Pogorât ieri ca un deux ex căruța în Parlamentul unde, deși e mare boss luxos, n-a mai călcat de vreun an, Dragnea mi s-a părut de-a dreptul opărit. Ați remarcat și voi? Avea un mers ciudat, așa – ori că o avea hemoroizi, ori că, de frica pușcăriei, i-o fi intrat morcovul cu tot cu pădurea amazoniană, ori că-l tocmai îl pupase în cur un întreg Partid de slugi, menajere și sclavi obedienți și nu voia, vorba lui Nichita, să le strivească sărutul. Oricare ar fi explicația, e clar că Dragnea nu mai e deloc în apele lui. Și de ceva vreme e la fel: are o privire de om nebun, de fiară hăituită, gata să ucidă spre a nu fi ucisă, care mie cel puțin îmi amintește de privirea lui Hitler în buncăr, când află de la generali că divizia lui Steiner e praf și pulbere. Degeaba încearcă el să facă pe fantele de Saelele – nu reușește altceva decât să se dea de gol, că e halit de frică.
Bunăoară, prin explicația pe care a dat-o jurnaliștilor: „Eu nu vreau să plec ca prostul din această viaţă şi din această funcţie şi vă spun pe româneşte, ca la noi în Teleorman”. Ce remarcăm noi de aici? Că individul e într-o totală eroare: în primul rând, bre, flaușatule, pe la voi la Teleorman se vorbește oricum, numai românește nu. Căci românii care știu gramatică și n-au rămas repetenți, ca tine, și nici nu sunt analfabeți funcțional, ca sluga pe care ai pus-o la butoanele țării, nu vorbesc niciodată cu „dăcât un Partid” sau cu „orice om îi e frică de plângere penală”, pricepi, musiu mustaș? În al doilea rând, mai remarcăm că Dragnea, deși a ciordit milioane de euroi și a furat bălți, lacuri, plaje, insule, bani de la copii orfani, inimi de pițipoancă etc, etc, n-a furat în viața lui o carte. Dacă ar fi furat, s-ar mai cultivat și el și n-ar fi rămas la mentalitatea de țărănuș coclit. Pentru el, toată tărășenia e să nu rămână de prost, să nu-l „râză satul”, cum ar veni. Nu contează că aruncă țara în haos, el să nu pice de fraier înfundând pușcăria, în loc să se sorească prin Fortaleza, cum se soresc Udrea prin Costa Rica și Mazăre prin Madagascar. Și, cum spre deosebire de alți penali, el are puterea aproape totală în România, și-a putut permite să-și treacă Parlamentul pe persoană fizică și, cu ajutorul unor traseiști, să încerce să legalizeze furtul.
Ceea ce Dragnea nu știe, fiindcă e incult și n-a citit nici monografia județului Vlașca, darămite istoria României, este că tocmai de puterea totală la care visează atât ar trebui să se ferească. A mai avut unul puterea totală și la ce i-a folosit? A mai vrut unul să nu plece ca prostul din această viață și din funcția de secretar general și a plecat mintenaș, încă și mai dolofan cu vreo sută de grame de plumbi. Cu cât Dragnea va acapara mai multă putere, cu cât va urca mai sus, cu atât va începe să fie identificat de toți, pe măsură ce lucrurile se vor înrăutăți în România, cu răul suprem. Și în cazul lui Ceaușescu s-a întâmplat la fel. Nu doar el era vinovat de halul în care ajunsese țara, de halul în care ne degradasem, ca nație, însă doar el, nu și lingăii care l-au ridicat în slăvi până în ultima clipă, a plătit prețul suprem. Din ce am văzut ieri în Piața Victoriei, lucrurile se radicalizează rapid. Oamenii și-au dat seama că protestele lor pașnice nu sperie decât pe moment haita de lupi care și-a propus să ne devoreze viața și viitorul.
Românii care se văd furați, mințiți, umiliți, omorâți cu zile de un sistem criminal, vor deveni, pe zi ce trece, mai violenți, și asta nu va fi din vina lor. Pentru că atunci când guvernanții își încalcă într-un mod atât de brutal contractul social, legalizând hoția și jefuirea oamenilor cinstiți, oamenii cinstiți sunt datori să-i răstoarne de la putere. Atunci când un hoț îți bagă mâna-n buzunar, nu te apuci să scandezi ”M-am săturat să fiu furat” sau ”Rușine să îți fie”, ci încerci să îl oprești, pentru că e buzunarul tău și sunt banii familiei tale, ai copiilor tăi. Nu tu ataci, ci te afli în legitimă apărare. În momentul de față, națiunea română e atacată de acest regim care nu mai are nicio legitimitate, nici măcar în fața propriilor alegători, un regim care încalcă flagrant articolul 2 din Constituție: „Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” Or grupul infracțional organizat PSD-ALDE și Liviu Nicolae Dragnea tocmai asta fac. De aceea tot ce se va întâmpla după ziua de ieri se va întâmpla strict din vina regimului lui Dragnea, care nu poate pricepe că, atunci când îți bați joc de un întreg popor, riscul nu este să pleci prea prost din această viață, ci să pleci prea repede.
Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:
TweetETICHETE:
NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.