery
    sildenafil over the counter india sIb Roulk

  26. DurekSleds spune:

    You reported it very well! college essay help nyc writers help thesis works

  27. custom paper spune:

    Whoa lots of great knowledge. writing an essay steps https://ouressays.com academic freelance writers

  28. DirekSleds spune:

    You have made your point pretty well.. best custom essay website thesis help online dissertation marks

  29. use paypal to buy real viagra cialis online
    viagra next day delivery
    viagra on sale tesco sIb Roulk

  30. best viagra tablets uk
    cheap offshore viagra
    where to buy viagra in amsterdam sIb Roulk

  31. cialis where to buy it cheapest
    viagra 90 pills
    buying zetia sIb Roulk

  32. long does take cialis 5mg work
    cialis canada online pharmacy
    can you split a cialis tablet sIb Roulk

  33. buy levitra in germany
    cialis canada
    www viagra com sales sIb Roulk

  34. cialis order australia
    generic cialis india
    online pharmacies cialis daily use sIb Roulk

  35. is viagra a prescription drug in italy
    where to buy viagra in glasgow
    vardenafil online canada sIb Roulk

  36. canadian phamacy cialis
    cialis pills
    yasmin order online uk sIb Roulk

  37. JamesJoing spune:

    be divided each light of day with unmasking,В» of Lipid. http://ciamedusa.com/ an vital differential of profitР Р†itР Р†s senior calibrate at 21 it.

  38. cialis precio farmacia mexico
    buy viagra amex
    can you split cialis pills in half sIb Roulk

  39. DurekSleds spune:

    Fine posts. Thanks a lot! what are the best essay writing services thesis writing service uk difference thesis dissertation

  40. college essay spune:

    Many thanks! Quite a lot of write ups!
    write my essay students https://discountedessays.com professional writer services

  41. DirekSleds spune:

    Reliable posts. Many thanks. buy essay now cheap essay writing services help with dissertation writing

  42. Elliscag spune:

    Wow many of amazing advice! canadian pharcharmy onlinecanadian online pharmacy legal canadian prescription drugs online canadian drugstore

  43. VictorBok spune:

    Cbsria kqbesu ciamedusa.com Materia Medica and Roentgenography

  44. DwayneGelry spune:

    Regards. An abundance of content.
    pharmacy canada canada drug pharmacy online pharmacies uk

  45. where can i buy kamagra in south africa
    viagra 50mg price
    retail cost for viagra sIb Roulk

  46. tretinoin gel 0.05 purchase
    viagra nitric oxide
    sildenafil citrate pills sIb Roulk

  47. BryaneLet spune:

    Great forum posts. With thanks!
    writing an admissions essay xyz homework english writing help

  48. DurekSleds spune:

    Many thanks. Plenty of stuff!
    learn how to write essay write my papers psychology dissertation

  49. DirekSleds spune:

    You actually stated that fantastically. professional custom essays help writing thesis thesis page

  50. MelviTig spune:

    Whoa loads of excellent data!
    pharmacy online cheap aarp recommended canadian pharmacies drugs online

  51. Elliscag spune:

    You said that very well! no prior prescription required pharmacy online pharmacies in usa apollo pharmacy online

  52. aaaviag.com spune:

    viagra price 1
    cheap viagra
    viagra levitra cialis comparison price sIb Roulk

  53. DwayneGelry spune:

    Cheers. Valuable information! canadian pharmacies shipping to usa viagra canada online pharmacies in usa

  54. aaaviag.com spune:

    anyone get clomid online
    sildenafil
    cialis without prescription canada sIb Roulk

  55. MelviTig spune:

    Incredible loads of excellent information.
    prescription drug canada drug pharmacy publix pharmacy online ordering

  56. why is cialis not working anymore http://cialistodo.com/ how to mix cialis powder

  57. why is cialis not working anymore http://cialistodo.com/ how to mix cialis powder

  58. BrenoLet spune:

    Incredible lots of good knowledge!
    how to write a good college essay essay best thesis writing services

  59. cialis hartritmestoornissen http://cialistodo.com/ cialis irregular heartbeat

  60. what kind of doctor prescribes cialis http://cialistodo.com/ how to get cialis in vancouver

  61. where to get cialis in malaysia http://cialistodo.com/ cialis ir alkoholis

  62. where to get cialis in malaysia http://cialistodo.com/ cialis ir alkoholis

  63. DurekSleds spune:

    Whoa a good deal of awesome data! college essay online help doctoral dissertation writing the doctoral dissertation

  64. custom paper spune:

    Nicely put. Thanks. online essay writing jobs https://service-essay.com custom writing companies

  65. DirekSleds spune:

    Point clearly used!! write my essay fast essays writers marketing thesis

  66. MeliTig spune:

    Nicely put, Cheers!
    canadian drug store canadian viagra

  67. Elliscag spune:

    Incredible lots of helpful data! canadian mail order pharmacies canadian pharmacy king canada pharmacies prescription drugs

  68. viagra spune:

    buying viagra uk shops
    otc viagra
    generic levitra patent expiration date sIb Roulk

  69. viagra spune:

    original cialis price
    non prescription viagra
    cialis 5 mg come cura sIb Roulk

  70. MelviTig spune:

    Thanks a lot. An abundance of content.
    pharmacy online shopping canada pharmacies online prescriptions web medical information

  71. DwayneGelry spune:

    Helpful stuff. Many thanks! canada pharma limited canadian online pharmacies international pharmacies that ship to the usa

  72. viagra spune:

    generic cialis professional
    viagra for sale
    purchase colchicine in canada sIb Roulk

  73. viagra spune:

    buy cialis on fort lauderdale florida
    where to buy viagra
    vardenafil orally disintegrating tablets sIb Roulk

  74. viagra spune:

    viagra generic date usa
    viagra dosage
    buy cialis super active plus ireland sIb Roulk

  75. DurekSleds spune:

    Cheers. I like it. rubrics for essay writing resume writing services phd thesis in

  76. viagra with dapoxetine without prescription
    https://cialisaaap.com/
    buy cheap cialis usa visa sIb Roulk

  77. can i buy retin a over the counter in portugal
    https://cialisaaap.com/
    buy differin 0.3 sIb Roulk

  78. DurekSleds spune:

    Effectively voiced genuinely. ! college application essay writing service doctoral dissertation best essay writing service

  79. BryanoLet spune:

    Thanks a lot! I enjoy this!
    personal essay writing service custom writings top writing service

  80. gigi spune:

    aha… deci nu numai eu cred ca filmul de oscar e un cacat imprastiat… la inceput, cand au citit aia doi pe scena cine ia premiul, am zis ca sigur e o greseala ca si anul trecut… dar nu, pana la ora asta nu am vazut vreo stire de genul… filmul cu broasca are 2 ore si e o porcarie sinistra. daca astia pot lua oscarul cu cacatul asta de film, eu ma pis, ma cac si vomit pe premiile oscar. in locul tuturor actorilor mari si al regizorilor care au luat vreodata vreun oscar, eu chemam televiziunile si le aruncam in ferestre statuetele. daca spielberg, coppola, tarantino sunt la acelasi nivel cu del toro, iar titanicul sau ben hur sunt pe picior de egalitate cu amfibianul care creste parul mai ceva decat foltenul, repet, eu ma cac pe oscaruri.

Lasă un răspuns la gigi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top