» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Autoritățile afgane continuă să acuze Rusia că susține mișcarea „talibanilor”, care lupta împotriva autorităților de la Kabul. Președintele Camerei inferioare a parlamentului afgan, Abdulrauf Ibrokhimi, a condamnat guvernul rus pentru faptul că, prin sprijinirea talibanilor, exacerbează conflictul armat din republica islamică.
Declarația a fost făcută miercuri, 15 februarie, la ceremonia aniversarii a 28 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.
Ibrokhimi a acuzat Rusia și țările vecine de amestec în treburile interne ale țării sale,  conform site-ului Centrului Eurasiatic Lev Gumilyov din Afganistan.
„La vremea respectiva, comandantul forțelor sovietice din Afganistan, generalul Gromov, a numit invazia sovietică in Afganistan o „greșeală istorică” și a cerut ca aceasta să nu se repete niciodată. Cu toate acestea, actualii liderii ruși, care îi sprijină

MAI MULT, aici » PaginadeRusia.ro

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top