» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Când am citit despre fapta acelei bătrânici din Teleorman, ”tușa Gherghina”, care toată viața a mâncat o dată pe zi, seara, a economisit și s-a nevoit ca să pună deoparte banii și să-i dea, la bătrânețe, pe turla aurită a catedralei, mi-am adus aminte, instantaneu, de gestul altei bătrânici care, acum vreo cinci secole, punea și ea o creangă de copac pe rugul lui Ian Hus, convinsă că astfel, contribuind la arderea ereticului de către preamilostiva Biserică, își va asigura locul în Rai. O, sancta simplicitas, a rostit Hus, înainte să fie mistuit de flăcări. El a pierit, bătrânica e de mult oale și ulcele, dar  situațiile similare au rămas, căci cum să nu dăinuiască, într-o lume medievală ca România anului 2017, sfânta naivitate de a crede că dând bani ca să clădești o măgăoaie pe Pământ o să-ți asiguri un loc mai bun la all-inclusive-ul din Paradis?

Bătrânica nu e de condamnat. Femeie simplă, de la țară, ea n-a gândit niciodată cu creierul ei, luând de bun tot ce i-au spus alți, mai ales atunci când ce i se spunea era ce voia ea să audă. Ca ea sunt milioane în țara asta – și unii chiar doxați, nu glumă. De ce o condamnați pe tușa Gherghina că-și pune nădejdea în cecul în alb pentru Rai semnat ”CEO – PF Daniel” și nu le ziceți ceva și medicilor, profesorilor și altor fazani care și-au pus nădejdea (era să scriu botul!) în cecul în alb cu mărirea salariilor, pensiilor și altor organe, semnat Daddy? Sunt, și unii, și alții, la fel de naivi. Sunt aceleași oițe patrupede care se lasă jupuite de vii de lupii la costum sau sutană, în speranța unei vieți mai bune aici sau dincolo. Și apoi, dacă bătrânicii i se predică, de ani de zile, pe toate canalele și de toate canaliile, să dea bani la Catedrală, ca să aibă parte de fericire veșnică, de ce să nu-i dea? Păi se compară 90 de ani trăiți pe Pământ cu o viață eternă, în Raiul promis de PF Daniel&subalternii? Dacă ar fi gândit măcar o clipă cu mintea ei, poate că bătrânica din Teleorman și-ar fi pus următoarea problemă de logică: să presupunem că în România există zeci, poate sute de mii de bătrâni care ar dori și ei să intre în Rai contra cost. Dar ei nu au pensie de la CAP de 500 de lei, ca bătrâna din Teleorman, ci doar de 300. Dacă-i dau pe toți la BOR SRL, riscă să nu mai poată mânca nici măcar o dată pe zi, seara, ca tușa Gherghina. Asta înseamnă că ei nu mai intră în Rai, fiindcă e baremul prea mare?

Însă tușica Gherghina nu și-a pus niciodată întrebarea dacă te califici pentru Paradis în funcție de cât cotizezi la Catedrală. Ea a cotizat și atât. Nu și-a pus niciodată problema de ce dă banii ăștia acolo, când i-ar fi putut da pentru igienizarea spitalelor unde împarți patul cu doi bolnavi și cinci gândaci, pentru repararea școlilor care le cad copiilor în cap, pentru construirea de creșe și grădinițe, pentru construirea de case pentru familiile tinere și sărace, căci, ca să citez un clasic în viață, prea multe-s garsonierele în care trăiesc patru persoane. Acestea erau fapte cu adevărat bune, creștinești. Nu Catedrala te vindecă, mamaie, nu ea îți asigură viața veșnică în care crezi, ci credința pe care o ai în suflet. Faptul că ți-ai sacrificat viața și bunăstarea pentru o clădire din care n-o să iasă nimeni mai bun, mai sănătos – că mai inteligent nici nu se pune problema – nu e o garanție că vei ajunge în Rai. Dacă ar fi fost o garanție, fii sigură că șnapanii ăia bărboși și burtoși, care se laudă că știu voia lui Dumnezeu și o îndeplinesc, și-ar fi vândut de mult merțanul sau gipanul, ca să circule cu loganul și să dea diferența de bani la Catedrală, cum ai făcut matale. Dar ei știu prea bine, dragă mamaie, că preamăgăoaia de Catedrală e doar o vacă de muls bani de la naivi ca matale și nici pe departe o scară către Rai. Ei știu prea bine că ”templul” la care Iisus se referea când zicea ”dărâmați acest Templu și-n trei zile îl voi ridica la loc” nu e din lumea noastră, ci e templul sufletului. Ei știu, dar nu le pasă și nici nu-ți vor spune vreodată adevărul, căci atunci cine să le mai ridice măgăoaia? Cine să le mai bage benzina la limuzine și să le atârne cinci kile de aur la gât, doar așa, să moară toți maneliștii de necaz?

Mulți zic că totuși măgăoaia trebuie construită, pentru că uite, vine centenarul Marii Unirii și n-avem și noi o Catedrală a Neamului, cum au toate neamurile. Ba avem, cum n-avem? Uitați-vă-n jur și veți vedea o adevărată catedrală a neamului prost – pe stradă, în trafic, la bloc, la mare, la munte, chiar și în Parlament, pretutindeni neamul prost și-a ridicat o catedrală. Da, poate că va fi nevoie să construim într-o zi și o catedrală adevărată, cu ziduri albe și turle aurite, dar numai după ce vom termina de construit toate spitalele, școlile, grădinițele și casele care acum nu există. Și poate că eu însumi o să-mi dau salariul pentru catedrala asta, dar numai când o să văd că și PF Daniel, și episcopii, arhiepiscopii și ultraepiscopii, și parlamentarii, primarii, țoapele cu ștaif și miniștrii fără școală, oamenii de afaceri ”controversați” vor face la fel, iar cel mai celebru fiu al comunei Saelele, Liviu Dragnea, o să mănânce o singură dată pe zi. De preferat, supă de arpacaș.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (17 voturi, media: 4,76 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

35 comentarii

  1. ingredients cialis active
    real viagra
    can dentist prescribe cialis sIb Roulk

  2. does generic cialis work yahoo
    viagra 100mg pills
    cialis tadalafil 10mg generic sIb Roulk

  3. Hi there, all the time i used to check webpage posts here
    early in the break of day, as i like to learn more and more.

  4. Article writing is also a excitement, if you be familiar with then you
    can write if not it is difficult to write.

  5. I pay a visit everyday a few websites and sites to read
    articles or reviews, but this webpage provides feature based content.

  6. free robux spune:

    Sweet blog! I found it while browsing on Yahoo News. Do you have any suggestions on how to get listed in Yahoo News?
    I’ve been trying for a while but I never seem to get there!
    Thank you

  7. Hello there! This post could not be written any better!
    Reading through this article reminds me of my previous roommate!
    He continually kept talking about this. I am going to send this post to him.
    Pretty sure he will have a good read. Thank you for sharing!

  8. Thanks for the good writeup. It if truth be told was once
    a entertainment account it. Look complicated to more introduced agreeable from you!
    By the way, how could we communicate?

  9. Aw, this was an incredibly nice post. Finding the time and actual effort to make a top notch article… but what can I say… I hesitate a lot and never manage to get nearly anything
    done.

  10. Hello there! I know this is kinda off topic
    but I was wondering if you knew where I could locate a captcha
    plugin for my comment form? I’m using the same blog platform as yours and I’m having trouble finding one?

    Thanks a lot!

  11. buy kamagra in pattaya
    online viagra review
    buy doxycycline liquid sIb Roulk

  12. If some one desires to be updated with hottest technologies then he
    must be pay a quick visit this website and be up to date every day.

  13. aaaviag.com spune:

    can you cut cialis pills half
    generic viagra names
    buy valtrex online australia sIb Roulk

  14. I’m not certain the place you’re getting your info, but good
    topic. I must spend a while studying more or figuring out
    more. Thank you for magnificent information I was in search of this info for my mission.

  15. Thanks for sharing such a good thought, paragraph is good, thats why i have read it entirely

  16. Thank you for the auspicious writeup. It in fact was a
    amusement account it. Look advanced to more added agreeable from you!
    However, how could we communicate?

  17. Your means of telling all in this paragraph is in fact good, every one
    be able to without difficulty know it, Thanks a lot.

  18. aaaviag.com spune:

    buy cyklokapron uk
    viagra substitute
    fda approval generic viagra sIb Roulk

  19. Yes! Finally someone writes about coin master free spins
    link.

  20. Wow, that’s what I was looking for, what a data! present here at this web site, thanks admin of this web page.

  21. With havin so much written content do you ever run into any problems of plagorism or
    copyright infringement? My site has a lot of exclusive content I’ve either created myself or outsourced but it seems a lot of it is
    popping it up all over the web without my permission. Do you know any methods to help reduce content from being stolen?
    I’d really appreciate it.

  22. Howdy are using WordPress for your blog platform?

    I’m new to the blog world but I’m trying
    to get started and create my own. Do you require any coding knowledge to make your own blog?
    Any help would be greatly appreciated!

  23. You actually make it seem so easy with your presentation but I find this
    matter to be really something which I think I would never understand.
    It seems too complex and very broad for me. I’m looking forward for your next post, I’ll try to
    get the hang of it!

  24. Nice replies in return of this matter with real arguments and
    telling all regarding that.

  25. Thanks for the marvelous posting! I seriously enjoyed
    reading it, you will be a great author. I will be sure to bookmark your blog and definitely
    will come back later in life. I want to encourage yourself
    to continue your great work, have a nice holiday weekend!

  26. This information is priceless. Where can I find out more?

  27. I am sure this paragraph has touched all the internet people, its really really fastidious paragraph on building up new webpage.

  28. Teddy Ando spune:

    This is a terribly nice post. Thankyou fitted posting this remarkable article.

    xbody dristor bucuresti

  29. Your style is so unique in comparison to other folks I’ve read stuff from.

    Thanks for posting when you’ve got the opportunity, Guess I’ll just bookmark
    this page.

  30. Hello mates, how is the whole thing, and what you would like to
    say concerning this post, in my view its in fact amazing for me.

  31. I loved as much as you’ll receive carried out right here.
    The sketch is attractive, your authored subject matter
    stylish. nonetheless, you command get bought an edginess over that you wish be
    delivering the following. unwell unquestionably come further formerly again since exactly the same nearly a lot often inside case you shield this
    hike.

  32. Cristi spune:

    „Însă tușica Gherghina nu și-a pus niciodată întrebarea dacă te califici pentru Paradis în funcție de cât cotizezi la Catedrală. Ea a cotizat și atât.”
    Daca te-ai opri putin la frazele astea, care-s ale tale, si te-ai gandi la ele ar fi excellent.
    Dar nu. Ai continuat sa spui placa cu „când i-ar fi putut da pentru igienizarea spitalelor unde împarți patul cu doi bolnavi și cinci gândaci …”
    Pacat. Am citit articolul sa vad daca exista o interpretare noua fata de o fapta ce vine de dincolo de material.

    Dar daca tocmai din indepartarea asta de Dumnezeu, de Biserica (ar trebui sa studiezi ce inseamna si cum s-a format si din cine e compusa) vine si lipsa asta de scoli, spitale si celelalte?
    Nu crezi ca tocmai din lipsa Adevarului, din minciuna permanent promovata vin aceste lipsuri?

    Ai gasit in cine sa dai, ascunzandu-ti minciuna din viata ta, printr-un articol absolut neremarcabil.
    Ar fi fost altfel (normal) sa se fie altfel.

  33. O spune:

    Unde nu e minte, nici Dumnezeu nu cere….
    Dar nici nu ne cere sa ne lasam prostiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top