Femeile, moda şi trabucul

12:14 pm, 7 decembrie 2010 • de 9 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Cronicuţă mondenă. Într-o atmosferă de lux, la Hotelul Radisson, subsemnatul şi-a băgat şapca la prezentarea colecţiei de primăvară-vară a Irinei Schrotter, prietena mea, recunosc, care a sărbatorit totodată 20 de ani de activitate. N-am să-mi dau cu părerea despre modelele prezentate, pentru că nu-s specialist, nici despre manechine, pentru că nu înţeleg de ce în ultima perioadă toţi creatorii de modă apelează la nişte femei pe care dacă le priveşti mult rişti să rămâi impotent. Nu toate’s urâţele, dar cele mai multe au nişte feţe de zici că’s ucigaşi plătiţi. Veţi vedea câteva exemplare mai jos, cu precizarea că le-am ales pe cele mai frumoase. Mi-au plăcut însă invitaţii, care s-au îmbrăcat parcă pentru a concura cu modelele prezentate. Călin Popescu Tăriceanu, nu se pune că e bărbat, cu toate c-am remarcat la el că poartă aceleaşi haine de când era premier, iar gâtul pare că i-a intrat la apă. Seamănă puţin cu Petre Roman. Doi ex-premieri fără gât. Dacă nu mă înşel, tot în primul rând de lângă zona de defilare se afla Daniela Nane, care a nimerit un scaun prea mic, de s-a umplut tot de fundul ei. Era sobră şi discuta fiecare manechin/creaţie cu o domnişoară nonconformistă, care i-a bulversat pe cei îmbrăcaţi la patru ace când a apărut cu nişte blugi normali băgaţi în cizme. Mai atrăgătoare din toate punctele de vedere mi s-au părut Margareta Pâslaru şi Maia Morgensten. Cu toate că erau o groază de fetişcane apetisante pe acolo, dacă ar fi fost să aleg pe cineva pentru a discuta, apoi cele două doamne erau favorite. Cel mai tare m-a amuzat o doamnă care-şi făcea poze singură în timpul prezentării, chiar dacă manechinele defilau prin faţa ei, nu prin spate. Ea părea mulţumită.

N-am discutat însă cu doamnele, ci, pe scurt, cu câţiva jurnalişti, pentru că la mijlocul evenimentului mi-a venit cheful de o ţigară. La ieşirea din sală, unde invitaţii ar fi putut bea ceva, nu se fuma, ceea ce mă scoate din minţi oriunde aş fi invitat (n.r. le sugerez celor care vor să mă cheme la evenimente să nu o mai facă dacă n-au loc pentru fumători). A trebuit să cobor un etaj, iar singurul loc pentru fumători e într-un bar îmbrăcat în lemn, cufundat într-o lumină difuză ce pica dulce din lampadarele cochete. Mi-am revenit instant, mai ales că o chelneriţă şcolită a zâmbit la glumele mele banale, ba chiar a început să intre în joc. Au ales-o bine cei care au angajat-o, nu ca pe chelnerii din multe alte locuri care când aud o glumiţă se uită la tine ca la un nebun, cu o mutră de servitoare/servitor ofensată. Idioţi. Am măturat locul cu o privire şi mi-a plăcut (nu fac publicitate pe bani, dacă are cineva întrebarea asta). M-a amuzant o tanti care a cerut un trabuc şi era să-i dea foc de tot, apoi trăgea din el ca din ţigară. Mi s-a părut ciudat să văd o femeie cu ditamai trabucul (foto principală Klaudia), dar m-am gândit că aşa o fi acolo, pentru că la două mese mai încolo o altă duduie trăgea agale din jumătate de trabuc, în timp ce asculta smerită un neamţ care-i povestea ceva într-o engleză colţoasă. În celălalt capăt al barului cu 13 mese se aflau doi pitici dolofani însoţiţi de nişte dihănii de muieri ce păreau călare. Le-am observat mai bine când au plecat la toaletă într-un mers unduitor de ziceai că sunt coborâte de pe coperta Playboy sau…Hustler. În fine, cam asta a fost parada modei. Mi-am potolit pofta cu două ţigări şi când am revenit evenimentul luase sfârşit. Apoi poze, discuţii şi iar poze.

N-am stat să număr vedetele, ci am coborât în lumea mea mondenă: a taximetriştilor. „Nenorocitul, mi-a luat clientele”, mi s-a plâns taximetristul pe care l-am ocupat eu din cauză că al meu a preferat să ia două dudui care nu răspundeau deloc la numele Tiberiu, dar erau clar mult mai atractive pentru pensionarul de la volan. L-am scos din criza de nervi pe taximetristul nou, când i-am spus că-i plătesc dublu şi i-am spus vreo două glume să-l înveselesc. Curios, omul a râs, s-a destins şi mi-a spus de ce era nervos. „Fiecare client e norocul taximetristului. Poate fetele alea mergeau la Timişoara sau aiurea departe. Uite exemplu. Mă duc la o comandă. Sunase o domnişoară Adriana. Cinci taxiuri de la firma mea erau acolo, iar un tip se aşază rapid pe scaun şi mă întreabă dacă sunt la comandă. I-am spus că da, dar că nu el e clientul. Eu nu le iau altora pâinea de la gură ca boşorogul ăla nenorocit. Ei bine, a venit şi clienta mea…bună rău. Părea cam tristă şi mi-a spus să o iau spre Arcul de Triumf că vrea să se plimbe. Unde credeţi că m-a dus? Ei bine, am ajuns la Predeal, unde a stat o oră, apoi la Braşov şi înapoi. Zece milioane cursa. De aia e bine să-ţi iei doar clientul tău. Fiecare cu norocul lui”, a terminat povestea taximetristul.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

9 comentarii

  1. Jerryvop spune:

    Знаете ли вы?
    Фиктивно отменить рабство в Камбодже её короля заставили французские колонизаторы.
    Роден назвал свои «Врата ада» напрямую, а его соотечественник только намекнул.
    Видеоигру с простейшей графикой называли и шедевром, и троллингом.
    В игре про выгорание отражён печальный личный опыт главного разработчика.
    По выбору Утёсова дорога на Берлин шла то через Минск, то через Киев.

    arbeca

  2. Jamesskync spune:

    Знаете ли вы?
    Иногда для поддержки экономики деньги «разбрасывают с вертолёта».
    Подруга и последовательница Льва Толстого уже в детстве ходила босиком и отвергала нарядную одежду.
    Врач на карантине спел созданную для фильма песню Высоцкого «Давно смолкли залпы орудий».
    Старейший депутат Палаты представителей проработал в Конгрессе США почти до 92 лет.
    В 1941 году в московскую «Писательскую роту» пришли добровольцами бывший вор и следователь ЧК.

    http://www.0pb8hx.com/

  3. nani spune:

    foarte bun articolul 🙂

  4. Invitatie: Sambata 18 Dec. orele 14:00, Baneasa Shopping City-sesiune de autografe … 50 de ani de la primul disc, un CD de autor, Lasa-mi, toamna, pomii verzi. Versurile longevivului slagar apartin doamnei Ana Blandiana. Va asteptam :):)

  5. O spune:

    Nu stiu cum erau fetele, dar felul cum ai prezentat „prezentarea” 🙂 m-a distrat teribil.
    Bine ca mai sunt si articole amuzante.

  6. Denisa spune:

    Buton de Like când pui?

  7. Gino spune:

    Se zice ca nu exista femei urate, doar bautura nu-i suficienta.

  8. Gino spune:

    La cat rabda de foame fetele alea cred si eu ca au o fata de parca ar ucide pe toata lumea pentru o pulpa de pui intreaga.

    • Tiberiu Lovin spune:

      Gino: sunt urate, bre :)) . Nu e vorba de privirea de ucigas. Nu toate, dar cele mai multe manechine asa sunt in zilele noastre. Cica s-au gandit creatorii sa bage nasoale pentru ca lumea sa nu baleasca dupa fete, ci sa se uite mai bine la modele 🙂 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top