» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Florin Călinescu a fost invitatul special al Andreei Esca în studioul Știrilor PRO TV, unde a anunțat aseară în direct că, în această toamnă, va porni în căutarea noilor pretendenți la titlul de cel mai talentat român și va putea fi văzut la masa juriului, la începutul anului viitor, în sezonul cu numărul șase.

florin calinescu andreea escaPentru că aparțin acestui popor, sunt convins că nu sunt singurul care a fost bântuit de talent și cred cu tărie că oamenii din această țară sunt mai dăruiți în comparație cu multe alte popoare. Acum, sper că, dacă cei care decid soarta acestui show au hotărât să scoată elefantul din magazinul de porțelanuri, să îi pot deosebi pe cei cu adevărat talentați, care merită lumina reflectoarelor. Văzând și făcând!”, a declarat Florin Călinescu.

Călinescu îi va lua locul în juriu actorului Bebe Cotimanis, despre care PRO TV a anunțat:

Bebe-CotimanisDatorită experienței sale, Bebe Cotimanis, jurat în sezonul cinci Românii au talent, a contribuit din plin la descoperirea talentelor și a mizat de fiecare dată pe emoția pe care concurenții au reușit să o transmită. În perioada următoare, actorul se va dedica proiectelor de televiziune și teatru în care este implicat.

Florin Călinescu a intrat în media la începutul anilor ’90, la radio, cu emisiunea Duminicile celor singuri, continuând cu emisiuni realizate la PRO TV și Sport.ro, culminând cu „Chestiunea Zilei”, cel mai mare succes în materie de talk-show al PRO TV, neegalat până în prezent.

Actor, regizor și realizator de emisiuni TV și radio, el a terminat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale și a debutat în film în 1981, în serialul Lumini și umbre. Ulterior, a jucat în mai multe filme de succes, precum: Asfalt Tango, Filantropica, Băieți buni, O vară de neuitat, Anticamera sau Maria.

florin calinescu

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

2 comentarii

  1. […] Călinescu a fost invitatul special al Andreei Esca în studioul Știrilor PRO TV, unde a anunțat luni seară în direct că, în această toamnă, va porni în căutarea noilor pretendenți la […]

  2. […] • SENAT: Pe eticheta produselor lactate să fie specificat procentul de lapte praf • Floooriiin Călinescu revine la PRO TV! Acum în juriul de la „Românii au talent” • Manifestație PEGIDA în Germania: „Merkel în Siberia, Putin la Berlin” • […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top