Florin Cîțu, senator PNL: ”Parlamentul a devenit o anexă a PSD, iar parlamentarii PSD sunt doar o mașină de vot”

9:59 am, 10 august 2017 • de Comentariile sunt închise pentru Florin Cîțu, senator PNL: ”Parlamentul a devenit o anexă a PSD, iar parlamentarii PSD sunt doar o mașină de vot”

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Într-o vară caniculară, când codul roșu pare să fi cuprins România și la propriu, și la figurat, mai există optimiști care speră că va mai veni totuși și nițică răcoare – cel puțin pentru unii, care o merită cu vârf și îndesat, la cât au furat. Printre optimiștii care nu tac nici măcar la 40 de grade, ne-a făcut plăcere să-l întâlnim pe senatorul liberal Florin Cîțu, cu care am discutat despre actuala guvernare și despre ce șanse mai avem să scăpăm cu viață din ea.

Domnule Cîțu, să recapitulăm: PSD a promis, în programul electoral cu care a câștigat alegerile, creșteri de salarii, de pensii, tichete de vacanță, reduceri sau scutiri de impozite și ne-a dat în schimb taxe suplimentare cu duiumul, alocații plafonate, măriri de prețuri la energie și benzină. Ăsta era, de fapt, programul pe care Dragnea se lăuda că e singurul care-l știe?

Din ce am văzut în ultimele șapte luni de zile, pot trage două concluzii: prima, că Liviu Dragnea nu a știut niciodată programul de guvernare, pentru că vedem măsuri care apar peste noapte și n-au fost incluse în programul de guvernare – și a doua, mai gravă, că pe Liviu Dragnea și pe cei din PSD nu i-a interesat niciodată programul de guvernare. De fapt programul de guvernare a fost folosit ca o perdea de fum pentru a acoperi ce voiau ei să facă, de fapt: să redistribuie acei bani de la buget către oamenii din PSD sau prietenii lor.

Ce face PNL ca să stopeze aceste măsuri pompieristice, fiindcă, în afară de dvs și de domnul Orban, n-am auzit pe nimeni din partid să ia atitudine? Au plecat și liberalii în concediu?

Nu, să știți că în Partidul Național Liberal chiar se lucrează serios. Am avut Congresul în iunie, apoi am repus în funcțiune comisiile de specialitate, care vor monitoriza ce face guvernarea PSD și vor veni cu soluții alternative. Este adevărat că nu ne mișcăm atât de rapid pe cât aș fi vrut eu, dar ne îndreptăm în direcția bună și pentru sesiunea din toamnă vom fi pregătiți să fim mult mai vizibili în Opoziție. Pe de altă parte, cred că există și un baraj mediatic față de noi, cei din Opoziție, e  mai greu să străbatem în media…

Rămas în locul lui Dragnea, care a convocat sesiunea extraordinară, dar a plecat într-o vacanță exotică, Iordache a afirmat că ședința Biroului Permanent al Camerei s-a ținut, dar prin telefon! Asta ne așteaptă și din toamnă, să nu se mai deplaseze parlamentarii la serviciu, ci să stea tot anul în vacanță și să dezbată legile pe WhatsApp?

Aici a fost clar o bătaie de joc și o aroganță din partea lui Liviu Dragnea. Mai mult, Biroul Permanent a adoptat acea hotărâre de convocare a Sesiunii Extraordinare cu votul lui Țuțuianu, care nu mai este membru al Comisiei, fiind deja ministru. Este o ilegalitate! De aceea, vom ataca la Curtea Constituțională această hotărâre și nici nu am participat la activitatea în comisii, pentru că nu a fost o convocare legală. Această atitudine arogantă din partea PSD denotă clar „respectul” pe care-l are față de poporul român Liviu Dragnea. Spuneam asta și în iarnă și, din păcate, sunt nevoit să mă repet: în acest moment, Parlamentul a devenit o anexă a PSD, iar parlamentarii PSD sunt doar o mașină de vot. Nici ei nu mai contează, nu-i întreabă nimeni despre aceste măsuri, inițiative, ordonanțe de urgență. Deci nici măcar pesediștii nu mai sunt importanți pentru Dragnea, darămite restul țării.

Călin Popescu Tăriceanu a ieșit pe televizoare la modul „stați liniștiți la locurilii voastre, tovarăși”, ca să ne asigure că noua acciză pe benzină n-o să fie resimțită atât de tare, că a vorbit deja guvernul cu operatorii economici și i-a rugat frumos să nu scumpească prea mult prețul. Să înțelegem că ăsta e ultimul trend în capitalism, să-i rogi, ca stat, pe producători să nu mai scumpească prețul produselor și ei să te asculte?

Eu cred că Tăriceanu a fost și el prins pe picior greșit și a trebuit să vină totuși cu o declarație pentru că este în coaliție. Dar, din punctul meu de vedere, această coaliție PSD-ALDE nu va mai rămâne așa până la sfârșitul mandatului, pentru că nu poți să ții liberalii alături de socialiști mult timp. A fost, cred, o declarație pentru a justifica această măsură și arată că mai nimeni nu știa de această măsură, nici măcar domnul Tăriceanu. Nu cred că a vorbit cineva cu operatorii privați și, chiar dacă ar fi vorbit, aceștia sigur nu vor asculta!

Echipa Voința Saelele, din satul de baștină al lui Liviu Dragnea, are deja transferați fotbaliști de Liga Campionilor. O să avem în curând un nou FC Scornicești – mă rog, FC Olt – în campionatul național?

Partea cu fotbalul și stadioanele e interesantă. Am fost recent la Târgu Jiu, la Biroul Politic Național al PNL și am văzut că în centrul orașului se construia un stadion care arăta ca Allianz Arena în miniatură. Din păcate, la Târgu Jiu nu mai există echipă de fotbal, dar se face totuși stadion de fotbal și asta se întâmplă și în alte locuri din țară. Cât privește echipa din Saelele, cred că asta e o obsesie a dictatorilor, de a avea, între altele, și echipa lor de fotbal. Ei vor să controleze tot, vor să aibă locul lor acolo, să fie ridicați în slăvi. Ați văzut că Dragnea s-a implicat și la Rapid, se pare că e și rapidist încă de mic… Dacă mai câștigă Simona Halep un turneu, sigur auzim că și el a jucat tenis toată viața, mă aștept ca pescarii să nu mai plătească niciun fel de impozit, pentru că și Dragnea e pescar, deci tot ce-i place lui trebuie menționat.

Dacă ați fi ministru de Finanțe în acest moment, care ar fi măsurile pe care le-ați lua ca să stopați dezastrul către care ne îndreptăm?

Singurul lucru pe care ai mai putea să-l faci acum ar fi să ai rectificarea bugetară negativă exact pe baza execuției bugetare de până acum. Trebuie stopată hemoragia de subvenții și de creșteri de cheltuieli publice fără niciun rost și trebuie să lași, înainte de toate, sectorul privat să respire, ca să poată investi. Dacă nu faci asta, e clar că economia se va duce în jos, după câteva luni. Plus de asta, trebuie reformat ANAF-ul, care, în opinia mea, ar trebui condus de oameni din afara sistemului, singurii capabili să dea rezultate.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top