» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail


Să vedem, așadar, cum face EVZ lumină și vom lucra cu materialul clientului. Dar, înainte de a parcurge textul mai departe, dacă nu sunteți familiarizați cu subiectul, citiți următoarele articole:


» REFERAT DNA: Şeful Poliţiei s-a prezentat la Guvern, la solicitarea premierului, să discute cu Duicu (materialul original Mediafax de unde a pornit discuția)

» „Dosarul Duicu: Ponta nu e acuzat de referatul DNA. Evenimentul zilei face lumină într-o controversă de presă cu acuzații de manipulare” (materialul EVZ la care facem referire)

» Ce bombă avea Ponta de acoperit cu alarma falsă din Afganistan


evz– Evenimentul zilei, luni, 30 iunie:

„O interpretare a actului prin care procurorii anticorupție au cerut prelungirea arestării „baronului” de Mehedinți a condus la acuzații de manipulare în mass-media”.

O frază din acest document care spune că „la solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre (șeful Poliției Române – n.r.) s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan Adrian” a generat controverse între agenția de presă Mediafax și postul de televiziune România TV.

Pe de altă parte, România TV susține că Mediafax dezinformează și lasă să se înțeleagă că Victor Ponta nu l-a chemat pe Tobă pentru a se vedea cu Duicu. „Agenția controlată de Adrian Sârbu a încercat, în repetate rânduri, să îl implice pe Victor Ponta în scandalul Duicu, dar procurorii DNA și șeful IGP, Petre Tobă, nu au confirmat niciodată acest lucru.”, susține RTV.

Faptele sunt deja cunoscute. Apare știrea Mediafax care încinge televiziunile de știri duminică dimineață. Duminică spre prânz, agenda zilei se schimbă cu „alarma cu rachetă” din Afganistan și intrarea premierului Ponta în buncăr, împreună cu ziariștii. După amiază, forțele se regrupează și urmează contra-atacul de la România TV și Antena 3 în sprijinul premierului Ponta. „Evenimentul zilei” preia, iată, pe larg relatările RTV.

Dar ziarul nu se mărginește la atât, la punerea față în față a celor două părți, și continuă punându-și de această dată amprenta personală:

„Pentru a nu cădea în capcana unei dezinformări, „Evenimentul zilei” a luat legătura cu persoane autorizate din DNA, Poliția Română și din MAI. Toți cei chestionați de noi au precizat că Petre Tobă nu ar fi declarat procurorilor DNA că s-a întâlnit cu primul ministru, în ziua în care s-a văzut cu Duicu.

Dacă persoanele din DNA, Poliția Română și din MAI sunt „autorizate”, atunci de ce nu au fost autorizate să-și dea și numele? Să-și susțină spusele sub o identitate publică, cunoscută? Apoi, EVZ redă declarația făcută de Ponta ieri în Afganistan:

Premierul Victor Ponta, aflat în Afganistan, a reacționat: „Nu l-am chemat niciodată pe Petre Tobă să se întâlnească cu domnul Duicu. Domnul Tobă e un polițist de valoare”.

Observați, vă rog, nuanța: Ponta nu neagă că l-ar fi chemat pe Tobă, ci neagă că l-ar fi chemat să se întâlnească… Aaa, că Duicu, șeful arestat al CJ Mehedinți, se afla acolo întâmplător, unde l-a abordat „pe hol” pe chestorul Tobă, e cu totul și cu totul altă poveste, nu?! 🙂

radu-tudorApropos de întâlnirea întâmplătoare de pe holurile Guvernului, vă invit să citiți materialul postat ieri de Radu Tudor (Antena 3), pe blogul său, care a constituit sursa contra-atacului Antena 3 și România TV. Vă rog să observați de câte ori repetă Tobă „nu-mi mai amintesc”!

Și acum o nedumerire? De ce titrează EVZ „Ponta nu e acuzat de referatul DNA”? Păi nici nu s-a pus această problemă. Ponta nu este acuzat de DNA, dar titlul este o afirmație care neagă o altă afirmație care NU EXISTĂ! E cam și cum ai spune că „EVZ nu îl susține pe Victor Ponta”, deși nimeni n-a spus că l-ar susține…

Adică titlul este sentențios în condițiile în care presa ar trebui să-și păstreze anumite rezerve: pe datele existente, niciun ziarist serios nu poate face afirmații tranșante despre Ponta – a făcut sau nu a făcut.

Cred că, în această dimineață, premierul Ponta poate zâmbi mai liniștit!

***

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

Adrian Halpert foto micAdrianHalpert.com

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

11 comentarii

  1. […] – EVZ: „Ponta nu e acuzat”. O afirmație care neagă altă afirmație, care nu există […]

  2. George spune:

    Dle Halpert, nu-mi spuneti mie ca Toba nu-si mai aminteste ce cauta la Palatul Victoria, in biroul lui Ponta, pentru ca altundeva nici nu se putea duce, doar nu statea pe holuri? Daca Toba afirma asa ceva inseamna ca minte, ca are ceva de ascuns. Pe de alta parte constat ca nimeni nu subliniaza urmatorul fapt: Toba nu putea fi chemat la Palatul Victoria, legal, numai de catre Stroie (ministrul de interne de la acea vreme) si, eventual, de catre Ponta (premierul Romaniei)! Deci despre ce vorbim? Chiar nu vede nimeni ca in scandalul Duicu, Ponta este cel putin in mod indirect implicat? Zau asa, nu suntem chiar cu totii idioti. Exista camera de luat vederi la Palatul Victoria? Exista. Exista camera de luat vederi pe holurile Palatului Victoria, inclusiv pe holul care duce spre biroul premierului? Eu as paria ca exista. Deci, ce mai asteapta DNA-ul? Sa ia la puricat inregistrarile de atunci. Iar daca acestea au fost sterse, asta ar putea spune multe.

  3. Critica-ne cand gresim, Adi, ca nici nu ne-ai laudat si nici n-am pretentia asta! Nu-i vorba de mine sau de tine aici, fiindca suntem ”verificati” in timp ca ziaristi. Insa redactorilor care au muncit la materialul incriminat de tine (fiindca nu au publicat numele surselor autorizate) nu le-a cazut bine faptul ca un ziarist cu experienta ii critica pentru ca au incercat sa sape mai mult pe subiect si sa obtina confirmari. Iar cei mai tineri, ziaristi in formare, vor intelege ca nu e voie sa apelezi la ”surse”. Acesta este sensul interventiei mele. Nu astept nici sa scrii ca suntem mari, tari si frumosi deoarece amandoi stim bine ca doar cititorii ne dau valoare, iar aceasta se reflecta in cifrele de difuzare. Te vom citi si de acum incolo cu acelasi interes, te asigur.

    • Maximus spune:

      Imi cer scuze( domnului Halpert mai ales care sper sa ma inteleaga, sunt mai curios din fire), dumneavoastra sunteti acea doamna( sau ceva de genu) cu limba de catifea?

  4. E usor sa scrii articole despre articole din ziare, Adi. Cand lucram impreuna stiai si ce e o „sursa autorizata” si de ce o protejam, si ce e o „sursa confidentiala” si, in general, ce faceau ziaristii ca sa afle informatii credibile. Cu ele, cu aceste informatii am ajuns numarul 1 cu doua gazete.

    • Simona. Asta este o rubrică de revistă a presei comentată, mai altfel, pe care o țin zi de zi. Crezi că e ușor? Să citești toate ziarele, să-ți faci o părere, să fii la curent cu toate evenimentele și cu subtilitățile lor și apoi să scrii? Dacă așa crezi, te invit s-o ții tu. Îmi scutești minimum o oră din programul zilnic, pentru că eu mai scriu și multe alte lucruri. În rest, hai să învățăm că fiecare poate privi cu un ochi critic ceea ce face celălalt. Nu servește nimănui să scriem numai ce mari, ce tari și ce frumoși suntem noi…

    • George spune:

      Dna Ionescu, nu sunteti deloc la prima, hai sa-i spun, eroare cu iz manipulator. Dv ati mai incercat sa-l spalati pe Ponta de cazul Panait, chiar inainte de alegerile europarlamentare… Al cui joc il faceti dna Ionescu? Chiar nu va puneti cel putin doua intrebari esentiale, anume cine este cel care l-a chemat pe Toba la guvern si care este motivul pentru care Toba se preface ca nu-si mai aminteste ce si cum? De ce nu investigati in mod serios cazul Duicu si nu subliniati chestiuni extrem de importante ale acestui scandal, pentru a lamuri daca Ponta este cu adevarat partas la actul de trafic de influenta. Eu as paria ca este implicat si, mai mult, ca este beneficiarul protectiei oferite de Sistem pentru a nu fi anchetat si trimis in judecata de catre DNA. Sa ne reamintim ca nu este primul caz in care Ponta este salvat de Sistem! Cel putin in cazul plagiatului, premierul a beneficiat de sprijinul Sistemului corupt. Care l-a spalat si l-a facut scapat de consecintele penale.

  5. smenaru spune:

    Evz inca mai printeaza ziare,ma mir inseamna ca Udrea marca banul inca,oricum la cei 10 mii de cititori din care cel putin jumate il cumpara in lipsa de hartie igienica nu fac mare lucru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top