» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Ioan Bendei, fost administrator al RCS&RDS, a declarat, miercuri, la CAB, că Sorin Alexandrescu i-a sugerat că oricând poate să fie arestat, precizându-i că va face public contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor din Liga I dacă RCS&RDS nu va încheia un contract cu Antena Group.

sorin_alexandrescu_IntactÎn 16 aprilie 2013 am fost sunat de Sorin Alexandrescu. Mi-a propus o întâlnire. Eu ştiam din auzite despre el. Ne-am întâlnit la Marriott, în aceeaşi zi la ora 14.00. A scos două hârtii din buzunar şi mi-a zis că am probleme grave, că a intrat în posesia unui contract prin care se atestă că am dat şpagă. Mi-a dat de înţeles că aş putea fi arestat. M-am speriat şi nu ştiam ce să fac. Îmi era teamă că publicarea unei astfel de ştiri va avea consecinţe negative asupra cariere şi familiei mele. Mi-a dat termen trei zile, după care trebuia să vin cu un răspuns cu privire la încheierea unui contract între Antena Group şi RCS&RDS”, a povestit, citat de MediafaxIoan Bendei, cel care ar fi fost şantajat de Sorin Alexandrescu (foto), directorul general Antena TV Group SA.

Bendei a fost audiat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), miercuri, aproximativ trei ore, timp în care a povestit modul în care s-au desfăşurat lucrurile după prima sa întâlnire cu Alexandrescu. Mai exact, el a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar următoarele întâlniri dintre Alexandrescu şi Bendei au fost înregistrate, pentru că acesta din urmă purta aparatură de captare a sunetelor.

Ioan Bendei a spus în faţa instanţei că acel contract cu care a încercat că să îl şantajeze Sorin Alexandrescu nu a fost o formă de a masca mita pe care RCS&RDS i-ar fi acordat-o lui Dumitru Dragomir pentru ca el să acorde firmei drepturile de televizare a meciurile din Liga I.

La termenul de miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, a fost audiat şi George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL. El susţine că a semnat un set de scrisori ce urmau a fi transmise RCS&RDS, prin care se solicita un punct de vedere cu privire la contractul privind difuzarea meciurilor de fotbal.

Scrisorile aveau inclus un termen foarte scurt de răspuns, iar eu am cerut modificarea şi prelungirea acelui termen. Ceea ce s-a şi întâmplat. Doar aşa am semnat scrisorile. Apoi le-am returnat celor de la juridic. Nu eu le-am expediat, nu ştiu de ce nu au primit număr de înregistrare. La ceva vreme după aceea, a venit DNA-ul. Între timp, am primit un răspuns sau două, pe care nu le-am repartizat niciunui jurnalist care să se ocupe de subiect pentru că aşteptam toate răspunsurile”, a povestit Matiescu în faţa instanţei.

La termenul de miercuri, în afară de Bendei şi Matiescu, în sala de judecată a fost prezent doar Sorin Alexandrescu. Dan Voiculescu a transmis, prin avocatul său, o cerere prin care solicită să nu participe la proces.

Până la termenul următor, stabilit pentru 4 februarie, Dan Voiculescu trebuie să se decidă dacă doreşte să de declaraţie sau nu în acest proces. Sorin Alexandrescu a anunţat deja că vrea să fie audiat de instanţă, însă abia după ce înregistrările tuturor convorbirilor înregistrate de DNA îi vor fi puse la dispoziţie.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top