Drama unei familii de ziariști: „În aceste momente, scriu și plâng…”

12:11 pm, 24 noiembrie 2012 • de Comentariile sunt închise pentru Drama unei familii de ziariști: „În aceste momente, scriu și plâng…”

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Îi cunosc pe amândoi de 20 de ani. Ea, o ziaristă care a excelat în domenii diverse: externe, monden, social, corespondenți. O femeie de pus la rană, cuminte, plăpândă, gata oricând să sară în ajutorul colegilor, un om care nu a ridicat glasul niciodată și nu a supărat niciodată pe nimeni. El, un secretar de redacție priceput, care a făcut cu ușurință trecerea de la plumb, calandru și linotip la lumea calculatoarelor după 1995. Am lucrat cu amândoi în diverse etape ale vieții mele profesionale. Drumurile noastre s-au despărțit și s-au reîntâlnit de mai multe ori.

Însă acum, într-o lume a presei în care majoritatea ziariștilor „știu să scrie doar pe tastatură și fac teren doar pe Google”, vorba colegului Mihai Duță, realizator la B1TV, ea și el nu-și mai găsesc locul. Într-o presă distrusă de tot felul de habarniști ajunși „manageri” și aservită total patronilor și intereselor lor, cei doi au fost aruncați la lada de gunoi a istoriei printului românesc, ca niște jucării stricate. M-a impresionat strigătul ei de revoltă și de diperare, mesajele ei pline de obidă și de  resemnare și am rugat-o să-mi dea voie să public această corepondență privată. După ce s-a codit îndelung, m-a rugat un singur lucru: să nu le fac publice numele și să evit detaliile care i-ar putea identifica. Redau în continuare mesajul, din care am scos unele pasaje conform rugăminților ei. Îl redau pentru că în el se pot regăsi mulți colegi, îl redau și pentru cei care se cred de neînlocuit și nu-și dau seama că roata se poate întoarce oricând:

Astăzi am sufletul gol și nu mai simt bucuria de a trăi

“Sunt în şomaj din luna august, când ziarul la care lucram a renunţat la print, iar şocul pierderii serviciului m-a „ucis”. Nu ţin legătura cu niciun fost coleg şi nu am spus nimănui până acum drama prin care trec. După schimbările din 2010 din Adevărul Holding, nu mi-am mai găsit rostul în acel trust, aşa că am facut tot posibilul sa plec: noii oameni care se instalaseră la conducere s-au divedit a fi hapsâni și inumani. Am făcut-o fără regrete, dar alegerea mea a fost neinspirată.
După nouă luni acolo unde m-am transferat, s-a renunţat la print, iar eu am fost atât de marcată de disponibilizare, încât am decis să nu mai caut de lucru în presă.
Și soțul este la fel de nefericit. A lucrat în ultimii ani la trustul lui Voiculescu, iar la 1 noiembrie 2011, majoritatea oamenilor din acea redacție au fost aruncați în stradă. Nici până astăzi, Voiculescu nu i-a plătit ultimul salariu și nu i-a dat actele care să demonstreze ca a încetat contractul. A reușit însă să se pensioneze anticipat și are o pensie de 406 lei, ca ultimul analfabet. Dupa 37 de ani de muncă! Soțul meu a intrat in depresie, iar eu a trebuit sa salvez situația. Așa că m-am angajat ca bonă pentru o fetiță de un anișor, ca să-mi pot plăti ratele la bancă. În concluzie, asta e viața a doi dintre oamenii care au lucrat 20 de ani în presa scrisă a României postdecembriste.
Mi-e rușine și, mai mult, nu vreau compasiune. Să știi că, în aceste momente, plâng și scriu. Pe vremea ADEVĂRULUI adevărat, simțeam că pot să mut munții din loc și munceam cu mare, mare, mare drag. Azi, sunt fara vlagă… Am fugit la alt ziar, unde munca mea a fost apreciată, dar patronul l-a închis, iar ultimul venit a fost primul plecat. Până și Redactorul-șef a plâns la plecarea mea… Am plâns amândouă în toaleta redacției, ca să nu ne vadă lumea… Câțiva colegi au încercat să mă ajute, să vorbească la alte ziare, dar era greu fiindcă presa scrisă e pusă la „cură de slabire”, iar un om în plus într-o redacție poate deveni o povară. Mai ales cand ai peste 50 de ani…
Astăzi am sufletul gol și nu mai simt bucuria de a trăi. Sunt șomer, iar ca să-mi achit cele două nenorocite de credite la bancă „fentez” statul, muncind la negru, ca bonă, pentru că, în afară de munca de jurnalist nu am „atestat” decât pentru „meseria” de mamă”…

ahalpert.personal@gmail.com

 

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top