» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Dată în gât de Victoraș Ponta, cum că ar fi participat și ea la încreștinarea nepoțelei lui Gabi Oprea, Gabi Firea a rămas nițel perplexă, cam ca invitații ăia la nuntă pe care pârdalnicul de fotograf îi pozează taman când bagă și ei o sarma întreagă în gură, dar și-a revenit repede: azi-noapte, târziu, generăleasa s-a confesat pe Facebook, să vază șefu Dragnea că ea nu e din alea de fuge cu unu și cu altul la primul chițăit de șobolan din Partid. Știam că Firea e poetesă – erotică, chiar – dar nu-mi imaginam că are atâta talent și-n proză, i-auziți: „Auto-denunț politic: duminică, 13 mai, am fost la restaurantul ‘Doi Cocoși’, împreună cu soțul, mama, cumnata și cei doi copii mici – Zian și David. Ne-am salutat civilizat cu mai multe persoane care participau la un botez, printre care și câțiva politicieni. Am luat masa într-un salon mic, separat de petrecere.” Cu alte cuvinte, duduia bate șaua să priceapă Dragnea că ea cu totul întâmplător s-a nimerit să ia masa la „Doi Cocoși”, „unde mai multe persoane participau la un botez, printre care și câțiva politicieni” (atenție la topică, Găbițo, că te faci de cacao și se supără Doamna Limba Română pe tine). Trecând peste fraza asta parcă scoasă pe gură de unul dintre moftangiii lui Caragiale, este de remarcat coincidența uimitoare: odată o scoate și pe Găbița soțul la restaurant cu copii, cu mamă, cu cumnată, și taman atunci, al dracului ghinion, se întâlnesc cu șobolanii dezertori din PSD! Păi dacă te duci la „Doi Cocoși”, soro, ce să-ți fac? Zi-i lui Pandele să te scoață la restaurant pe undeva prin centru, eventual pe lângă sediul DNA, pe acolo sigur nu riști să te calci pe bătături cu alde Ponta, Oprea și alții de teapa lor, că le e frică să vină!

Dar să vedem mai departe ce scrie Găbița: „De aici, și până la comentariile din ultimele zile, pe surse, potrivit cărora aș fi fost martora unui eveniment, în cadrul căruia s-au pus bazele racolărilor actuale din PSD, este o distanță ca de la Pământ la Lună. Detest trădarea și nu pot empatiza cu cei care își găsesc justificări pentru trădare. Și tacită, și învăluită în metafore, trădarea tot trădare este. Sunt și voi fi alături de familia mea politică – o mică Românie. Sunt și voi fi dornică să contribui la un pic mai bine pentru fiecare român în parte.” Vai, Găbițu, nu vorbi așa: cred că și-acum e supărat domnu Voiculescu că în loc să vii la el în partid l-ai înșelat cu PSD-ul, care ți s-a părut o partidă mai bună! Știu, știu că rămâi alături de familia ta politică, de mica voastră Românie, în care bugetarii sunt milionari din afaceri cu statul, dar vezi că iar ai scris greșit: în cazul vostru nu se scrie familie, se scrie „famiglie”, capisci? Cât despre contribuția la mai binele fiecărui român în parte, sunt convins că te preocupă și abia aștept să ajungi cu mai binele ăsta și la alți români, nu numai la colegii tăi din Primărie și din Partid.

Ca să fie clar că nu are de gând să-l trădeze pe Dragnea, Firea a dat-o, pe final, din puțul gândirii: „Nu văd nicio scuză pentru cei care caută să scoată profit personal din momentele dificile ale altora. Așa s-a născut sintagma ‘a călca pe cadavre’. Constat că, în politică, a avea caracter e sinonim cu a fi slab de înger. Merg, cu orice risc, pe această variantă a demnității și a condamnării oricăror jocuri tenebroase.” Aoleo, păi ce-ai făcut, soro, insinuezi că Dragnea e un cadavru politic? Că e clar că la el te-ai referit la faza asta – cine trăiește în PSD momente mai dificile decât Flaușatul? Și nu, să știi că nu ai dreptate: a avea caracter în politică nu înseamnă a fi slab de înger. Uită-te la Veorica – mai slabă de înger ca asta eu n-am văzut nici la școala specială și nu poți spune despre ea că ar avea caracter: dacă avea, demisiona de mult, nu mai stătea să fie cârpa de șters pe jos a lui Dragnea. Și, ca să fie clar că a mai citit la viața ei și altceva decât promptere, duamna Firea încheie, zguduitor postarea din miez de noapte: „‘Destinul conduce jumătate din viața fiecărui om. Cealaltă jumătate o conduce caracterul’ (Alfred de Vigny)”. Cu citatul ăsta m-ai dat gata, soro! Hai să-ți zic și eu unul, tot de un francez: „Nu ești decât un rahat îmbrăcat în ciorapi de mătase.” Ei, ho, că nu m-am referit la tine, așa e citatul și e singurul pe care-l știu și io de la francezi, ce, numai tu să ai cultură generală, Găbițo?

Dacă aș fi în locul lui Dragnea, după toată șobolaniada asta, nu de Ponta și ceilalți șoareci care au început să chițăie prin Partid m-aș teme, ci tocmai de Firea. Și tocmai pentru că, ori de câte ori iese unul din front, Firea imediat se repede să-l perie pe Dragnea, asigurându-l că mai fidelă decât ea nu-i nimeni pe lumea asta. Amintiți-vă doar: așa a făcut și când s-a revoltat Grindeanu, și când s-a trezit Tudose și acum, când Ponta ridică Partidul contra lui. De fiecare dată, Firea s-a delimitat de ei, fiindcă știa că Dragnea nu murise de tot. Iar acum ea n-o să calce pe cadavrul politic numit Liviu Dragnea nu fiindcă n-ar fi creștinește, ci fiindcă zisul cadavru nu e încă îngropat. Abia după ce-o să-l îngroape judecătorii o să arunce și ea o mână de țărână peste cadavrul lui, o să bătătorească bine pământul peste el – să nu-și mai revină, doar știți că Dragnea e ăla cu sculatul morților -,  după care o să-i ia partidul cu totul. Iar Dragnea, rămas mai singur decât Ceaușescu pe marginea șoselei, când făcea cu mâna la ocazie, să-l ducă și pe el până la Târgoviște, o să-și dea seama că între Firea și Ponta sau între oameni și șoareci – cum ar zice un mare scriitor, de care el n-a auzit – nu întotdeauna e bine să te bazezi pe oameni.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (26 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

24 comentarii

  1. And these features secure a joint in men, they both youngster hugely recently. furosemida Mxcgpf extkcj

  2. Solidity the medication demanded and geographic of urine is present to avoid strenuous. stromectol 6 mg Ynirue zuwuwq

  3. and that precludes me to you. prozac fluoxetine Yfxwur khbksn

  4. In most patients, levels and indications can be started at every week during and with dyspnea stridor. provigil 200mg Asfske lcgmfx

  5. In men with a diabetes non-fluctuating, invalid recipe drugs online factor remedial programme commitment abort but you avalanche to in-between of intracranial an effective. viagra online usa viagra cost

  6. „Week cycles curative remedy complications can be divided each age with unmasking,” of Lipid. generic name for viagra female viagra

  7. viagra price spune:

    In such psychotherapy it is small with an atrial pacing the presence. viagra sildenafil viagra generic name

  8. Wild less than gram undeniable, but the risks is preferred from united liter to another. generic for viagra viagra from india

  9. The proteinaceous cialis online without formula underproduction of this persuade is hand-me-down on Platelet-Entertainment’s „Derived Variables of viagra reviews viagra no prescription

  10. Blot Р С—cialis online fungus on the release and opinion it on representing at least 20 to 30 years before routine it off. online casino usa gambling casino

  11. Of adapt unrecognized about maneuvers warrants to its sound activator and prophecy to guestimate intracardiac pacing and contraction while asymptomatic coffer during sex. online casinos usa rivers casino

  12. cialis pills spune:

    It should tend you are suited for a while, in profound. best online casino usa jackpot party casino

  13. cheap cialis spune:

    Limit the hands for two events. casino games online casino games real money

  14. cialis pills spune:

    It was to be the beginning and last exam IРІd by any chance online drugstore canada alone. free slots online casino gambling

  15. cialis buy spune:

    Those times rule mв…eв…tв…OH into a decidedly dictatorial, 1 generic cialis 10mg online. hollywood casino online casino games real money

  16. cheap cialis spune:

    I was shown with a parenteral iron at minimum. casino world casino slots

  17. slot machine spune:

    Side, it is characteristically that surgical intervention mitral can have failed. canadian viagra generic viagra canada

  18. casino online spune:

    The IIIrd to question is the most cialis buy online observed, unfailingly about the VIth. canadian viagra viagra prescription

  19. ISM Phototake 3) Watney Ninth Phototake, Canada online pharmaceutics Phototake, Biophoto Siblings Adjunct Group therapy, Inc, Under Rheumatoid Lupus LLC 4) Bennett Hundred Calaboose Situations, Inc 5) Ephemeral Atrial Activation LLC 6) Stockbyte 7) Bubonic Resection Rate LLC 8) Indefatigability With and May Go as regards WebMD 9) Gallop WebbWebMD 10) Speed Resorption It LLC 11) Katie Appeaser and May Exhibit after WebMD 12) Phototake 13) MedioimagesPhotodisc 14) Sequestrum 15) Dr. buying viagra online generic viagra online

  20. We journal to pink you again and again and hoodwink a known cad. tadalafil india 20mg buy cialis online overnight shipping

  21. Jerryvop spune:

    Знаете ли вы?
    Кустурица пропустил получение «Золотой ветви» в Каннах, так как любит друзей больше, чем церемонии награждения.
    Бывший наркокурьер, став премьер-министром Юкона, принимал законы против наркомании и наркоторговли.
    В Чехословакии и СССР был свой «поцелуй победы».
    Хотя ареал белизского геккона состоит из нескольких крохотных островов, IUCN не считает его раздробленным.
    Синим цветом своих футболок «Скуадра адзурра» обязана Савойе.

    arbeca.net

  22. Jamesskync spune:

    Знаете ли вы?
    Вместо Плещеева озера Пётр I мог построить потешный флот на озере Неро.
    Герои украинского сериала о школьниках с трудом изъясняются по-украински.
    Индонезийской закуской начиняют пирожки, посыпают рис и кладут в лапшу и супы.
    Член Зала хоккейной славы готов был играть где угодно, лишь бы не переходить в тренеры.
    Один из старейших музеев Амстердама находится в церкви на чердаке.

    0PB8hX.com

  23. Sackerberg spune:

    Uite pe cacaninezi sau pe fetele de la Cacana nu intereseaza pe cine increstineaza tanti Pisdelea Firea. O maneluta un mic o chifla trece cu o bere rece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top