» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Dacă Afrodita a apărut pe lume din durerea de cap al lui Zeus al lor, Nuțica Udrea a ieșit din mahmureala lui Zeus al nostru, fără de care probabil ar fi rămas pentru totdeauna o duduiță blondă, cu facultatea făcută la parti, într-un banal oraș de provincie, așteptând, toamnă de toamnă, să se coacă recolta de țuică de prună și cârnați de Pleșcoi. Dar ceea ce părea pentru ea, până acum vreo câțiva ani, binecuvântare cerească, s-a dovedit a fi mai curând ghinion, vorba unui clasic în viață, iar alăturarea de Băsescu i-a adus Duamnei ”dăcât” necazuri. De-aia o țin acum scârbilii de procurori numai prin procese, de-aia o persecută ”statul paralel”, deși ea, săraca, e total nevinovată, e mică și nu știe nimică – după cum a și demonstrat, de altfel, când se fâțâia cu deștul la năsuc prin Parlament. De-atâta hăituială, nici copii n-a mai putut face în România și s-a dus taman la Atena, că cică acolo ies direct filosofi peripatetici și stoici, în contradicție cu mămica Nuți, care, zic gurile rele, că ar fi cam epicureană. Și tot de-atâta hăituială din partea mașterei diabolice numită Codruța Kovesi, n-a putut biata Nuți să treacă anul la Teologie. Că ar fi pus și ea burta și numai pe carte, să învețe un psalm, un verset, un tropar, ceva, dar cum să-i mai stea mintea la cele sfinte, când o trage DNA-ul în jos, spre cele lumești? Și dacă azi avem cu o teoloagă de excepție sau cu o sfântă pe nume Nuțica Gură de Aur mai puțin, să știți că numai păgânii ăia persecutori de la DNA sunt de vină! Huo, pilaților, că prigoniți biata mucenică!

Acum, se aude pe surse că Nuțica ar fi fugit din țară taman în Costa Rica, unde e și doamna Bica, vecina ei și amica. Pe de altă parte, avocații Duamnei declară solemn că dimpotrivă, clienta lor ar fi la Atena, unde probabil face selfie în grup cu Leonidas și ăia 300 de hăndrălăi spartani ai lui, dar că sigur se întoarce până la pronunțarea sentințelor în dosarele grele pe care le are pe cap. Și apoi, Elena Udrea nu are nicio restricție de ieșire din țară, deci poate să plece unde vrea mușchii ei inghinali, pentru că nicio instanță nu a îngrădit-o. E adevărat, judecătorii au văzut și știu că Ghiță a fugit, Mazăre a fugit, ăla de Cluj a fugit, dar cum să creadă ei că un asemenea gest laș l-ar putea face și o femeie curajoasă ca duamna Udrea? Ce dacă Nuțica a luat în primă instanță șase ani cu executare și riscă la final să ia și mai mult? Judecătorii sunt oameni cumsecade și nici prin gând nu le-ar trece că Nuți ar putea fugi – tocmai de-aia o și lasă să fugă.

Iar când veți auzi, în ziua pronunțării sentinței în gala Bute, că Duamna a luat opt ani de pușcărie, dar n-o să-i facă la Târgșor, fiindcă ea se află deja prin Martinica, Galapagos sau a luat-o Tesla lui Elon Musk cu autostopul spre Marte, să nu vă mire și să nu vă întrebați cine-i de vină. Nu e ea de vină, cum nu sunt nici Mazăre sau Ghiță și n-o să fie nici Vâlcov: magistrații care permit asemenea ”evadări” sunt vinovați. Pentru că sunt și ei, cum era și coana procoroare Miaela de la DNA, parte a acestui sistem profund corupt care stăpânește și jefuiește România, și în care-i putem regăsi, de-a valma, și pe Udrea, și pe Mazăre, și pe Ponta, și pe Cocoș, și pe Băsescu, și zeci sau sute de judecători, procurori, ”controversați oameni de afaceri” și securiști cu sau fără ochi albaștri. Toți indivizii ăștia sunt statul paralel, din cauza lor batem pasul pe loc de aproape treizeci de ani, din cauza lor suntem rușinea Europei. Toți indivizii ăștia nu la pușcărie ar trebui băgați, ci strânși cu toții și trimiși în exil, însă nu pe vreo insulă exotică, așa cum pleacă acum, de frica legii, ci pe Insula Șerpilor, că-i parcă anume făcută pentru ei: să-i trimitem acolo și să scăpăm România de șerpărie.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (24 voturi, media: 4,42 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

4 comentarii

  1. Serghei Petruș - Chișinău v. 2 spune:

    Tiu pe aceasta cale sa o consolez pe Laura Corupța si sa zic 2 viersuri:Turtirica turturea unde duci ielita mea turturica turture? Iaca o duc la ocna grea pe unde se scoate sarea sa invete ce e plansu sa se curete cu transul ca de hiara din padure sa faci om de omenie ca din bet nimic cioplit sa faci bust de parc infipt ca de unde nimini cere sa faci izvor ce setea pere. SA FACI OM ADEVARAT MANDRU SI NU INGANFAT! Ca de la atata sare sa invete ce-i amarul, ca de zahar s-au umplut chiar un pic cam mult. De-i elita elita ta nu inseamna ca-i si a mea. Ca a mea de vrei sa fie? E, pai sa fie om de omenie…Iar de meri sa-i vizitezi, doamna sa nu te intristezi, omenia se cam ia precum boala ce mai grea!…

  2. Serghei Petruș - Chișinău spune:

    Tiu pe aceasta cale sa o consolez pe Laura Corupța si sa zic 2 viersiri:Turtirica turturea unde dici ielita meaturtur8ca turture? Iaca o duc la ocna grea pe unde se scoate sarea sa invete ce e plansu sa se curete cu transul ca de hiara din padure sa faci om de omenie ca din bet nimic cioplit sa faci bust de parc infipt ca de unde nimini cere sa faci izvor e setea pere. SA FACI OM ADEVARATMANDRU SI NU INGANFAT!

  3. Serghei Petruș - Chișinău spune:

    Cine ar fi crezut ca nuticata se lasa de religie iar amantul ei nu crede? Noroc cu pretina ce-i doseste banii in Panama via Costa Rica sa mai aibe de un White Paris la vremi grele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top