» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

„Guerilla digitală” este deja o tactică obișnuită a partidelor politice, care au descoperit, în urmă cu câțiva ani, terenul liber al Internetului pentru propagandă politică. Echipe special pregătite de „postaci” atacă siteurile ziarelor, ale televiziunilor și cele de știri postând în grup comentarii pro sau contra, în funcție de conținutul articolului cu pricina. Această activitate sporește în perioada campaniilor electorale, dar nu încetează nici între rundele de alegeri. De obicei, partidele politice lucrează cu oameni de la organizațiile de tineret sau, dacă sunt la Putere, cu studenți de la SNSPA, cărora li se promit note mai bune. Unii „postaci” sunt plătiți, alții o fac pentru că primesc „sarcină de partid”. 
Dacă pentru opinia publică, acest tip de război digital pe care-l desfășoară partidele nu este o noutate, iată că există și persoane fizice – mult mai puține, pentru că este nevoie de resurse financiare și organizatorice – care folosesc aceeași tactică. Astăzi vom vorbi despre senatorul Dan Voiculescu, mogulul media deținător al Antenelor și „eminență cenușie” a USL. Cum apare un articol despre Dan Voiculescu, „postacii” săi sar să-și facă datoria și țin sub observație mai multe siteuri. Pe unii îi regăsim peste tot:

 

RANGER: „Voiculescu, aliatul Casei Regale”

 

Pe Reporter Virtual și nu numai, îl găsim pe RANGER (nick folosit pentru comentarii):

– „voiculescu e un tip galant din cate se vede….doar adversarii politici incearca sa-i faca o imagine negativa”, comentariu postat pe 6 decembrie la articolul „VIDEO. Dan Voiculescu, sedus, în direct, de ochii unei jurnaliste de la B1 TV” de pe Reporter Virtual

– „ALIANTA cu casa regala si lideri europeni importanti ca sir graham watson i-a adus lui dan voiculescu o crestere foarte mare a capitalului de incredere din partea populatiei”, postat pe 13 decembrie la articolul „Antena 3 a câștigat alegerile din 9 decembrie” de pe Reporter Virtual

– „respect voiculescu din partea cetatenilor – un roman adevarat”, postat pe 14 decembrie la articolul „Voiculescu, despre coabitarea cu UDMR: Greu de conceput”, din „Evenimentul zilei”

– „VOICULESCU mereu spune lucrurilor pe nume asta e unul din meritele lui incontestabile”, postat la același articol de mai sus din „Evenimentul zilei”

– „voiculescu este aliatul casei regale si al romanilor merita felicitari”, postat tot pe 14 decembrie la articolul „Pe CINE propune USL la șefia celor două Camere. Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului” din „Evenimentul zilei”. Observați aici același conținut al comentariului cu cel postat de Ranger cu o zi înainte pe Reporter Virtual

– La același articol de mai sus, Ranger simte nevoia să mai posteze un comentariu: „fara voiculescu usl nu ar fi obtinut un scor atat de mare”

RANGER postează – cum altfel? – folosind o adresă de e-mail falsă: rany@yahoo.com (inexistentă), iar commenturile sale vin de pe IP-uri variate, cum ar fi 188.25.2.50 (RCS&RDS) sau 85.17.222.10 (LeaseWeb BV, Olanda, prin dedi1.proxnetwork.com)

 

MOS ENE: „Un politician cinstit și competent”

 

Tot pe Reporter Virtual, dar și pe alte siteuri de știri, îl găsim pe MOS ENE:

– „Mizeriile acestea basiste nu prezinta deloc credibilitate. Se pare ca alcoolistul turnator Basescu este disperat datorita faptului ca pe 09 decembrie ARD o sa piarda alegerile”, comentariu postat pe 30 noiembrie la articolul „Varanul naţional” de pe Reporter Virtual

– „Voiculescu este un politician cinstit si competent, iar legaturile acestuia cu fosta securitate nu exista”, comentariu postat pe 4 decembrie la articolul „Unde se duc mogulii când se duc?…” de pe Reporter Virtual

– „Procesul ICA – un balon de sapun fabricat la comanda piratului turnator Basescu”, comentariu postat pe 6 decembrie la articolul „VIDEO. Dan Voiculescu, ”sedus”, în direct, de ochii unei jurnaliste de la B1 TV” de pe Reporter Virtual

– „Aceasta opinie a lui Voiculescu este sustinuta de majoritatea romanilor”, comentariu postat pe 14 decembrie la articolul „Voiculescu, despre coabitarea cu UDMR: Greu de conceput” din „Evenimentul zilei”

– „VOICULESCU MERITA MAI MULT. VOICULESCU POATE SA FIE PRESEDINTELE SENATULUI”, comentariu postat pe 14 decembrie la articolul „Pe CINE propune USL la șefia celor două Camere. Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului” din „Evenimentul zilei”

Observați că acest MOS ENE parazitează aceleași articole ca și colegul său, RANGER, de mai sus. Ca și acesta, și MOS ENE folosește adrese de e-mail inexistente, precum mflavius1234@yahoo.com, mflavius1235@yahoo.com, mflavius1236@yahoo.com, iar commenturile sale vin de pe IP-uri variate, precum: 109.166.135.89 (Orange) sau 86.35.221.124 (Romtelecom)

 

FRODO: „Are dreptate Voiculescu!”

 

Un alt postac de-al lui Voiculescu, prezent pe mai multe siteuri de știri, este FRODO:

– „Spre deosebire însã de Dan Voiculescu, Anca Gheorghe a primit aviz de necolaborare cu Securitatea comunistã” – ce ne spune noua asta? Ca justitia lui Basescu functioneaza perfect, adica cu trei cuburi de gheata”, comentariu postat pe data de 20 noiembrie la articolul „Voiculescu a pus Antenele pe capul fostei colege de turnătorii” de pe Reporter Virtual

– „Da, corect- tara se iubeste in fiecare zi. Dar de ce daca o initiativa de acest gen e hulita? Doar pt ca vine din partea lui Voiculescu? Picam in cealalta extrema. Cand Basescu ne spune ca trebuie sa ne iubim tarisoara si drapelul, ce ar trebui sa facem? Sa le dam foc, dupa ce-a facut individul in ultimii 8 ani?”, comentariu postat pe data de 30 noiembrie la articolul „Varanul național” de pe Reporter Virtual

– Pe 14 decembrie, FRODO atacă și pe siteul „Evenimentului zilei”: „Are dreptate Voiculescu – Ar fi impardonabil ca UDMR-ul sa intre la guvernare. Sper sa le treaca celor de la USL gandul asta”, la articolul „Voiculescu, despre coabitarea cu UDMR: Greu de conceput”

Și FRODO folosește adrese de e-mail false, precum adi.dicu55@yahoo.com și naeionescu87@yahoo.ro însă postează numai de pe IP-uri aparținând Romtelecom: 92.80.120.195, 92.80.65.99, 109.96.185.238 și 92.80.96.77

 

Un alt postac voiculescian și-a luat nick-ul FRANZ:

– „totul pare o telenovela, pai daca a dat note despre voiculescu o mai lua mogulul la el in companie? miroase a articol electoral ca multe din cele date de evezeu”, comentariu postat pe 20 noiembrie la articolul „Voiculescu a pus Antenele pe capul fostei colege de turnătorii” de pe Reporter Virtual

– „antena a devenit un brand lucru recunoscut si de basescu. cat priveste pudibonzii care critica a3 ar trebui sa vada care este nivelul presei din romania – sau poate le place mai mult b1?”, comentariu postat pe 11 decembrie la articolul „Conflict în direct între Corina Drăgotescu și Bogdan Chireac pe tema trustului lui Voiculescu” de pe Reporter Virtual

Și FRANZ lucrează cu adrese de e-mail inexistente: franzy@yahoo.com și frany@yahoo.com. El atacă siteurile vizate de pe servere proxy (servere care schimbă IP-ul vizibil al celui care postează), cum ar fi dedi1.proxnetwork.com, care generează IP-ul 85.17.222.10 din Olanda, al LeaseWeb BV

 

AUGUSTUS: „Toți locuitorii sectorului 4 îl votează”

 

Încă un postac identificat: AUGUSTUS

– „Aceste minciuni basiste nu mai sunt crezute de nimeni”, comentariu postat pe 11 decembrie la articolul „Conflict în direct între Corina Drăgotescu și Bogdan Chireac pe tema trustului lui Voiculescu” de pe Reporter Virtual

– „In sectorul 4 nu voteaza nimeni Iulian Craciun. Toti locuitorii sectorului 4 il voteaza pe Voiculescu”, comentariu postat pe 6 decembrie la articolul „The Economist scrie azi despre contracandidatul surprizător al lui Dan Voiculescu” de pe Reporter Virtual

 

Un alt soldat al bravei armate virtuale antrenate de Dan Voiculescu și-a luat supranumele de GRAND PRIX și postează folosind o adresă de e-mail falsă, steag.ro@gmail.com, dar folosește un IP care aparține UPC România, localizat în orașul Iași: 78.97.96.186.

– „Eu cred ca Voiculescu nu are nicio implicare. Omul este dedicat cetatenilor din colegiul 8, sectorul 4. Nu are timp pentru altceva”, comentariu postat pe 29 noiembrie la articolul „Tolontan despre patronul său, Dan Voiculescu: concentrarea în mâinile unui om este periculoasă de pe Reporter Virtual

– „La Voiculescu tot au incercat adversarii sa-l doboare prin: intoxicari/manipulari(vezi evz, curentul, b1tv), facaturi de dosare etc. Nu le-a mers. Omul a demontat toate balivernele. Prin dovezi clare”, comentariu postat pe 4 decembrie la articolul „Unde se duc mogulii când se duc?…” de pe Reporter Virtual

– „Trebuie sa-i dau dreptate lui Chireac. Fara Trustul Intact, fara PC si fara Voiculescu, Basecu ar fi fost un stapan pe o plantatie in care noi am fi fost sclavii”, comentariu postat pe 11 decembrie la articolul „Conflict în direct între Corina Drăgotescu și Bogdan Chireac pe tema trustului lui Voiculescu” de pe Reporter Virtua
SHULTZ stă cu ochii pe „Adevărul” și pe ”Evenimentul zilei”:

– „Dan Voiculescu a mai fost vicepresedinte al Senatului si a gestionat foarte bine obligatiile acestei functii. Nu vad de ce se agita unii bsisti pe tema asta, mai ales ca acesta functie a detinut-osi intr-un parlament majoritar pdl-ist!!!”, comentariu postat pe 14 decembrie la articolul „Pe CINE propune USL la șefia celor două Camere. Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului” din „Evenimentul zilei”

– „@Smithy:Acest „monstru” asa cum il numesti tu, a infiintat o gradinita sociala pentru copiii cu o situatie materiala dificila. Toate costurile functionarii acestei institutii sunt suportate de catre Voiculescu. Imaginea respectiva este din acea gradinita, in care, inca de la infiintarea ei in 2011 s-a dus in mod frecvent, nu doar in campania electorala”, comentariu postat pe data de 10 decembrie la articolul „Varan în patru labe” din ziarul „Adevărul”

Alți doi „comentatori” sunt pur și simplu striviți de personalitatea domnului doctor Dan Voiculescu:

BOGDAN, în 6 decembrie, pe Reporter Virtual la articolul „VIDEO. Dan Voiculescu, ”sedus”, în direct, de ochii unei jurnaliste de la B1 TV”: „Cati oameni prosti , cu memorie scrurta , care isi merita soarta de a fi condusi de comunisti . Voi stiti cine e Voiculescu redusilor?”

TONNY, în 13 decembrie, pe Reporter Virtual la articolul „Antena 3 a câștigat alegerile din 9 decembrie”: „Voiculescu este un om integru si modest, cu priza la oameni, si cu un potential politic si profesional foarte mare, apreciat la nivel national si european”.

 

Mărturisirea unui fost postac: „Mi se părea grețos ceea ce făceam”

 

 

N-o mai lungim, exemple sunt nenumărate, ați prins ideea! Aici am citat doar câteva… Remarcabil este faptul că postacii n-au prea multe idei proprii, având în vedere asemănarea mesajelor și conținutul lor, de multe ori identic, pe siteuri diferite.

Am reușit să vorbim cu un „postac”, de fapt fost „postac”, care a desfășurat această activitate timp de două luni pentru Dan Voiculescu. L-am găsit tot pe siteurile ziarelor și, culmea!, a folosit o dată sau de două ori o adresă de e-mail valabilă, pe care ne-a răspuns la întrebări. Nu-i vom deconspira identitatea reală, pentru că așa ne-a fost înțelegerea.

Să îl lăsăm, așadar, pe Viorel să vorbească: „Nu l-am cunoscut niciodată pe Dan Voiculescu. Noi eram prea mici ca să ne bage în seamă (…) Mesajele sunt, de obicei, standard, avem câteva mesaje pe care trebuie să le aruncăm pe diferite siteuri schimbând din când în când cuvintele. Dacă e câte unul mai deștept i se lasă libertatea să „creeze”, dar rareori se întâmplă asta (…)

Postăm ori de acasă, ori de la diverse sedii și trebuie să avem grijă să nu postăm de prea multe ori de pe acelați IP, așa că folosim dispozitive fixe, mobile, net furnizat de operatorii de telefonie mobilă și servere proxy free din străinătate (…) Eu câștigam cam 7 milioane pe lună. Colegii, de obicei, între 5 și 10 milioane, dar poți să ajungi și la 12 – 15 de exemplu în campania electorală când activitatea este intensă (…) De ce suntem puși să facem asta? Păi, obiectivele sunt clare: 1. Echilibrarea imaginii negative a lui Dan Voiculescu și avem sarcină să avem grijă ca, dacă sunt patru mesaje negative la un articol, noi să postăm patru pozitive, adică să se ajungă la un 50 – 50% măcar și 2. Influențarea opiniei publice în favoarea clientului, adică a lui Dan Voiculescu (…) Țintele sunt siteurile mari, dar nu numai. Trebuie să avem activitate permanentă. Stăm tot timpul cu Google folosind opțiunea „ultimele 24 de ore” sau „ultima oră”, ca să avem tot timpul articolele proaspete în fața ochilor (…)

Voiculescu habar n-are cum lucrăm noi, cred că nici nu se pricepe. I-a pus pe oamenii lui și ei se ocupă (…) Eu m-am retras, pentru că era prea stresant. Mă dureau ochii și capul după o zi de-asta aglomerată. Și nu merită efortul pentru cîteva milioane acolo. Plus că mi se părea grețos ceea ce făceam”.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,40 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

33 comentarii

  1. Lupul Roș-Albastru spune:

    :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    Ce se-atacă sclavii lui felix! Magistral!

  2. […] VEZI ȘI: Mogulul Dan Voiculescu are „haită” de postaci care atacă siteurile de știri […]

  3. […] Blogul este online din mai 2009 si are si un cont de twitter asociat: CoolMogul@Twitter. In spate, mai are si o echipa care posteaza diverse chestiuni sub categoria „Guest post” pe blogul sau personal, dar si cativa postaci care tin sub supraveghere cele mai mari site-uri de stiri din Romania si reactioneaza atunci cand apare numele stapanului lor, dupa cum a scris Reporter Virtual. […]

  4. aidan spune:

    voiculescu reuseste preformanta de-a fi mai scarbos, hidos, lacom decat toti uratii politici de pana acum. ca om e un sarpe veninos, ca politician un veros, ca valoare o nulitate si cu toate astea inca face umbra pamantului si nu degeaba ci ucigandu-l.unde calca si scuipa voiculescu nu mai creste nimic 100 de ani. feriti-va de voiculescu!de dan voiculescu.

  5. Voiculescu are dreptate: ar fi impardonabil ca UDMR-ul să intre la guvernare. La ce procent a obţinut USL-ul la alegeri nu au nevoie de UDMR. Să fi văzut la 49% dacă Voiculescu mai zicea aşa.

  6. Dragos spune:

    1:42 pm – TheIncredibleHulk
    1:44 pm – Bogdan
    1:45 pm – Maria60ani
    1:46 pm – InsaneGamer
    1:48 pm – Gîrbeajă Ioana
    1:50 pm – Codrin (pe asta l-a premiat Varanul cu o mobra)

    http://danvoiculescu.net/blog/2011/05/implicarea-fmi-tot-mai-alarmanta/

  7. No more RED or YELLOW spune:

    @ dan voiculescu, sunt perfect de acord. Chiar consider ca postacii platiti sunt cantitate neglijabila. Nu inteleg de ce ne chinuim sa copiem vestul in toate aspectele. Ok, ne place occidentul, e cool, e ‘civilizat’. Dar si ei tot cu forta au fost civilizati. Diferenta e ca la ei s-a prins samanta. Ca sa fac o paralela, si frau merkel a avut postaci platiti la campania precedenta, care cica ar fi ”vinovati” pentru circa 0,6 % din scorul total al partidului. Si vorbim despre o tara in care chiar ai acces la net peste tot si in care spatiul virtual e prezent in toate domeniile. Ce vreau sa spun e ca unde pot fi vazuti, postacii nu conteaza. Iar unde ar conta, din fericire nu pot fi vazuti, pentru ca retardatii care voteaza pe faina si fulare nu au net. Parerea mea…

  8. Articol scris la supărare. Orice persoană cu IQ peste medie și care are habar de mediul online știe cine este Dan VOiculescu și când un comentator scrie pe bani un anumit text.

    Din păcate, Dan Voiculescu A FOST CONFIRMAT de electorat printr-o ștampilă, total independent de activitatea postacilor. Aici este problema. Analfabeții votează, și votează aiurea, iar cei supărați pe clasa politică nu ies la vot sau pur și simplu nu mai sunt interesați de politică și cicluri electorale.

    Vinovați pe Dan Voiculescu nu sunt postacii ci noi toți, care fie nu am ieșit la vot pentru a lăsa buletinul alb pentru anulare, sau, chiar mai bine, să îl fi votat pe tânărul antreprenor cu dizabilități, precum și asistații sociali care l-au votat direct.

    Consider că Felix a aruncat cu banii pe fereastră angajându-și postaci. Poporul român este prea dobitoc și prea indolent pentru a înțelege ceva din ceea ce i se întâmplă..

  9. ribelalu spune:

    Am vazut si eu (virtual)o multime de postaci care se invart pe site-urile mari. Este o practica comuna si de ea abuzeaza nu numai partidele ci si activistii pro sau contra RMGC de exemplu.
    Cei mai prosti dintre ei sunt postacii copy-paste…ii recunosti repede pentru ca de multe ori textul copiat isi pastreaza formatarea originala.
    O categorie superioara sunt cei care primesc mesajele ce trebuiesc postate pe linie de partid. In general sunt mesaje scurte si de cele mai multe ori nu au legatura cu subiectul articolelor.
    Nici in alegerea nick-urilor nu se da dovada de mare inventivitate: „ion”, „gheorghe”, „maria”.
    Pe langa postacii platiti mai sunt si cei adevarati, care chiar cred ceea ce spun. Acestia formeaza o comunitate, sunt destul de fideli site-ului unde comenteaza si se cunosc intre ei chiar daca sunt „adversari”. Disputele intre ei sunt de cele mai multe ori amuzante, argumentate dupa cum ii duce capul dar din pacate sunt intrerupte tocmai de postacii platiti care „se baga” in seama.

  10. mi se pare ca facem mult zgomot pentru nimic. in primul rand cred ca postarile postacilor de care zici, tovarase halpert, au priza la public la fel ca si afisele si bannerele alectorale. adica putin spre deloc. mereu am avut impresia ca postarile (de mesaje pe net sau de afise pe strazi) se fac doar ca sa se dea unor loseri fara job o paine de mancat. baaaaaaaaa, gasiti-va ba servici, ca daca stati degeaba incepeti sa inventati idei!

  11. Casa Regala spune:

    Auguri

    Confirmam cele spuse de unii domni, fara indoiala romani care nu au uitat ca monarhia este baza societatii romanesti.
    Mai asteptati un pic. Pentru ca 2014 este anul revenirii monarhiei in Romania.

    Iar prietenii si aliatii nostri nu vor fi uitati. Atlantistii lucreaza.
    Privet Minsk gospodin Halpertovici

  12. Maria spune:

    Halpertule, poate ne explici si de ce-ai fost dat afara de la Adevarul?
    Hai , bag-o pe aia cu „am demisionat”
    Ca sa te mai faci inca o data de rusine )))
    Dar inainte de asta, explica-ne de ce l-ai dat afara pe Catalin Mihuleac?
    Pt ca avea 3000 de cititori pe zi?
    Lasa ca ai matale, acum, vreo 20 (pe saptamana)
    Plavane!

  13. @Andrei Cerchez – Am raspuns mai sus.

    @Maria – Daca e asa „slabut” materialul, de ce te agiti atat?! Mergi in alta parte si gata! Ei, chiar asa? Trei postari in jumatate de ora? Dar tu alta treaba nu ai? Se pare ca materialul asta „slabut” v-a atins (pe voi, ca sunteti mai multi!) undeva la o coarda sensibila 🙂 🙂 🙂

    @Cristina – Nici eu nu stiu! Si, ca sa raspund in stilul tau, hai mars de-aici!

  14. Cristina spune:

    Postac Halpert…sterge-te la gura…esti murdar de ceva marca Basescu.Nici nu stiu de ce imi pierd timpul citind site-ul acesta,oricum copiati de pe Pagina de Media.

  15. Andrei spune:

    Unul dintre postaci a fost atit de prost ca l-a pomenit pe Varan in textele lui ca „domnul Voiculescu”.
    🙂

  16. Scorpionu spune:

    Sa mai si radem un pic
    De Varanul cel voinic!

    SPOVEDANIA VARANULUI
    -pamflet-reluare pana dispare-

    Domnu Gadea ,vreau sa-ti spun,
    Cred ca sunt, un pic, nebun !
    De vreo cativa ani, incoace,
    O fantoma nu-mi da pace .

    Seara, cand merg la culcare,
    Imi cam sufla in spinare .
    Si nu prea mai ma ia somnu’
    Pana nu ma rog la Domnu’.

    Dar, apoi,mi-apare-n vis
    Si-mi spune ca-s… ca si-nchis.
    Ma taie-o sudoare, rece,
    Care, nici in zori, nu-mi trece.

    N-am pofta nici de mancare;
    Parca-s bolnav de lingoare .
    Si asta cam de-asta vara,
    Cand scrutinul… esuara.

    Eu te rog, cu plecaciune,
    Sa-mi faci, tu, o rugaciune !
    Fantoma poate-si ia zborul
    Iar „Oarbei’’…sa-i dam obolul.

    Ca acum, ea, e de-a mea,
    Desi nu prea s-ar vedea.
    Pesemne mai mult nu poate
    Ca” FANTOMAS” …e in toate !

  17. barad spune:

    cei mai multi postaci ii are elena udrea si pedeleul. iar voiculescu chiar este aliatul casei regale. nu va amintiti celebra intalnire cu regele mihai dupa atacul lui basescu?

  18. Maria spune:

    Si ca sa fie tacamul complet…eu scriu pe multe pagini cu nick-ul Maria.
    Pe Adevarul, pe EVZ, pe Ziare.com, Pe RL si toate comentariile mele sunt pro-Basescu.
    Ce pot sa spun e ca n-am fost niciodata apelata de cineva si nici remunerata in vreun fel ca sa scriu in favoarea marinarului.
    Pur si simplu asa consider eu, ca Basescu, Romania si romanii trebuie aparati de oameni ca Voiculescu, Iliescu, Nastase, Antonescu, Dragnea, Mazare, Gadea, Ciutacu, Badea & Co.
    Daca voi gasiti in asta o dovada ca sunt „postaca platita de Basescu sau de oricine altcineva” , imi pare rau pt voi si va compatimesc.
    Chiar daca acum as scrie ca eu incasez lunar cateva sute de lei pt a posta in favoarea lui Basescu, ar fi oare asta o dovada ca intr-adevar asa este?
    Poate ca fac doar o gluma, sau e doar o diversiune, pt ca in realitate sunt platita tot de Voiculescu.
    Ce dovezi aveti voi?
    Aha, „cuvantul meu de onoare” sau nick-ul meu gasit pe „x” pagini de internet??
    Asta ar fi tot?
    Penibil domnilor.
    Gata cu foaia asta
    M-ati dezamagit complet, definitiv si irevocabil!

  19. Maria spune:

    O simpla intrebare de bun simt!
    Cum erau verificati postacii?
    Adica, pe ce baza isi incasau acei bani?
    Tineau cumva un jurnal, un „log” al postarilor pe care-l prezentau cuiva?
    Care era de fapt metoda de verificare ca „Sa vezi sefu’ ca am scris 3 mesaje acolo, 7 dincolo si 15 peste tot – am venit sa-mi iau solda”?
    Un articol cat se poate de aberant.
    S-avem pardon, dar virtualul are si el limitele sale. Nu suporta chia orice gogonata.

  20. NicuGherila spune:

    Dementza numele tau e Antena3 -ce zicetzi eu sunt postac?

  21. Maria spune:

    Cam slabut.
    Adica voi ati luat la intamplare niste nick-uri si gata. Daca acele nick-uri sunt in favoarea lui Voiculescu, imediat i-ati catalogat drept postaci platiti de catre Felix.
    Ceva dovezi palpabile aveti?
    Ca daca e dupa adresa de e-mail, sa fim seriosi. 90% din cei care scriu pe internet se folosesc de adrese de email imaginare.
    Ca doar nu e toata lumea atat de tampita incat sa-si dea adresa reala de e-mail, pe fiecare rahat de pagina pe care scrie un comentariu.
    Slabut, domnule „Reporte virtual”
    Slabut de tot.

  22. Nu inteleg cum de atacati doar useri „pro usl”. Eu ma uit pe site-urile astea de ceva timp si vad multi alti care tin partea pdl`ului. Dar in articolul vostru nu apare asa ceva … Sunt satul de voi, de toti cei ce se dau oameni buni pe cand, in spatele lor, stau diferite interese…

  23. @haihui – Nu arunca nimeni nicio piatra. Este pur si simplu informatie. Nu vad unde este „tendinta”.

    @Razvan – Pai eu ce-am spus? Ca partidele fac asta demult si metodic. In cazul lui Dan Voiculescu este interesant ca O PERSOANA angajeaza oameni ca sa posteze. Iar despre PDL-isti ai dreptate: erau campioni la capitolul asta! Pe locul doi, PNL. Pe locul trei, PSD, care e tare invidios pe modul in care se misca PDL in online.

  24. Razvan spune:

    Ok, am inteles ideea. Dar de tabara adversa, in speta propagandistii portocalii, nu te ocupi? Sunt o multime, crede-ma.

  25. Zsolt spune:

    Va pot da celputin 5 exemple si de la ziare.com, cu ziaristul(?) Iulian Leca in frunte.

  26. haihui spune:

    @Adrian. Te stiam obiectiv in analize, chiar si dincolo de optiunile firesti, personale. Hai sa stam stramb si sa gandim drept: cine poate arunca primul cu piatra? Sau altfel spus: daca ar fi doar o informatie, ar mai merge, dar fiind „cu tendinta”, nu mai e chiar cuser.

  27. Dragos spune:

    (partidele politice lucrează…cu studenți de la SNSPA, cărora li se promit note mai bune)

    Pieleanu de la SNSPA, Bogdan Teodorescu de la SNSPA, Alfred Bulai de la SNSPA, Ana Bulai de la SNSPA, Claudiu „simbol piata universitatii” Craciun de la SNSPA, Cristian Parvulescu de la SNSPA, Victor Alistar de la SNSPA, Monica Columbeanu licentiata la SNSPA, Alina Mungiu Pippidi preda la SNSPA, Andrei Taranu de la SNSPA, Sebastian Lazaroiu e lector la SNSPA, Vasile Secares de la SNSPA, Ioan Mircea Pascu e prof. univ. dottore la SNSPA, Daniel „geniul finantist” Daianu da lectii de manuirea banilor la SNSPA, Liviu Voinea conferentiaza atat la Antena3 cat si la SNSPA, George Cristian Maior se imparte intre SRI si SNSPA, Ioan Oltean de la PDL si-a tras doctorat la SNSPA, Dan Mihalache de la PNL e doctor SNSPA, rectorul Politehnicii Mihnea Costoiu – turnator de mic la Securitate – preda si la SNSPA….

    nu stiu altii, dar eu daca mai aud mult de SNSPA, o sa-mi vina sa scot pistolul. fireste, metaforic vorbind.

    PS. http://www.piticigratis.com/2009/02/snspa-e-o-diaree-pretentioasa-care-fabrica-secretare-supracalificate/

  28. Si ce mai puneam eu la suflet când am inceput sa public pe Hydepark si mă făceau în toate felurile :))

  29. Augustus spune:

    Nu cred ca trebuie sa fii angajat pentru ati exprima sustinerea fata de Voiculescu sau de orice alt politician care apara interesele romanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top