Ca orice țară bananieră care se respectă, și România pune pe primul plan omul. Nu oricare om, desigur, ci ăl mai ticălos, mai corupt, mai mafiot, mai jigodie ordinară, mai penal. De doi ani de zile, de când la guvernare e PSD, doar de acest tip de om s-a preocupat. Ceilalți oameni, ăia cumsecade, muncitori, săraci, onești, cărora li s-a promis marea cu sarea, mai pot aștepta: încă nu au fost îndeplinite absolut toate condițiile pentru ca omul nou, pesedist, să ne calce în picioare fără teama că ar putea fi pedepsit. Dar trebuie să recunoaștem, bandiții se străduiesc: abia ce le-a dat Curtea Constituțională peste degețelele alea lungi, de pianist prin tramvaie, spunând că nici în Burundi nu s-a văzut ca infractorii condamnați să-și execute pedeapsa acasă, că javrele din Senat au pus iar pe tapet problema. O țin ca gaia mațul, sperând ca judecătorii CCR să fie mai deștepți și să cedeze primii.
Potrivit noii propuneri, orice condamnat la mai puțin de cinci ani de pușcărie își va putea executa pedeapsa acasă, fără nici măcar să fie obligat să poarte o brățară electronică. Nu am nicio îndoială că, dacă Dragnea ar fi fost condamnat la cinci ani și o zi de pușcărie, s-ar fi propus ca legea să fie valabilă pentru orice condamnat la mai puțin de cinci ani și două zile. Sau, dacă ar fi fost condamnat la 20 de ani, 3 luni și 2 zile, inițiatorii ar fi propus termenul de „mai puțin de 20 de ani, 3 luni și 1 zi”. Și, ca să nu zicem noi că legea a fost dată în exclusivitate pentru Flaușat, milostivii din Senat au adăugat o chichiță și pentru Udrea: damele condamnate la mai puțin de zece ani (nu puteau să bage și aici tot cinci ani, că Nuțica e condamnată la șase ani de pușcărie, ați înțeles cum vine treaba, nu?), dar care au în întreținere minori, tot acăsică să-și facă pedeapsa, condamnate la spălat vase și dat cu mopul.
Într-un fel, ar trebui să ne bucurăm că s-a ajuns la asemenea propuneri absurde. De ce? Fiindcă e clar că Dragnea și-a pierdut orice speranță de a mai scăpa de condamnare. Și, dacă tot nu mai poate împiedica instanțele să-l condamne, ce și-a zis cariatul: măcar să mă condamne să stau acasă. În definitiv, trei ani și șase luni nici nu înseamnă așa de mult: la ce vilău de neam prost are jigodia în Teleorman, până s-ajungă dintr-un capăt la altul, de la piscină la sala de masaj sau de la parter la etaj a și trecut un an! Unde mai pui că în lege nu se specifică și casa în care infractorii vor fi obligați să-și execute pedeapsa. Că pentru un ciorditor de portofele sau un evazionist de pătrunjel e simplu: ăștia o garsonieră în Ferentari au, acolo stau. Dar Dragnea, care are vile de nu le mai știe numărul, unde să se ducă mai întâi, săracul? La Belina? La Alexandria? În Deltă? La Scroviștea? La Fortaleza, în Brazilia? Sau să-și mai ia, până vine sentința, încă vreo zece de palate pe Valea Loarei, ori o stație de cercetare, la Polul Sud, din banii noștri, normal, că doar n-oți vrea să scoată el bani din buzunar să-și cumpere pușcărie? Bre, Dragneo, eu știam că te dai mafiot, dar nu-mi imaginam că poți fi atât de prostovan. Ești sigur, flaușatule, că vrei să-ți execuți pedeapsa acasă? La cât ai sfidat poporul ăsta, la cât l-ai umilit, la câți bani ai furat de la copiii săraci, crezi că o să ai vreo clipă de liniște, în palatele tale? N-o să ai, țărane coclit: o să vină haștagiștii să-ți pună la boxe metale grele și foarte grele, cu sonorul dat la maximum, când ți-o fi piți mai dragă. O să te scuipe lumea pe stradă, când o să mergi să-ți iei caviar, o să te bată cu ouă când o să ieși să duci gunoiul, o să fi hăituit de un neam întreg, ca o fiară ce trebuie pusă în fiare, nu ținută la soare. O să te saturi de stat acasă și-o să te ceri singur la pușcărie, că măcar acolo te fxxe doar o celulă, nu o țară întreagă. Așa că în loc să-ți trimiți slugoii să vină cu propuneri din astea cretine, de făcut pușcărie acasă, mai bine ia exemplu, coclete, de la Pablo Escobar, care și-a construit singur o pușcărie, tocmai ca să nu fie linșat acasă. Păi ori suntem mafioți, ori nu mai suntem?
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.