Dragneo, bărbăția nu s-o cumpăra de la librărie, dar să vezi ce feminitate capeți tu la brutărie!

11:00 am, 17 decembrie 2018 • de Comentariile sunt închise pentru Dragneo, bărbăția nu s-o cumpăra de la librărie, dar să vezi ce feminitate capeți tu la brutărie!

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Vorbind în fața unei săli de adormiți, care oricât se străduiau să strige „Nuuuu!”, când îi întreba Dragnea dacă mai vor abuzuri, de auzit tot „Muuuu!” se auzea, Dragnea mi-a lăsat impresia unui bețivan machit cu băuturi proaste sau a unui drogangiu de care și-a bătut joc dilărul și i-a dat  șpeis expirat. A delirat o oră și jumătate și, aidoma unui bețiv din birtul teleormănean unde turna în tinerețe apă în bere clienților, n-a ratat pe nimeni. A aberat la greu și despre Iohannis, și despre Soroș, despre multinaționale, UE, corporații, dujmanii care-i poartă pică, că n-au valoarea lui, a trăncănit și a zbierat, de mă și mir cum de niciunul din sală n-a sunat la 112.

Discursul lui Dragnea nu e nou. Inedită e doar recunoașterea pe față a dorinței de a da ordonanța pe amnistie și grațiere. Pentru că, dacă ne gândim bine, niciodată până acum mustăciosul n-a susținut fățiș ordonanța. În ianuarie 2017, când Grindeanu a dat OUG 13, Dragnea a ridicat din umeri, că nu știe, că guvernul a dat-o, că el n-are nicio treabă. Ulterior, de câte ori era întrebat, spunea că habar n-are, ori că nici nu vrea ordonanță – „cu ce dracu mă ajută pe mine, domnișoară?” Ei, uite că aseară și-a dat și Flaușatul seama că totuși îl ajută, și nu s-a mai ascuns. Ăsta e un semn bun: e semnul că Dragnea a înțeles că Parlamentul, unde a pierdut majoritatea, nu-l mai poate scăpa de pușcărie, iar Justiția nu a cumpărat-o încă pe toată, deci nu poate risca să aștepte mila altui complet, așa că apelează la guvern. Ceea ce nu poate decât să ne bucure. Nu de alta, dar m-am săturat – și probabil v-ați săturat și voi – să-i tot păzesc pe ăștia de doi ani, să nu dea vreo lege prin care hoția să fie legalizată. Chiar aș vrea să se dea odată ordonanța aia, prin care toate pedepsele de până la zece ani de pușcărie, să fie grațiate, ca să vedem și noi ce se va întâmpla. Să vedem dacă suntem un neam de oameni adevărați sau doar o adunătură de sclavi, dispuși să înghită toate flegmele pe care acest grup infracțional organizat numit PSD/ALDE ni le azvârle în față. Eu mizez pe prima variantă.

Dragnea se înșală amarnic gândind că, dacă dă o ordonanță, poate rămâne și cu banii furați, și cu puterea. Dacă dă ordonanța, ziua de 10 august o să fie un foc de paie pe lângă ce va fi acum. În nebunia lui, acest tiran de Vlașca, acest ciorditor de la copiii săraci nu pricepe că furia românilor a ajuns, ca și 1989, la un punct critic. Atunci, ne-am revoltat pentru că ne era foame, frig și frică. Acum, ne revoltăm pentru că ne e foame de libertate și nu ne mai e frică de frig. Ceea ce Dragnea nu știe este că, de fapt, tocmai librăriile alea pe care le urăște atât, ne-au dat bărbăție. Acolo am găsit cărți în care am citit despre libertate, despre democrație, despre tirani mai răi ca el, care tot au căzut, până la urmă. Fără ordonanță, Dragnea mai are o șansă să scape, fugind în țările calde, ca Mazăre, Udrea sau alte păsărici ciorditoare. Dacă dă însă ordonanța, e un om pierdut. Vom fi cu toții în stradă, fără teamă. Nu ne-a fost teamă în 1989, când Ceaușescu avea de partea lui miliția, armata și securitatea, o să ne fie acum, când licheaua cariată se bazează doar pe răducii și fantomele în alb din Danjamerie? Și da, poate că Dragnea va scăpa acum de condamnarea de trei ani jumate încasată, dar pentru el vin din urmă dosare grele, unde momentul „T-zero” nu mai funcționează. Urmează OLAF, urmează Belina, urmează TELDRUM, adică tot atâtea ghiulele de picior cu care n-are cum să mai fugă, mai ales când va pierde puterea și nu va mai avea slugi să-l apere. Așa că, Livache, tot la brutărie vei ajunge! La anul, peste doi ani sau peste cinci, dar sigur vei ajunge! Și acolo îi vei regăsi, cu siguranță, pe mulți dintre infractorii scăpați cu „decretul” și care vor fi foarte bucuroși să te vadă. Mai ales dacă o să-ți dai și mustața jos, să nu-ți scadă din feminitate.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (20 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top