Făt-Frumos cu stea pe umăr

8:16 am, 25 octombrie 2010 • de 18 Comentarii

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

spartakusNu veţi vedea niciodată o densitate mai mare de ipocriţi pe metru pătrat de sediu ca în aşa-zisa “societate civilă” din România. Pe vremuri, când nu ştiam cu ce se mănâncă sintagma asta şi  căscam gura la mitingurile Alianţei Civice din anii ‘90, aşteptam că prostu’ să se nască şi la noi, din vâltoarea revoluţiei şterpelite, un Havel, un Popieluszko, un Soljeniţîn. S-au născut însă numai avortoni, care au crescut, printr-o stranie adaptare la mediu, într-un an cât alţii în zece, de parcă ar fi supt doar lapte muls la Cernobîl. Curând aveam să-i regăsesc pe aceşti indivizi cocoţaţi în funcţii înalte, în Parlament sau prin fel şi fel de comitete şi comiţii, prin societăţi şi ONG-uri, umflând bani grei şi făcând temenele partidelor sau magnaţilor care-i adoptaseră. Cine i-a făcut pe ipochimenii ăştia societate civică?

S-au făcut ei singuri şi plini de obrăznicie au ieşit la suprafaţă ca orice gunoi care respectă legea gravitaţiei, dar încalcă orice altă lege. Nu i-a ales nimeni şi nu reprezintă civilii, ci mai curând, la o cercetare mai atentă, niscaiva structuri militare. Căci asemenea indivizi sunt nu reprezentanţi ai opiniei publice de la noi, ci agenţi de influenţa ai unor puteri străine şi beţe-n roatele căruţei statului român. Interesul lor nu e să critice constructiv, ci să demoleze orice nu e pe placul sponsorilor. Plini de tupeu, aceşti câini de pază ai democraţiei n-au conştiinţă, ci doar  colţi, iar de lătrat latră selectiv, împotriva cui sunt asmuţiţi. Asta în timp ce oamenii capabili, excelenţi profesionişti şi cetăţeni model, preferă să stea deoparte, privitori ca la teatru, dar din păcate pentru ei şi plătitori de bilet.

În România, ideea de capitalism a fost compromisă în două decenii, dar pentru a terfeli ideea de societate civilă a fost suficient şi mai puţin. Dacă aveţi curiozitatea să aflaţi cine sunt liderii societăţii civile, conducători a tot felul de ONG-uri şi asociaţii care se laudă că luptă pentru drepturile omului, dar de fapt servesc drepturile porcului (de parlamentar) daţi o căutare pe Goagal, după numele lor, şi garantat vi se va face scârbă. Iar dacă citiţi presa din ultimele zile spre a vedea care sunt candidaţii din partea societăţii civile la Consiliul Suprem al Magistraturii, e musai să ronţăiţi o lămâie sau să daţi buzna la flaconul cu metoclopramid. Pentru că printre ei veţi afla personaje jenante, care nu corespund absolut deloc profilului profesional şi moral impus de o asemenea funcţie. Bunăoară, cât de credibilă ar putea fi o soţie de deputat într-un post ce implică totală independenţă politică? Şi cât de relevantă este o doamnă devenită notar public “la apelul bocancilor”, fără examen, pe unicul considerent că este soţia soţului ei, mare tartor mai întâi în PD, apoi în PSD?

Dar asta nu e nimic, căci culmea tupeului o reprezintă candidatura lui Victor Alistar la această funcţie. Avocăţelul Alistar pare un personaj suav, cu figura lui angelică de Michael Jackson total atins de vitiligo; este suficient însă să deschidă gura şi el se transformă într-un Jupiter Tonans, fulgerând împotriva a tot ce i se pare nedrept în ţara asta. Ai putea crede că personajul care are probabil abonament în studiourile Antenă 3 şi Realitatea, pentru că-l văd aproape săptămânal pe acolo, este un arhanghel al dreptăţii şi deci omul ideal pentru un scaun în Consiliul Magistraturii. Scuturându-i însă trecutul te îngrozeşti de câte matrapazlâcuri a putut să facă delicatul ăsta până la frageda vârstă de 32 de anişori. Miel blând, sugând atât la oi autohtone, precum Cosmâncă şi Lis, cât şi la unele cu lâna mai groasă şi cu cârlionţi, ca Soros, Alistar s-a îmbogăţit peste noapte, mai ceva ca Ali Baba, deschizând cu chei potrivite peşterile bugetelor care i-au încăput pe mânuţe. Plastograf înnăscut, cercetat penal pentru fals în declaraţii, el a găsit de mic piatra filosofală a transformării vorbelor de clacă în bani şi case. Şi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, el candidează acum, alb-dalb, la un post în CSM, din partea Transparency Internaţional, adică a unei organizaţii atât de transparente, încât îi poţi zări prin ea chiar şi de la distanţă pe balaurii comunişti ce au contribuit la ascensiunea acestui Făt-Frumos. Un Făt-Frumos care deşi nu are ochi albaştri şi pare prea tânăr spre a fi fost securist, are totuşi steaua nu în frunte, ci pe umăr.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

18 comentarii

  1. Spartakus spune:

    @polizorul de nervi: vai, stii cine sunt? sunt terifiat si abia astept sa ma bati pe umar si sa-mi repeti partea cu „esti un paduche frustrat si limbric ingamfat”. Hai sa vedem cine rade la urma. Pe viitor, cauta sa scrii (cu doi i!)la obiect si fara jigniri, daca vrei sa-ti mai aprob comentariile.

  2. polizorul de nervi spune:

    @ spartakus: vad ca tu te agiti ca barzaunele in borcan. nu cred ca am citit scris de tine ceva contra PDL-ului cu care nu am nimic de altfel.Cat despre Vantu, nu cred ca l-am adus in discutie ci tu,ptr ca il ai drept „tinta”.O tinta falsa de altfel.Si spun asta ptr ca nici o institutie de drept nu l-au gasit cu ceva ilegal.Avem legi si institutii abilitate, …ce fac ele?De ele nu scri mai deloc,….doar unii sunt „vinovati de serviciu” si sunt scosi tapi ispasitori dar… numai in presa, pe bloguri si alte… De exemplu vroiam sa vad pe cineva care sa scrie despre importanta zilei de 15 septembrie…..Iti mai aduci aminte de ziua aceasta?Ce a reprezentat ptr tine?Ca ptr mine stiu….am asteptat-o infrigurat,cu teama,cu dorinta,gandindu-ma la dascalul care ma va invata sa scriu, sa socotesc,sa fiu mai bun decat parintii mei,decat prietenii mei de joaca….si de aceea este in mintea si sufletul meu acest 15 septembrie…iar azi un „uninominal” ma invata ca 1+1=4….in rest: „Rusine Dinu Patriciu”!!!
    PS cat despre cautatul la IP,nu te obosi te voi bate pe umar cat de curand ptr ca nu Ip-ul te intereseaza ci identitatea mea iti voi satisface curiozitatea ptr ca asa e corect atata timp cat eu stiu cine esti…pe curand „sforarule”…Ha ha ha!

  3. Spartakus spune:

    @MarianS.: cine ti-a spus ca pe mine ma gazduiesc civilii? :mrgreen:
    @Crassus: taree! 😆
    @scartz: mai grav, cei mai mari idoli sunt Bianca lui Bote si noua Nicoleta Luciu! 😐
    @polizorul de nervi: te agiti ca musca in borcan. In ultimele zile am scris trei posturi in care criticam balmajeala PDL. Nu ti-am auzit gurita. Crede-ma, abia astept sa nu mai fie ei la putere, ca sa ma dezlantui impotriva celor ce vor fi. Eu nu sunt angajat la Vantu, sa-mi schimb opiniile dupa cum vine ordinul de dus. Eu scriu ce vreau si daca mi s-ar impune sa scriu ceva, n-as mai scrie. Dar esti prea orbit de ura sa vezi asta. Si mai subtire cu injuriile ca te caut la ip cat oi fi tu de „strain” si vezi cum sta treaba cu „totul in viata se plateste” pe pielea ta.

  4. polizorul de nervi spune:

    Treaba este ca te-ai vandut de tot potentatilor zilei…cand nu vor mai fi ei la putere iti schimbi numele?sau te vei reorienta.Ceea ce faci tu acum oricum se va „contoriza”,iar cat despre scrisul pe ziduri deja tu ai inceput sa scri.ma doare-n cot ca ma vei bana…vor fi alti si alti care te vor injura…esti un paduche frustrat si limbric ingamfat.Nu am vazut la tine nimic argumentat cu PROBE , doar bale aruncate din varful creionului,indiferent de persoana vizata sau mai degraba indicata. Si nu uita ! totul in viata se plateste.

  5. scartz spune:

    la ce sa te astepti cand in tara asta marii idoli sunt gigi becali,dan diaconescu,SOV,vadim tudor,nutu camataru,dan voiculescu.

  6. Crassus spune:

    Un Soljenitin lipseste si altora nu numai noua. Faptul ca toate rapandulele s-au introdus prin ONG-uri se datoreaza si celor care prefera sa stea pe tusa. Daca stau pe margine si nu fac nimic, lasa loc la toti smecherii. Eu doar aici am propus de mai multe ori sa pui umarul ca sa se faca un ONG care sa lupte pentru drepturile tziganilor. Ma refer la dreptul lor sa plece definitiv si sa se stabileasca prin Franta sau unde le place lor. Nu a raspuns nimeni. ONG-uri care toaca bani si nu fac nimic pentru tzigani sunt. Si nu este tema tziganilor singura. Sunt convins ca nici acum nu o sa raspunda nimeni.

  7. ligia spune:

    Stimabile – cum ar zice cineva – nu-mi fac griji pentru altii. Iar prostia asumata nu ma deranjeaza in nici un fel. Dar sa fie asumata , altfel eu cu cine mai votez ?

  8. Marian S spune:

    @ Spartakus: nu m-am referit doar la candidatii pentru CSM ci la toti reprezentantii asa-zisei societati civile. Hai ca sunt generos, da-ne macar citeva exemple, daca scrii despre toti ramii fara hosting ! 😆

  9. Spartakus spune:

    @ligia: ei, stimata doamna, cum ar fi zis Vantu, uite ca unora nu le scapa motivele prin care indivizi precum Fucking Star asta au razbit. Nu i-am manjit, s-au manjit singuri. Iar personajul asta e atat de manjit incat nu-l mai spala nici cascada Angel, daca ar sta dumnealui cinci zile lucratoare sub ea. Ti se pare ca am menajat puterea ori ca o iubesc? Mai uita-te pe posturile din urma, inclusiv acelea in care i-am dezamagit profund pe „fratii mei portocalii”. Si tot batranii nostri spun: cainele moare de drum lung si naivii – ca sa ma exprim eufemistic – de grija alistarilor.

  10. ligia spune:

    Atata falsitate pe metru patrat n-am mai intalnit ! Cine nu e cu mine e impotriva mea – se pare ca e zicerea dupa care isi conduc unii viata . Si scrisul. Musai sa fie jigniti , manjiti sau injurati fara noima toti cei care au razbit din motive care unora le scapa. Atentie : a vedea raul peste tot dauneaza grav sanatatii ! Ce-o o fi facut puterea , de o iubesti atat ? De fapt , cine se aseamana , se aduna . Asa spun batranii nostri.

  11. Spartakus spune:

    @Zina: eu n-am blogroll, e al lui Lovin, injura-l pe el! :mrgreen:
    @dady: razi tu razi, dar astia ajung generali cat ai spune „Oprea”! Noi nu mai zicem nimic, ca suntem muti de indignare, dar te pupam, asemenea, tati! 😀
    @Marian S.: se stie prea bine cine sunt acesti oameni. Singura care mi se pare cat de cat potrivita postului ar fi Maria Cristina Ana, care a lucrat la Delegatia Comisiei Europene, deci are idee cu ce se mananca CSM. In rest, nici domnul avocat yoghin Rapcea nu prea are ce cauta, ca profilul lui moral, ca membru al MISA, nu-l recomanda drept campion al moralitatii. Nu mi-am propus sa-i pun la zid, ci doar sa-mi exprim dezamagirea ca oameni care ar merita sa ajunga in CSM fie nu se baga in seama, fie nu sunt bagati in seama. In opinia mea, candidatura la CSM ar trebui sa implice nu propuneri din partea anumitor oficine, aflate sub obladuirea Senatului, ci vot direct. O data la patru ani s-ar putea adauga, pe buletinele de vot, si numele candidatilor la CSM. Asa, castigatorii functiilor ar fi intr-adevar reprezentantivi pentru opinia publica. Deocamdata, sunt reprezentantivi pentru Geoana, Vantu si Voiculescu.
    @Galeata cu pixeli: asta e buba, ai pus degetul pe rana: neimplicarea. Eu m-as baga, dar ce ma fac, ca n-am studii de Drept? Bine, nici unii dintre candidati nu s-au prea omorat cu studiul, dar ei compenseaza asta cu doze mari de tupeu. :mrgreen:

  12. Ascensiunea imberbului Alistar e o dovada sigura ca asa-zisa societate civila nu exista de fapt. Cea care e denumita astfel, e doar o adunatura de indivizi, grupuri si grupuscule cu o agenda straina de societatea civila romaneasca.

    E si vina „celorlalti” pentru lipsa de interes si coeziune in ceea ce priveste interesul comun al societatii. Sa stea pe margine si sa se lamenteze cu stil nu e suficient.

  13. Marian S spune:

    Pai daca tot te-ai apucat de un asemenea subiect cred ca merita sa-l aprofundezi. Asteptam articolele urmatoare, cite unul pentru fiecare personaj.
    Asa face un reporter adevarat, fie el si virtual. Cineva trebuie sa le deschida ochii oamenilor, altfel reminem la stadiul de injuraturi de genul „mama lor, la toti„. Lucru pe care pot sa il fac si eu si orice alt blogger cu trafic mic si relevanta zero.

  14. dady spune:

    Nu va speriati … e doar maior, nu general!!!!!!!!!!
    de la nenea Lis a tras cel mai mult … case … contracte de publicitate(impreuna cu Cristi Popescu) la primaria mare … cica si ceva spatii com. … e, cine lucreaza cu miere se mai linge si pe degete, sa nu fim circotasi … dar, zice el ca or fi trecut peste 10 ani de-atunci si s-a prescris, nu-i asa?
    Voi ce ziceti????????

    Va pupa tata!!!!!!!!!!!

  15. Zina spune:

    Scriitori din asta pe ziduri sunt multi, nu merita sa-ti bati capul cu ei, desi vad ca ai si tu cativa in blogroll…

  16. Spartakus spune:

    @alk: eu zic ca tot cu Michael seamana mai mult. Crin nu mai are privirea aia inocenta de cand era Mireille Mathieu 😆
    @spagarus: unde vezi ca l-am citat pe Roncea, scrie pe undeva ca eu nu mi-am dat seama?Am citat Hotnews, un site oarecum obiectiv, zic eu, si despre Alistar au scris atatia incat poti lua la intamplare orice sursa si vei ajunge la aceeasi concluzie: omuletul e un fripturist desavarsit, desi e foarte tanar. S-ar putea sa ai tu nevoie de mai multi pereti, daca esti obraznic si vorbesti astfel nu mai scrii pe blog, ci pe ziduri. Pe aia de pe scara blocului i-ai incercat? Ceva imi spune ca o sa-i incerci.

  17. spagarus spune:

    pai cand il citezi pe Roncea , n-ai mai mult creier decat el.Totusi poate ai bani de-un tratament cu socuri desi nu cred

  18. alk spune:

    Haolio’, are si un bretonel de asta tupeist a la Crinut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top