» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Update 1: Sorin Freciu a fost numit preşedinte executiv al Realitatea Media, iar Adrian Ursu este noul director editorial Realitatea TV.

Update: Sorin Freciu a declarat pentru Reporter Virtual că nu există niciun fel de disensiuni între el şi Ghiţă, „de care m-am despărţit acum cinci minute, după o şedinţă”. „Oricum pe mine mă poate schimba din funcţie Adunarea Generală a Acţionarilor şi n-am auzit de nicio convocare. Probabil e cineva care doreşte să agite apele. E clar o intoxicare, dacă privim logic. Sebastian Ghiţă a fost numit manager de CA, iar ceea ce spune zvonul e ceva de genul <premierul vrea să-l schimbe pe preşedinte>, E imposibil, evident”, ne-a mai spus Freciu. Pe de altă parte, Cătălin Popa a fost schimbat din funcţie, dar nu va pleca din trust, ci va primi o nouă misiune, susţin sursele Reporter Virtual.

Potrivit surselor Reporter Virtual, Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Realitatea-Media, şi actualul manager Realitatea Media au ajuns la discuţii dure ce ameninţă să fie continuate cu o despărţire a lui Sebastian Ghiţă de omul lăsat de Vîntu la cârma trustului. Pe de altă parte, un alt zvon circulă în redacţia Realitatea TV: urmează înlocuirea lui Cătălin Popa de la şefia ştirilor. Momentan nu există confirmări oficiale. Voi reveni.

Foto: Dailybusiness

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

14 comentarii

  1. […] 9 februarie, Tiberiu Lovin a anuntat ca Realitatea va avea un nou director de stiri. Potrivit surselor lui, Catalin Popa urma […]

  2. Margelatu spune:

    Oana Stancu primeste ceea ce merita orice mercenar, un sut in fund cand stapanul nu mai are nevoie de tine. Aceasta fiinta, cred, feminina, nu am vazut-o niciodata stand in picioare la o emisiune, cred ca are hemoroizi si pe limba aia cu care nu a stiut ani de zile decat sa il injure pe basescu. Daca e sa adune materialele difuzate de ea ani la rand, ca ZIARIST, va vedea ca nu are xxxxxx, nimic constructiv, nimic gazetaresc. Cu privirea si vocea inflexibile caale unei gestapoviste staliniste, Oana Stancu era intruchiparea femeii cu chilotii de tabla. Du-te, Oana, si schimba-i oala de noapte lui Vantu, pupa-l in f…. , poate iti da si tie un os de ros pe la bucatarie, acolo unde mananca slujnicile cele proate.

  3. […] rămâne în trust, el fiind recent numit director editorial al Realitatea TV, aşa cum anunţam aici. Share this:Facebook           0 votes Etichete: Adi Ursu, emisiune, […]

  4. […] anuntat, miercuri, mai multe schimbari la nivelul conducerii Realitatea, dupa ceReporter Virtualscrisese ca directorul editorial Catalin Popa a fost schimbat din functie.Citeste tot articolul: […]

  5. ligia spune:

    Domnule Lovin , pentru ultima oara , te rog sa-mi spui ce te deranjeaza atat de mult ! Nu mai vrei , nu mai scriu , dar spune-o pe romaneste !
    PS: pt. voi nu exista CNA ?

  6. ileana spune:

    Catalin Popa sa se intoarca la Iasul lui si daca ii ia pe Ursu si Cucoana lui s -ar mai drege cate ceva la trustul asta Greu maica greu …

  7. Popa este oricum in stand-by pina vine unchiu-sau din Indonezia! Daca ala da in primire…

  8. giuliano deep spune:

    Sigur s-au certat,dur,ieri dupa pranz.Moaca pe care o avea Oana spunea totul.Este ca un barometru.Avea aceeasi moaca pe care a facut-o cand Vintu i-a spus in direct ca-i taie 50 % din salariu.
    Freciu se da si filosof.

  9. ary spune:

    ce moaca de ruscoi are si asta cred cred ca vintul avea o simpatie deosebita ptr astia cica inteligentii de au par putin pe cap.

  10. O spune:

    Tiberiu, e greu sa mai citim articolele RV.
    Rabdarea ne e pusa la grea incercare.
    Astept sa cada bila de pe ASE 🙂

  11. daca-l schimba pe Popa, ma imbat:)

  12. ion spune:

    in sfarsit. poate-i zboara si pe ursu si femeia aia care e cu el, sau macar sa-i puna de la 12 noaptea, sa faca si ei concurenta otv-ului cu dezvaluirile senzationale. pai, cred si eu ca s-a suparat nita ghitescu asta sau ghita nitescu, cum o mai fi, cand vede ca a bagat bani degeaba, mai ales ca audientele incep sa fie dezastruoase la RTV, nu mai prind toate scandalurile alea ieftine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top