» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

EVZ Contactat de Reporter Virtual, Băileşteanu a confirmat informaţia, dar a refuzat să facă publice motivele despărţirii de „Bulina Roşie”.

  • „Da, e adevărat, de mâine nu mai vin. Am cerut rezilierea pe cale amiabilă a înţelegerii cu ziarul, i-am anunţat că doresc să-mi fie reziliat contractul începând cu data de 1 aprilie. Am avut o discuţie normală cu Simona Ionescu, redactorul-şef, n-a fost niciun conflict, m-a întrebat de ce vreau să plec, am spus că e o decizie personală şi nimic mai mult. Nu vreau să comentez mai mult”, ne-a declarat Mugur Băileşteanu.

Acesta rămăsese singurul jurnalist angajat al secţiei „Sport”, după plecările lui Adrian Dobre şi  Daniel Nanu, acesta din urmăultimul şef al departamentului, plecat, la rându-i, prin demisie, în luna decembrie, anul trecut.  Nanu revenise în fruntea secţiei al cărei prim şef fusese, în februarie, anul trecut, după demisia cu scandal, din ianuarie 2013, a lui Daniel Conţescu şi a lui Octavian Cojocaru, editorul-şef şi, respectiv, adjunctul acestuia. Atunci, Contescu a scris pe pagina personală de Facebook că a fost retrogradat din functia de sef pentru ca i s-a cerut să-l menajeze pe Gigi Becali. Mesajul său a fost unul dur la adresa conducerii ziarului.

„Evenimentul zilei” a fost ziarul generalist cu cel mai bun departament de Sport, un concurent redutabil pentru principalele ziare de specialitate – „Gazeta Sporturilor” şi „ProSport”. „Bulina Roşie” a produs nume grele pe piaţa presei sportive: Daniel Nanu (primul şef la „Sport”, de la primul număr al „Evenimentului zilei” – 22 iunie 1992), Grigore Cartianu (acum, la Adevărul şi la Naşul TV), Alin Paicu (redactor-şef adjunct la „Adevărul”), Horia Ivanovici (director la „Fanatik”), Lucian Ioniţă (fost redactor-şef Gazeta Sporturilor şi fost director la Sanoma Hearst), Laurenţiu Manolache (în prezent, redactor-şef adjunct Adevarul) Daniel Stanciu (actualmente, director la clubul ASA Tg.-Mureş), Ioan Viorel (în prezent, la Eurosport) sau Horia Ghibuţiu (redactor-şef FHM şi, pentru o scurtă perioadă, fost redactor-şef EVZ), Marius Chican (acum, realizator TV la Sport.ro).

Într-o scrisoare emoţionantă publicată recent pe blogul personal, preluată şi de Reporter Virtual, Adi Dobre explica astfel despărţirea sa „Evenimentul zilei”:

Adi-Dobre-300x152„În câţiva ani am ajuns la jumătate din salariu… În ceea ce mă priveşte. Mai grav, am acceptat, de voie sau de nevoie, statutul de colaborator, în locul celui de angajat. M-am bucurat la perspectiva milionului în plus la salariu şi am cedat şantajului de a nu ne pierde locul de muncă, acceptând să rămân fără carte de muncă, încrezător în nişte promisiuni care s-au dovedit a fi doar nişte vorbe deşarte. Adică doar nişte promisiuni.

Acum e însă clar. Nu mai e drum de întoarcere. Am realizat asta cam târziu. Ştiu… Să-mi fie ruşine. Cu viaţa mea agitată, plină de suspans şi de neprevăzut am sperat întotdeauna că ceva se va întâmpla. Acum am certitudinea: nu se va mai întâmpla nimic. Nimic bun. Când munceşti şi dincolo de laude îţi aştepţi amărâtul de salariu, iar el nu mai vine, atunci, se duc pe apa sâmbetei toate.

Cică ne-au îngheţat salariul pe februarie. Adică, pe înţelesul tuturor, ne-am luat ţeapă, am lucrat degeaba. E prima oară, după mulţi ani, când mă simt jignit. Da, jignit. Auzisem de situaţii asemănătoare, cu întârzieri de salarii şi la Adevărul şi la Jurnalul Naţional şi la România Liberă şi la ….Am scuipat de fiecare dată în sân şi am nutrit speranţa că nu voi trece vreodată prin asta. Repet, de îngheţarea salariului nu auzisem. Ăsta e neologism!”

„Evenimentul zilei” se află în acest moment sub procedura de insolvenţă. Ziariștii de „Evenimentul zilei” și „Capital”, publicaţii editate de Editura EEC (Evenimentul si Capital), nu si-au primit salariile pe luna februarie, în schimb au primit un avans din banii care trebuia încasați pe luna martie. Oamenii au fost anunțați pe email că salariile pe luna februarie „au fost înghețate”, iar legislația prevede că în luna în care este declarată insolvența nu se pot face plăți. Procedura prevede că salariații își pot recupera banii neplătiți în urma înscrierii la masa credală, legislația oferind-le prioritate față de alți creditori.

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

12 comentarii

  1. Cornel spune:

    Din surse sigure, va spun ca EVZ si Capital mai rezista pana prin decembrie 2014, dupa alegerile prezidentiale. Bineinteles, vor rezista in continuare daca va castiga PMP alegerile, ceea ce e putin probabil. Fara anumite subventii venite de unde trebuie, Bulina era inchisa demult, din pacate. Nici Adevarul, Romania Libera sau Jurnalul n-o duc mai bine, cred sunt sanse sa vina anul 2015 fara presa quality la tarabe.

  2. Manuela spune:

    Se termina incet-incet si EVZ si Capital. Pacat, erau publicatii misto! R.I.P.

  3. dom spune:

    Pleaca si ultimul om da la sectia de sport… o veste trista nu doar pentru ziar, ci pentru intreaga presa. Au trecut pe acolo nume importante ale presei sportive de-a lungul anilor. Ia-i amintit si tu pe Cartianu, Nanu, Paicu, dar sa nu uitam ca si „Giulestina”, rubrica lui George Stanca tot acolo a putea fi citita.

  4. Traian Basescu spune:

    În Rusia:
    UN JURNALIST BUN UN JURNALIST MORT!

    În România:
    UN JURNALIST BUN UN JURNALIST ŞOMER!

  5. Olivian Gotiu spune:

    Este foarte trist ce se intampla la Evenimentul Zilei cu sectiunea de sport. Dupa plecarea lui Daniel Nanu, intuiam ca lucrurile nu merg spre bine dar nu credeam sa se ajunga pana aici. Dispare una dintre cele mai bune sectiuni de sport din presa noastra scrisa. Mare pacat!

  6. ziaristu spune:

    Eu am retinut doar atat: ca e liber la Evenimentul si cine a ramas pe dinafara poate gasi loc de munca. Bagati CV-uri pe adresa redactiei. Mersi, RV de informatie.

  7. Adi spune:

    Au mai fost la Sport la EVZ şi alte nume mari, şi atunci, şi acum. Enumăr doar pe Radu Dumitrescu – probabil cel mai bun ziarist pe tenis, şi pe Florin Gongu – printre puţinii ziarişti pe sport care nu a pus botul la blaturile din fotbal din anii 90. Evident au mai fost şi alţii. La un moment dat EvZ avea pe sport acelaşi număr de ziarişti ca şi Sportul Roşu. În anii 90 erau trimişi de la Bucureşti yiarişti la toate meciurile din Divizia A, + fotoreporter.

  8. Adi spune:

    Vad ca va ocupati doar de EVZ in ceea ce priveste sportul. Nu ati aflat ca de la Antena 1 au fost dati afara TOTI oamenii de la sport??? Si acolo a fost odata chiar cea mai buna redactie sport dintre toate televiziunile!! Dovada sunt audientele si nu parerile personale. Dar, cum e vorba despre o televiziune care nu e de aceeasi parte cu autorul , ce mai conteaza niste amarati care au ramas pe drumuri!!

    • Ce sport dadea Antena 1? Un meci pe etapa, comentat de colaboratori, rubrica de sport nu era, poate, din cind in cind, la Capatos, mai aparea cite o fata-stafeta intre fotbalisti! Daca si un om de calitatea, discrietia, educatia si bunul simt ca Bailesteanu (fiul scriitorului) si-a luat lumea-n cap…

    • Adi spune:

      Cea mai buna redacție de sport la Antena 1? Poate cu tot cu Gâdea, Ciutacu, Ciuvică și Badea. Ei… poate doar atunci, dar Antena a avut o redacție OK în perioada de glorie a GSPTV-ului, timp de un an, și atât

  9. adrian ilie spune:

    Laurentiu, dintre toate numele vehiculate, doar Nanu si cartianu sunt notabilil. Restul… Iar la Ev Z intr-adevar se alege praful…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top